Averea judecătorului Micu este examinată de procurori
Todor Micu, judecător al Curţii de Apel din Chişinău, nu şi-a declarat toate averile pentru anul 2012. Aceasta este concluzia Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), care a verificat bunurile deţinute de magistrat. Actul de constatare emis de CNI este examinat în prezent de Procuratura Generală, iar pentru fals în declaraţii judecătorul riscă răspundere penală.
În luna mai curent, publicaţia „Ziarul de Gardă” relata, în materialul „Judecătorul Tudor Micu — cu averi de milioane şi vacanţe pe plajele din Antalya”, că magistratul Curţii de Apel Chişinău (CA) deţine o casă de lux în capitală, una la Străşeni şi alta, în valoare de peste jumătate de milion de lei, la Călăraşi. „Averea magistratului este estimată la peste patru milioane de lei, împreună cu depozitele bancare în sumă de 600 de mii de lei şi cele trei automobile, dintre care un „BMW” şi un „Mercedes” pe care nu le-a declarat în 2012”, scria „Ziarul de Gardă”. După publicarea acestui articol, Alianţa Anticorupţie a sesizat CNI pentru a contrapune datele incluse în declaraţia de avere pe anul trecut a magistratului cu cele relatate în presă.
După controlul efectuat de CNI, s-a constatat că magistratul nu a indicat în declaraţia pentru anul 2012 două terenuri pentru construcţie aflate în oraşul Călăraşi şi comodatul a două autoturisme. Este vorba de un „Mercedes” şi un „BMW”. De asemenea, Comisia a constatat şi unele divergenţe între sumele din conturile bancare deţinute şi sumele declarate.
Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2012, Tudor Micu a indicat un venit obţinut din activitatea sa în funcţia de judecător al CA Chişinău de circa 73 de mii de lei, iar cel obţinut din pensie a fost de peste 57 de mii de lei. Soţia magistratului a obţinut din pensie un venit de peste şapte mii de lei. La capitolul bunuri imobile, magistratul a indicat că, împreună cu soţia, deţin în proprietate o casă de locuit cu suprafaţa de circa 253 de metri pătraţi, situată în oraşul Călaraşi. În această localitate, magistratul mai deţine trei garaje. De asemenea, Tudor Micu mai declară că este proprietarul unei case de locuit în raionul Străşeni cu suprafaţa de 60 de metri pătraţi şi alta în oraşul Chişinău cu suprafaţa de 200 de metri pătraţi. În declaraţia de avere plasată pe pagina web a CSM, judecătorul declară un autoturism de modelul „Toyota Prado”, în valoare de 288 de mii de lei, obţinut anul trecut. Totodată, magistratul indică patru depozite bancare: de 13 850 de euro; 15 mii de dolari; 27 000 şi 184 310 de lei. Toate depozitele au fost deschise în anii 2011-2012.
„Mercedes” şi „BMW” – în arendă
Tudor Micu a declarat pentru Moldova Curată că a indicat toate bunurile care le are în proprietate, însă nu ştia că trebuie să declare şi terenurile aferente casei de locuit. „Am indicat locuinţa şi garajele din oraşul Călăraşi, însă nu credeam că trebuia inclus şi terenul pe care este amplasată casa”, afirmă magistratul. În ceea ce priveşte maşinile nedeclarate, judecătorul susţine că autoturismele nu sunt ale lui, ci doar le-a arendat. „Autoturismul de marca „Mercedes” este a feciorului meu, eu mergeam cu acesta prin mandat, iar despre „BMW”, vreau să vă spun că m-am deplasat cu el doar de câteva ori şi asta a fost demult, autoturismul fiind al unui cunoscut. Şi pe această maşină am arendat-o”, mai spune Tudor Micu.
Deşi în declaraţia de avere pentru anul 2012 Tudor Micu menţionează că bunul imobil din raionul Străşeni îl deţine din anul 1991, casa din oraşul Călăraşi - din anul 1994 şi garajele din aceeaşi localitate - din anul 2002, aceste bunuri nu se regăsesc în declaraţia de avere a magistratului din anul 2011. Pentru anul respectiv, judecătorul îşi declară doar venitul obţinut de la locul de muncă în valoare de 78 mii de lei şi cel obţinut din pensie, de peste 57 de mii de lei.
Actul CNI pe masa Procuraturii
Actul de constatare emis de CNI a fost transmis Procuraturii Generale (PG) pentru a examina faptul indicării intenţionate în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate a datelor inexacte sau incomplete de către Tudor Micu, prin prisma prevederilor articolului 3521 al Codului Penal. Potrivit Mariei Vieru, şefa Serviciului de presă al PG, sesizarea CNI este în proces de examinare.
Menţionăm că declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent, se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 600 de unităţi convenţionale (12 mii de lei) sau cu închisoare de până la un an cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
Ioana Chironeţ, şefa aparatului Consiliului Superior al Magistraturii, afirmă că, în cadrul şedinţei CSM din 29 octombrie curent, a fost discutat actul de constatare emis de CNI, iar CSM va lua o hotărâre pe numele lui Tudor Micu doar în cazul în care va avea rezultatele examinării Procuraturii.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Misterul pământurilor președintei Judecătoriei Briceni
Președintele Judecătoriei raionului Briceni, Viorica Caduc, este, cel puțin pe hârtie, cel mai împroprietărit magistrat din țară. În declarația sa de avere figurează 82 de terenuri, majoritatea agricole, procurate în special în ultimii ani.
Ziarul Naţional: Bogdan Zumbreanu a primit un cadou de...
Șeful Direcției urmărire penală din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu, indică în declarația sa de avere, făcută publică pe site-ul Comisiei Naționale de Integritate, că a primit în dar, cu ocazia căsătoriei care a avut loc în 2011, 292 de mii de lei.
Vicepreședintele CEC, cu dosar la CNI
Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis, ieri, inițierea unui control pentru verificarea averilor și proprietăților vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Ștefan Urâtu. Membrii CNI îl suspectează pe Urâtu că nu ar fi indicat în declarația sa de avere o parte din proprietățile pe care le deține.
Un funcţionar din raionul Râşcani a luat un camion în...
Fostul director al Societăţii pe Acţiuni „Drumuri Râşcani”, Petru Tomuz, pe când era conducătorul acestei instituţii publice, a închiriat de la soţia sa un camion, plătindu-i circa 190 de mii de lei din bugetul public. Deşi Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că a fost încălcat regimul juridic al conflictului de interese, fostul funcţionar nu va fi pedepsit, deoarece instituţiile de control interpretează legea în mod diferit.
Fostul vicepreședinte al raionului Basarabeasca nu a de...
Vasile Guzun, care a deținut funcția de vicepreședinte al raionului Basarabeasca în perioada 2012-2014, nu a trecut în declarația de avere pentru anul 2013 toate veniturile familiei sale. Soția sa, Maria Guzun, este proprietară a unei firme de producție și comerț, SRL ”Cristal Alex”, înregistrată în 1997. Firma este specializată în comerțul cu amănuntul în magazine, în vânzarea produselor alimentare, a băuturilor și țigărilor.
Cine dintre funcționarii-bugetari cu locuințe de lux ar...
Noul impozit pe avere, introdus prin Legea nr. 138 din 16 iunie 2016, care presupune achitarea unei taxe de 0,8 % pentru deținerea caselor cu suprafața mai mare de 120 de metri pătrați și valoarea cadastrală de peste 1, 5 milioane de lei, îi va pune la cheltuială și pe mulți bugetari. Este vorba despre judecători, procurori sau angajați din administrațiile locală și centrală, care și-au construit case scumpe. Noua reglementare îi va face să scoată din buzunar în jur de 12 mii de lei, adică o sumă mai mare decât un salariu lunar de-al lor, ca să plătească impozitul pe avere. În baza investigațiilor jurnalistice publicate în ultimii ani în presa autohtonă, Moldova Curată a întocmit o listă a funcționarilor care sunt potențiali plătitori de impozit pe avere.
