Președintele raionului Basarabeasca: cu 11 clase absolvite, fără studii și fără profesie. Intenționează să susțină bacalaureatul

Arhiva 25 noiembrie 2015 1961
Președintele raionului Basarabeasca, Piotr Pușcari

Raionul Basarabeasca este condus de un tânăr în vârstă de 28 de ani, socialistul Piotr Pușcari, care a absolvit doar 11 clase și nu are o profesie. Pușcari spune că urmează să se înscrie pentru a susține bacalaureatul, chiar dacă afirmă că lipsa studiilor nu are nicio importanță în munca sa: ”Important e să fii un manager bun și oamenii să simtă rezultatele”.



În trecut comunist, azi - socialist

Piotr Pușcari a fost ales cu voturile consilierilor PLDM, PSRM și PCRM, la sfârșitul lunii octombrie 2015, cu o întârziere de 3 luni. Majoritatea președinților de raion au fost aleși în luna iulie, adică la o lună după alegerile locale. De vină ar fi neînțelegerile dintre consilieri. Socialistul este ucrainean de naționalitate și a făcut parte din Partidul Comuniștilor până în 2011, când s-a alăturat grupului Dodon, desprins atunci de la comunişti. Până a veni în funcția de președinte de raion, el a fost secretar al Organizației Teritoriale a Partidului Socialiștilor din Basarabeasca, unde a fost salarizat - în doi ani a ridicat un salariu total de 71 de mii de lei, ceea ce înseamnă cam 3000 de lei pe lună. 

El a candidat pe lista PSRM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, însă nu a acces în Parlament, iar la alegerile locale din 14 iunie 2015 a candidat la funcția de primar al orașului Basarabeasca, însă a pierdut în turul doi în fața candidatului din partea Partidului Nostru. 

N-are casă, dar are mașină

Piotr Pușcari nu are casă, în schimb deține un autoturism Toyota Avensis. ”Da, nu am casă. Locuiesc cu părinții, în orașul Basarabeasca, iar mașina am cumpărat-o din banii de la nuntă, încă înainte de a mă implica în politică”, ne-a spus socialistul. El mai deține un teren pentru construcții, pe care spune că l-a primit de la Primărie. Pușcari nu vorbește limba română, însă susține că știe să scrie și înțelege românește și că nu are dificultăți din această cauză atunci când se ocupă de treburile raionului.

”Sunt cel mai tânăr președinte de raion”  

Cât privește studiile sale, Pușcari recunoaște că a absolvit doar 11 clase, la liceul ”Constantin Stere” din satul Abaclia, în regim de externat. ”Așa-s legile la noi. A fost ultimul an când puteam absolvi 11 clase. Acum va trebui să susțin bacalaureatul și să fac studii superioare. Sunt cel mai tânăr președinte de raion. Nu cred că lipsa studiilor mă va împiedica în activitate. Nu spun că nu trebuie să ai studii, dar pot da exemple de oameni mari din Statele Unite sau Europa care nu au studii superioare, dar cărora autoinstruirea le-a permis să devină oameni de succes”, spune Piotr Pușcari.

În trecut, inițiator al unui referendum pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală

În decembrie 2013, pe când era consilier orășenesc la Basarabeasca. Pușcari a fost inițiatorul votării unei declarații din partea Consiliului Orășesc în care consilierii arătau că se pronunță pentru integrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, orientare promovată intens de către socialiștii de la centru. Prin document, consilierii de stânga declarau că susțin organizarea în autonomia găgăuză a unui referendum în acest sens și propuneau organizarea unui plebiscit similar la Basarabeasca. Chișinăul a declarat atunci inițiativa de la Comrat ilegală. Acum, Piotr Pușcari vorbește fără mare chef despre asta. El ne-a spus ca poate avea o anumită opțiune ca persoană particulară, dar în fruntea raionului va lucra astfel încât oamenii să simtă rezultatele. 

Raionul Basarabeasca are o populație de 30 de mii de oameni, împărțită în 10 localități care au 7 primării. 

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Două cauze pierdute în instanță. Soția primarului de la...

Primarul orașului Vadul lui Vodă din componența municipiului Chișinău, Iurie Onofriiciuc, ar putea fi determinat de executorii judecătorești să anuleze un contract de arendă a unui teren, pe care l-a încheiat cu soția sa. Primarul a pierdut procesul și la Curtea de Apel referitor la anularea actului administrativ, dar, în prima instanță, și procesul cu CNI, care a constatat că alesul local s-a aflat în conflict de interese. 

18 martie 2016
2639

Profil candidat: Reghina Apostolova

Integritatea în activitatea politică

20 februarie 2019
2756

Președintele Judecătoriei Cantemir și-a cumpărat un aut...

Președintele Judecătoriei raionului Cantemir, Tudor Berdilă, și-a achizționat anul trecut un automobil în valoare de aproape 400 de mii de lei (aproximativ 18 000 euro), sumă care îi depășește de două ori veniturile oficiale din salariul de magistrat. Solicitat de Moldova Curată, judecătorul s-a arătat indignat de faptul că ne interesăm de sursa din care a reușit să își cumpere BMW-ul fabricat în 2008, menționând că există probleme mai importante pe care ar trebui să le abordeze presa.

20 iulie 2016
1739

Dorin Recean: „Polițiștii vor fi supuși testului cu pol...

- Aproape săptămânal, Centrul Național Anticorupție anunță despre cazuri de corupție în care au fost implicați polițiști. Cât de gravă este, de fapt, situația?

08 iulie 2013
3003

Кирсово: кандидаты - предприниматели, но не слишком пре...

На сегодняшний день от округа №26 с. Кирсово в борьбу за место в гагаузском парламенте шестого созыва вступили пятеро кандидатов: фельдшер-нарколог Степан Сариогло, предприниматель Константин Фучиджи, менеджер по продажам Василий Нейковчен, экономист Степан Пирон и инженер-электрик Виктор Радов.  

02 noiembrie 2016
3094

Averile vicepreşedintelui şi secretarului CEC vor fi an...

În şedinţa din 7 noiembrie 2013 a Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) vor fi discutate declaraţia de venituri şi proprietăţi pentru anul 2012 a lui Ştefan Urâtu, vicepreşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), şi a lui Andrei Volentir, secretarul CEC. Totodată, vor fi iniţiate două controale pe numele lui Igor Condrea, şef adjunct al unei direcţii în cadrul Inspectoratului Fiscal de Stat din Ialoveni, şi al lui Iurie Buga, primarul comunei Micleşti din raionul Criuleni.

06 noiembrie 2013
2098