Nici un demnitar nu a fost demis pentru admiterea conflictelor de interese sau incompatibilităţii de funcţii
Deşi Comisia Naţională de Integritate (CNI) a emis, cu un an în urmă, acte prin care a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităţii de funcţii sau conflictelor de interese pe numele mai multor funcţionari şi demnitari publici, nicio persoană cu funcţie de răspundere nu a fost demisă. Preşedintele CNI declară că majoritatea celor vizaţi atacă deciziile Comisiei în instanţă, iar dosarele sunt examinate mai mult timp, deoarece cadrul legislativ actual nu stabileşte un tremen-limită de examinare a unui dosar.
Moldova Curată a scris pe parcursul a peste un an mai multe articole în care relata despre funcţionari, demnitari, judecători şi procurori care ar fi încălcat regimul juridic al declarării veniturilor, al conflictelor de interese şi al incompatibilităţii. Până acum au fost sancţionate doar câteva persoane publice care au încălcat regimul declarării averilor, însă nimeni nu a fost demis pentru admiterea conflictelor de interese şi incompatibilităţii de funcţii.
Primul caz în care Moldova Curată relata despre un conflict de interese a fost cel în care era vizat primarul satului Ghidighici din municipiul Chişinău. Anul trecut, MC menţiona în articolul „Localitatea Ghidighici, „afacerea” familei Begleţ” că primarul satului, în anul 2007, la scurt timp după ce şi-a început mandatul, l-a numit în funcţia de viceprimar pe fiul său, Alexandru Begleţ. La 21 martie 2013, CNI a adoptat un act de constatare în care decidea că alesul local a încălcat regimul conflictelor de interese. În prezent, potrivit CNI, cazul se află în instanţa de fond, primarul contestând decizia membrilor Comisiei.
Un alt ales local ajuns în vizorul CNI este Ion Balan, primarul comunei Ignăţei din raionul Rezina. În materialul “Lapte “muls” din interes” se menţiona despre faptul că elevii din clasele primare de la gimnaziul şi copiii de la grădiniţa din aceeaşi localitate primeau lapte şi pâine de la întreprinderea care aparţine şefei grădiniţei, Natalia Balan, ea fiind soţia primarului. Pe acest caz, CNI a stabilit existenţa unui conflict de interese, iar alesul local a fost amendat cu 4000 de lei, urmând a fi revocat din funcţie. Prin urmare, Oficiului Teritorial Orhei(OTC) al Cancelariei de Stat a început procedura de revocare, însă primarul a contestat decizia în instanţă. Judecătoria Rezina a dat câştig de cauză OTC Orhei. La rândul său, alesul local a atacat decizia instanţei de fond la Curtea de Apel Chişinău. Acolo urmau să aibă loc două şedinţe, dar primarul a cerut amânarea lor, deoarece nu ar avea avocat.
Un alt primar, un alt dosar nefinalizat
Şi cazul primarului comunei Regina Maria din raionul Soroca se află încă în instanţa de fond, deşi Moldova Curată a descoperit încă în luna iulie 2013, în articolul “Fonduri regeşti pentru “firma casei”, că primarul Oleg Nastas a desemnat drept câştigătoare a unui concurs de achiziţie, firma care este condusă de soţia sa. În luna ianuarie curent CNI a costatat că primarul a admis un conflict de interese, iar Oleg Nastas a contestat actul CNI în instanţă. Cazul se află pe rol, fiind deja amânate două şedinţe de judecată, una în luna martie şi alta în luna mai curent. În ambele cazuri primarul a fost cel care a solicitat amânarea. Următoarea şedinţă va avea loc în luna octombrie 2014.
Preşedintele raionului Ungheni cere timp să studieze actul CNI
În aceeaşi lună va fi şi procesul de judecată în care este implicat preşedintele raionului Ungheni, Iurie Toma. CNI a constatat conflict de interese, deoarece în vara anului 2012, familia lui Iurie Toma a plecat în Lituania cu maşina de serviciu. Membrii CNI s-au bazat pe materialul „La Ungheni, talentele sunt selectate pe criterii de rudenie?”, publicat de MC. Iurie Toma nu a fost de acord cu actul CNI, atacându-l în instanţă. În luna mai curent, preşedintele raionului Ungheni a solicitat instanţei să i se acorde un termen pentru a face cunoştinţă cu actul CNI.
Stratan: "Actul CNI - o "aberaţie"
În prima instanţă se află şi dosarul lui Mihail Stratan, şeful Agenţei pentru Eficienţă Energetică (AEE). În materialul “Interese cu “tensiune înaltă” se menţiona că firma fondată de Mihail Stratan a câştigat o licitaţie publică de achiziţionare a echipamentului energetic, în valoare de peste 44 mii de euro, destinat AEE. CNI a constatat că funcţionarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Directorul Agenţiei a atacat actul CNI în judecată, calificându-l drept „aberaţie”.
Cazuri câştigat în prima instanţă de Becciev
Constantin Becciev, directorul Intreprinderii Municipale „Apă-Canal Chișinău” a câştigat lupta cu CNI în instanţa de fond. La rândul ei, CNI a atacat la Curtea de Apel. În articolul “Constantin Becciev nu a depus niciodată vreo declaraţie de avere”, MC menţiona că funcţionarul nu îşi face publică averea, invocând faptul că nu este subiect al declarării. CNI însă afirmă că Becciev trebuie să-şi prezinte declaraţia de avere, deoarece Societatea pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău” are 100 % capital de stat. Judecătoria Râşcani din municipiul Chişinău a decis că Becciev nu este subiect al declarării veniturilor şi proprietăţilor, iar CNI a atacat această hotărâre la Curtea de Apel Chişinău.
Despăgubiri de 15 mii de lei
În prima instanţă a câştigat şi Mihail Șleahtițchi. Astfel, CNI a stabilit că acesta a admis unconflict de interes şi o stare de incompatibilitate de funcţii în cazul luării deciziilor de autorizare a unei asociaţiei obşteşti, la care el însuşi este fondator, să desfăşoare contra plată activitatea de avizare a planurilor şi programelor de formare profesională continuă pentru adulţi şi a deciziilor de coordonare a cuantumului taxelor pentru avizarea acestora. La rândul său, Șleahtițchi a contestat actul CNI. Judecătoria Râşcani a decis în luna mai curent anularea documentului, iar din contul instituţiei să se încaseze 15 mii de lei. Zece mii de lei din această sumă sunt cheltuieli de judecată, iar cinci mii de lei sunt destinate compensării daunelor morale. CNI însă a atacat decizia primei instanţe la Curtea de Apel.
Preşedintele CNI, Anatolie Donciu, declară că într-adevăr nicio persoană cu funcţie de răspundere nu a fost demisă pentru că a admis stare de conflicte de interese sau incompatibilitate, deoarece niciun caz nu a fost finalizat. “Majoritatea dosarelor sunt în instanţă, nu ştiu când vom avea un caz finalizat. Avem o astfel de situaţie deoarece cadrul legislativ naţional prevede examinarea dosarelor în “termen rezonabil”, iar această noţiune este una discutabilă. Astfel, părţile în proces pot invoca diverse motive pentru a amâna şedinţa. Eu cred că ar trebui stabilit un termen-limită de examinare, ca să nu avem situaţii când un dosar poate sta în instanţă şi un an”, specifică preşedintele CNI.
La rândul său, experta anticorupţie Galina Bostan declară că pentru astfel de abateri, persoanele cu funcţii de răspundere ar trebui sancţionate mai dur. "Amenda sau demiterea din funcţie este pedepsa pe care un funcţionar public ar accepta-o. Este necesat însă ca demnitarii şi funcţionarii care au admis situaţii de conflicte de interese în procesul de achiziţii publice, să fie obligaţi să întoarcă banii în bugetul instituţiei pe care o conduc", precizează Galina Bostan.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Secretul de la „Moldsilva” a fost deconspirat (Partea...
Un al treilea funcţionar din conducerea Agenţiei de Stat „Moldsilva”, după Dumitru Galupa şi Eugeniu Nazaria, care au participat la o licitaţie şi au obţinut ilegal dreptul de arendă a unui teren forestier, este Ion Haralampov, directorul Întreprinderii de Stat (ÎSS) „Hânceşti-Silva”. Acesta a arendat patru hectare de teren forestier din ocolul silvic „Vadul lui Vodă”, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) s-a autosesizat şi a stabilit că funcţionarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. În timp ce Comisia efectua controlul, Ion Haralampov a reziliat contractul de arendă.
Grădinița și gimnaziul din Petrunea sunt aprovizionate...
Firma fondată de Iurie Nastas, primarul satului Petrunea din raionul Glodeni, aprovizionează cu pâine de mai mulţi ani grădiniţa din localitate, dar şi alte instituţii publice din raion. În cinci ani, firma primarului a câştigat 18 contracte de achiziţii publice, cu valoarea totală de peste un milion 200 de mii de lei. Alesul local spune că atât timp cât pâinea este ieftină şi calitativă, nu se poate lua în considerare un eventual conflict de interese.
Lilia Pogolșa și-a cumpărat un apartament de 3 milioane...
Viceministra Educației, Culturii și Cercetării, Lilia Pogolșa, și-a cumpărat anul trecut un apartament care valorează, în acte, 3 milioane de lei. În același timp, ea a vândut, tot anul trecut, un teren, cu 40 de mii de lei. Acest teren însă nu apare în declarațiile de avere din anii precedenți ai funcționarei. Numele Liliei Pogolșa figurează, potrivit datelor Procuraturii Anticorupție, într-un dosar penal pentru îmbogățire ilicită, însă deocamdată procuratura nu oferă alte detalii. Lilia Pogolșa, la rândul ei, a refuzat să ofere un răspuns la întrebările noastre referitoare la aceste fapte.
Firma soției șefului de la „Cadastru” a încasat milioan...
Firma soției șefului Agenției Relații Funciare și Cadastru, Anatolie Ghilaș, a cîștigat în anii 2012 și 2013 două licitații, în urma cărora a încheiat contracte de peste 183 de milioane de lei pentru reparația drumului Rezina-Orhei-Călărași. Potrivit auditului Curții de Conturi, firma a executat lucrări la prețuri majorate și încălcând termenele de executare. Contrar acestor nereguli, Administrația de Stat a Drumurilor (ASD) nu a aplicat nicio sancțiune companiei ce nu și-a onorat nici până în acest moment obligațiile contractuale.
Registrul cadourilor? Nu, nu am auzit
Din februarie 2012, au intrat în vigoare modificarile operate în Codul de conduita a functionarului public si în legislatia cu privire la conflictul de interese care se refera la „atentiile” primite de angajatii din serviciul public, precum si tinerea evidentei acestora într-un registru, care, de altfel, este public.
Cumnata președintei raionului Rezina are vilă în munții...
Alexandra Graur, cumnata președintei raionului Rezina Eleonora Graur, și-a achiziționat în anul 2016 o pensiune în județul Suceava din România, destinație vestită în acea regiune montană. Alexandra este funcționar public la Agenția de Servicii Publice din Republica Moldova. Astfel, cu salariul de bugetar a reușit să-și cumpere pensiunea din inima munților, dar și să doneze bani în campania electorală a Partidului Democrat din Moldova (PDM), formațiune a cărei vicepreședintă este Eleonora Graur. Chiar dacă în orașul Rezina se vehiculează că vila-pensiune ar aparține, de fapt, familiei președintei raionului, Eleonora Graur a negat că ar avea vreo legătură cu această afacere.
