Preşedinte judecătoriei Buiucani şi-a cumpărat apartament la preţ preferenţial, deşi are locuinţă în capitală

Arhiva 28 iunie 2016 3053

Dorin Dulghieru, preşedintele Judecătoriei Buiucani din municipiul Chişinău, a solicitat de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) să-i fie alocat spaţiu locativ, chiar dacă deține un apartament în Chişinău. Acum magistratul are două apartamente, dintre care unul cu suprafaţa de peste 87 metri patraţi. L-a cumpărat la un preţ preferenţial, de peste 31 de mii de euro.



Dorin Dulghieru activează în cadrul Judecătoriei Buiucani din anul 2007. Timp de şapte ani a lucrat în calitate de judecător, iar în anul 2014 a fost numit preşedintele acestei instanţe. Din declaraţia de avere pentru anul 2015 vedem că în ultimii ani câștigurile familiei Dulghieru s-au majorat simţitor. Magistratul a declarat un venit de peste 154 de mii de lei, obţinut la locul de muncă și alte peste 2 mii de lei acumulaţi din activitate didactică (la Univeritatea de Studii Europene din Moldova şi la Institutul Naţional al Justiţiei). De asemenea, judecătorul a câștigat peste 1300 de lei din arenda terenurilor agricole. Loturile pe care le menţionează magistratul se află în raionul Glodeni şi au fost primite drept moştenire. „Da, sunt de la bunica din partea mamei. Ea a decedat şi înainte de asta a decis să-mi dea aceste terenuri, ca la bătrâneţe să mă ocup şi de agricultură”, spune judecătorul.

Donaţii de 30 de mii de euro

Magistratul mai declară suma de 30 de mii de euro, primită de soţia sa, care nu este angajată în câmpul muncii. Dorin Dulghieru spune că banii i-au fost donaţi de către cumnatul său. „Donaţia este făcută de fratele soţiei şi este  una condiţionată. El se află din anul 2000 în Spania, este asigurat cu spaţiu locativ şi cu business”, precizează magistratul.

Magistratul a solicitat de la CSM să-i fie îmbunătățite condițiile de trai

Dorin Dulghieru este titularul unui apartament de peste 74 m.p., situat în municipiul Chişinău, procurat în anul 2010. Chiar dacă avea locuinţă, totuşi magistratul a solicitat în anul 2013 de la CSM  un apartament la preţ preferenţial (360 euro per m.p). CSM l-a inclus în lista beneficiarilor, deşi magistratul Dulghieru nu era eligibil pentru a fi beneficiarul unei astfel de înlesniri. Astfel, CSM i-a oferit un apartament de peste 87 de m.p.

În anul 2013, CSM a emis o Hotărâre prin care a decis: „categoriile de persoane care pot pretinde la alocarea spaţiului locativ în baza contractelor de societate civilă Nr.1 şi Nr.2 din 30 iulie 2013 sunt următoarele: judecătorii instanţelor judecătoreşti din mun. Chişinău, care nu dispun de spaţiu locativ în raza mun. Chişinău;  judecătorii care domiciliază în mun. Chişinău, însă activează în alte instanţe din ţară; angajaţii instanţelor judecătoreşti şi angajaţii Consiliului Superior al Magistraturii, care nu dispun de spaţiu locativ în raza mun. Chişinău şi la data depunerii cererii au un stagiu în sistemul judiciar nu mai mic de 6 luni”.

Magistratul a explicat că el nu a invocat faptul că nu are locuinţă, ci că ar avea nevoie de condiţii de trai mai bune. „Eu am nevoie de îmbunătăţire a condiţiilor de trai. Ori D-voastră consideraţi că este normal să stai în condiţiile în care eu dorm cu soţia şi cu un copil de cinci ani în aceeaşi odaie, pe acelaşi pat? Cred că ar trebui să mă înţelegeţi”, afirmă judecătorul. Întrebat dacă apartamentul cu suprafaţa de peste 74 de metri pătraţi are o singură cameră, magistratul a răspuns: „În cealaltă odaie este un alt copil care are nevoie de linişte pentru a-şi face temele”, explică Dulghieru.

În anul 2014, Dorin Dulghieru şi-a cumpărat un autoturism nou de model Skoda Superb, în valoare de circa 16 mii de euro. Maşina a fost procurată în leasing, magistratul urmând să achite această sumă până în anul 2018.

Credit de peste 16 mii de euro stins în doi ani

Tot în anul 2014, familia Dulghieru a contractat două credite în valoare totală de 16.300 de euro, sumă care a fost achitată până la sfârşitul anului trecut. Această sumă este echivalentă cu salariul magistratului pentru doi ani (în anul 2014 a ridicat un venit salarial de peste 152 de mii de lei, anul trecut peste 154 de mii de lei).

Dorin Dulghieru a devenit cunoscut în presă anul trecut, atunci când portalul Anticorupţie.md a scris că preşedintele instanţei de la Buiucani l-a achitat pe Vladimir Molojen, fost ministru al Dezvoltării Informaționale, care acum opt  ani a încheiat contracte publice de peste două milioane de lei cu firma familiei sale.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Masa rotundă „Legea privind liberalizarea capitalului:...

28 decembrie 2016
1728
Arhiva

Ziarul de Gardă: Palatul şi relaţiile unei judecătoare...

Judecătoarea Tamara Chişca-Doneva de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) şi soţul ei, Vasile Chişca, inspector principal la Vama Leuşeni, locuiesc într-o casă din sectorul Râşcani, cu două niveluri şi cu mansardă, estimată la 7- 8 milioane de lei. Împreună, ei mai deţin nouă terenuri, un automobil Hyundai Santa Fe, un Mercedes E 220 şi bonuri patrimoniale într-o societate pe acţiuni. Totodată, membrii familiei Chişca figurează în calitate de persoane afiliate în mai multe rapoarte ale BC Victoriabank prin intermediul unei firme, iar potrivit paginii web a unei companii germane, specializate în comercializarea hranei pentru câini şi pisici, pe adresa unde locuieşte magistrata este înregistrată o firmă din R. Moldova, reprezentantă a companiei germane „Happy Dog” („Câine fericit”).

17 martie 2014
1743
Arhiva

PRECIZARE

În legătură cu intrepretările care au apărut într-o știre a postului de televiziune Jurnal TV despre ”solicitarea Asociației Presei Independente (API) către Comisia Națională de Integritate (CNI) de a verifica conturile bancare ale membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) pentru a vedea dacă membrii CCA au obținut sau nu beneficii de la liderii socialiști după acordarea licenției firmei ”Exclusiv Media” SRL care va retransmite postul rusesc NTV”, facem următoarele precizări:

25 decembrie 2015
1578
Arhiva

Primul an de activitate a CNI - factorii care au influe...

În anul 2013 Comisia Națională de Integritate (CNI) a recepționat 110 000 de declaraţii cu privire la venituri şi proprietate și declaraţii de interese personale. Dintre acestea, a verificat doar 3 000 de declaraţii, ceea ce constituie 3 % din totalul declaraţiilor recepţionate.

17 mai 2014
1754
Arhiva

Galina Bostan: Când se va adopta noua lege cu privire l...

Președintele Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Galina Bostan, a acordat un interviu portalului Moldova Curată, în care a vorbit despre activitatea Comisiei anticorupție, formată recent la inițiativa președintelui Parlamentului, al cărei co-președinte este, dar și despre mersul reformelor în sectorul justiției.

27 noiembrie 2015
1816
Arhiva

Pentru cine votăm la alegeri? Dumitru Ciubașenco: candi...

Dumitru Ciubașenco este candidatul „Partidului Nostru” (PN) înregistrat de CEC cu nr. 6 în cursa prezidențială. Este ziarist, absolvent al USM și MGU (Universitatea de Stat din Moscova), activează peste 30 de ani în presă. Pe timpul URSS - la agențiile de presă ATEM/ТАСС, АПН/РИА. După 1991, este fondator și redactor-șef la publicațiile „Respublica”, „Moldavschie Vedomosti”, „Panorama”, corespondent al agenției Reuters. În alegerile din iulie 2009 a candidat pe lista PLDM, iar în noiembrie 2010 - pe lista Partidului Umanist. În 2009, a fost decorat de Mihai Ghimpu, alături de mai mulți jurnaliști, cu Ordinul Republicii, la care a renunțat ulterior.

05 octombrie 2016
1566