ICPC a câștigat toate procesele intentate după alegerile din 2010
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis, în această săptămână, o decizie irevocabilă în dosarul „Partidul Democrat versus Inițiativa Civică pentru un Parlament Curat”. Astfel, Inițiativa Civică pentru un Parlament Curat (ICPC) a obținut, într-un final, câștig de cauză, după ce procesul a fost amânat de câteva ori.
Acesta a fost ultimul dosar câștigat de ICPC, după ce mai multe partide sau politicieni au acționat în judecată cele șapte organizații care au creat Inițiativa și au publicat broșura „Cunoaște-ți candidatul!” în care se regăseau candidații de pe listele electorale cu reputația pătată.
În ultimul caz, președintele de onoare al Partidului Democrat, Dumitru Diacov, nu era de acord cu faptul că numele său s-a regăsit „în lista neagră” și chiar a solicitat în judecată interzicerea broșurii în cauză. Despre Diacov s-a scris că ar fi exercitat influenţă asupra colaboratorilor Centrului Anticorupție pentru ca informaţiile despre implicarea fiicei sale într-un caz de contrabandă cu ţigări să nu apară în presă. Totodată, în 2009, democratul, în calitatea sa de deputat, ar fi încercat să influenţeze deciziile organelor de drept în cazul unui primar din raionul Rezina.
Încă patru procese câștigate
Anterior, și Alexandru Oleinic, fost candidat pe listele Alianței „Moldova Noastră” la alegerile în Parlamentul R. Moldova de la 28 noiembrie 2010, a atacat în instanță cele șapte organizații neguvernamentale care formează ICPC după publicarea broșurii „Cunoaste-ți candidatul!”, în care s-a regăsit și domnia sa cu dovezi că nu întrunește criteriile de integritate pentru un deputat. Oleinic a pierdut, în cele din urmă, procesul.
Un alt nemulțumit a fost Ștefan Urâtu, candidat al Partidului Liberal, care a fost inclus în aceeași broșură. Urâtu a atacat ICPC în judecată pe motiv că i-a fost lezată onoarea și demnitatea, dar, la fel, ICPC a obținut câștig de cauză.
În vara acestui an, ICPC a obținut câștig de cauză și în procesul intentat de Partidul Comuniștilor care a invocat același motiv.
Anterior, în anul 2009, ICPC a obținut câștig de cauză într-un proces similar, pornit de candidatul pe listele PSD, Ion Prisăcaru, inclus în lista candidaților care nu întrunesc criteriile de integritate, făcută publică de ICPC la alegerile parlamentare din 29 iulie 2009. Ulterior, urmare a unei declarații publice a ICPC, Ion Prisăcaru a fost retras din lista candidaților în Comisia Națională de Integritate.
Crina Vlaicu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Cazul Partidului Democrat împotriva ICPC a ajuns la Cur...
Curtea Supremă de Justiție va examina, pe 16 octombrie curent, recursul Iniţiativei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC) în procesul intentat în 2010 de Partidul Democrat după ce a fost difuzată broșura „Cunoaște-ți candidatul!”. Experții l-au plasat pe democratul Dumitru Diacov în „lista neagră” a concurenților electorali care au integritatea pătată, iar politicianul s-a plâns în instanță că i-a fost lezată onoarea și reputația profesională.
Petele ”albe” din trecutul unor socialiști care au făcu...
Compusă, în mare parte, din persoane care au făcut parte din guvernarea comunistă, lista electorală a Partidului Socialiștilor conține unele nume de candidați care s-au remarcat prin activități contestabile, lipsă de transparență sau folosirea neconformă a banilor publici. Asta reiese din profilurile realizate de reporterii Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat (ICPC), care au investigat fapte din trecutul candidaților. Profilurile complete le puteți găsi pe MoldovaCurata.md, mai jos însă au fost selectate câteva dintre cele mai relevante informații despre candidații PSRM.
Declarație de poziție a Inițiativei Civice pentru Integ...
Organizațiile membre ale Inițiativei Civice pentru Integritate în Serviciul Public condamnă atitudinea superficială de care a dat dovadă Comisia Națională de Integritate la examinarea cauzei judecătoarei Mariana Pitic privind încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii pentru anul 2015.
ICPC 2019 a publicat primele profiluri ale candidaților...
Organizațiile constituente ale Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat 2019 (ICPC) au publicat astăzi primele 45 de profiluri ale candidaților la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Profilurile sunt realizate de jurnaliștii de investigație după monitorizarea candidaților în baza unor criterii de integritate.
CSJ a amânat, fără explicații, examinarea dosarului „Pa...
Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a amânat din nou examinarea dosarului „Partidul Democrat versus Inițiativa Civică pentru un Parlament Curat”. Deși CSJ urma să ia o decizie pe 16 octombrie curent, cauza a fost amânată pentru examinare până pe 20 noiembrie curent.
Lista Partidului Șor: figuranți în raportul Kroll și un...
Unele nume de pe lista electorală a Partidului Șor apar și în raportul Companiei britanice Kroll, angajată de Guvern să investigheze ”furtul miliardului”. Marina Tauber și Reghina Apostolova, de exemplu, au fost acționare la Unibank, una dintre băncile falimentate în urma fraudei, și ar fi luat credite, folosind conturile unor bănci din Letonia. Ambele spun că au returnat banii și nu au comis nimic ilegal. De asemenea, una dintre candidate, Maria Albot, s-a ocupat de transferarea pe conturile apropiaților lui Vlad Filat a sumelor despre care Ilan Șor a spus că i-ar fi fost estorcate de către fostul premier, iar ulterior a avut calitatea de martor al acuzării în acel dosar. Acestea sunt câteva fapte documentate de reporterii Inițiativei Civice pentru un Parlament Curat referitoare la candidații Partidului Șor. Profilurile integrale pot fi citite pe Moldovacurata.md.
