Deputații Petrenco, Poleanschi, Pleșca și Saharneanu, cercetați de CNI
Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis, astăzi, să inițieze controale în privința a patru deputați care ar fi tăinuit anumite lucruri atunci când și-au completat declarațiile de venituri și proprietate.
Deputatul comunist Grigore Petrenco a ascuns că este fondatorul și administratorul unei firme. Potrivit Camerei Înregistrării de Stat, Petrenco conduce SRL-ul „Motoare Electrice”, fondat în 2002, și deține în această companie o cotă-parte de 40 la sută. Afacerea nu a fost indicată nici în declarațiile de avere și proprietate din anii precedenți completate de deputat.
Un alt legislator comunist, Mihail Poleanschi, nu a indicat venituri din afacerea pe care o deține. Potrivit declarației de avere, acesta este singurul proprietar al SRL „Media Alternativ” care nu i-a adus în 2012 niciun bănuț. Acesta ar fi câștigat anul trecut doar 126 de mii de lei din salariul de deputat și indemnizații ridicate de la Parlament.
În cazul liberal-democratului Nae Simion Pleşca, CNI urmează să verifice din ce bani și-a cumpărat acesta două case de locuit, șase apartamente și alte câteva imobile. În anul trecut deputatul și-a cumpărat patru apartamente în Chișinău care ar valora peste un milion de lei și alte câteva clădiri, costul cărora depășește 300 de mii de lei. Pe de altă parte, Pleșca indică că a câștigat în 2012 împreună cu soția puțin peste 275 de mii de lei.
În vizorul CNI a ajuns și deputatul liberal Valeriu Saharneanu. Acesta nu a scris în declarația de proprietate că ar fi fondatorul mai multor societăți comerciale care activează în domeniul mass-mediei. Legislatorul a precizat pentru Moldova Curată că nu a indicat acest lucru în document pentru că nu sunt afaceri care să-i aducă venituri.
„De-a lungul anilor, am creat mai multe organizații, dar toate sunt acum pe linie moartă. Ele nu-mi aduc profit. Acesta este primul an când declarațiile de proprietate sunt verificate atât de riguros. Pe viitor, voi fi nevoit să le indic pe toate și pe cele moarte și răsmoarte. Nu am obiecții la activitatea CNI. Este de datoria lor să verifice ce venituri am”, a declarat Saharneanu. Anul trecut, deputatul liberal indica în declarația de avere că deține 50 % cotă-parte la „Radio Vocea Basarabiei” și câte 33 % cotă-parte în companiile „TV Euronova” și „TV Albasat” care activează în orașul Nisporeni.
Potrivit legislației, dacă se va adeveri că deputații au completat eronat declarațiile de venituri și proprietate, ar putea achita amenzi de până la 12 mii de lei.
Crina Vlaicu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Maşinile de „nimic” ale magistraţilor
Unii judecători indică în declaraţiile de avere autoturisme a căror valoare nu depăşeşte zece mii de lei. În realitate, pe piaţa secundară, aceste maşini valorează câteva mii de euro. Experţii susţin că uneori, subiecţii declarării indică în acte preţuri mai mici ale bunurilor deţinute pentru ca oamenii să nu îşi dea seama că valoarea bunului achiziţionat le depăşeşte vădit venitul.
Doi președinți de raion cu câte 3 apartamente fiecare
Președintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu, și cel al raionului Soroca, Mihai Mîțu, dețin câte trei apartamente, dar și alte bunuri imobile pe care susțin că le-au achiziționat din veniturile legale obținute fie din afaceri, fie din funcții publice deținute anterior.
SECRET: Trei membri CSM, cu averea
Recent, membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) numiţi din rândul profesorilor de drept titulari şi-au depus declaraţiile de avere la CSM, doar că aceste acte nu sunt publice. Experţii declară că toţi membrii CSM, indiferent dacă sunt aleşi din rândul judecătorilor sau din cel al profesorilor de drept, sunt obligaţi să-şi declare veniturile şi interesele şi să le facă publice.
Averea lui Mihai Moldovanu, cercetată de CNI
Șeful Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Mihai Moldovanu, este suspectat de faptul că nu și-a inclus în declarația de avere toate bunurile, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control al averii acestuia.
Un ofițer de investigații are HUMMER, dar nu l-a trecut...
Tudor Tulbure, ofiţer superior de investigaţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Râşcani, municipiul Chişinău, este dat pe mâna procurorilor, deoarece nu ar fi indicat în declaraţia de avere pentru anul 2012 un autoturism de teren. Poliţistul susţine însă că l-a trecut în declarația depusă în anul 2010, când l-a cumpărat.
