Primari cu interese şi averi ascunse

Arhiva 27 aprilie 2016 2130
Imagine simbol

După alegerile locale din vara anului 2015, mai mulţi primari din ţară nu şi-au declarat interesele personale la Comisia Naţională de Integritate(CNI). Printre ei sunt aleşi locali aflați la primul mandat, dar şi dintre cei care ar fi trebuit să aibă deja obișnuița depunerii acestor declarații.



Primarul satului Trifeşti din raionul Rezina, Mihai Budurin, nu a depus niciuna dintre cele două declaraţii atunci când a venit în funcţie. Alesul local spune că nu ştia că aceste documente trebuiau completate atunci când a venit la primărie. „Eu am depus declaraţia când am candidat, dar şi în luna martie curent. Sunt la primul mandat”, a declarat Mihai Budurin.

Cu mama la primărie

Întâmplător sau nu, de mai mult de jumătate de an, mama sa, Viorica Budurin, îi este în subordine primarului din Trifești, ea activând în funcţia de perceptor fiscal.

Alesul local a declarat anterior pentru ziarul regional „Cuvântul”  că a venit în funcţie ca să fie primar, nu ca să-și concedieze mama. Comisia Naţională de Integritate(CNI) s-a autosesizat în baza articolului, iar recent a constatat că primarul din Trifeşti a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, deoarece nu a declarat despre faptul că activează în aceeaşi instituţie cu mama sa. „Ce să fac, voi plăti amenda și mă voi conforma deciziei CNI. Cred că mama va pleca din funcție”, a declarat alesul local pentru Moldova Curată.

Alinierea în PDM

Mihai Budurin a candidat independent și este la primul mandat. La scurt timp după scrutin, el a anunțat că aderă la Partidul Democrat din Moldova (PDM), spunând că a luat această decizie pentru ca localitatea sa să aibă şansa de a se dezvolta. „Din momentul aderării la PDM a primarului, satul Trifeşti se aliniază celor mai dezvoltate localităţi, din punct de vedere al investiţiilor şi proiectelor de dezvoltare», a precizat Mihai Budurin într-un mesaj pe Facebook.

Alt primar fără declaraţii

Spre deosebire de colegul său din Trifeşti, primarul comunei Brânzenii Noi din raionul Teleneşti, Veaceslav Tcaciuc, se află la conducerea localităţii pentru al doilea mandat. El a candidat pe listele Partidului Liberal, câştigând scrutinul din al doilea tur, cu peste 60 la sută din voturi.

Deşi este la al cincilea an în calitate de primar și are experiența depunerii a câte două declarații în fiecare an, una de avere şi alta de interese personale, după ce a fost reales înfuncţia publică, Veaceslav Tcaciuc nu a depus din nou declaraţii la CNI pentru ultimul an. Primarul susține că nu vede sens să depună declaraţia în luna martie, iar apoi peste câteva luni, să facă același lucru. „Nu înţeleg de ce să repeţi acelaşi lucru. Cred că e o greşeală. De la mine ce se cere? Ce se putea schimba într-un an? Eu nici casa nu am măcar…”, afirmă primarul.

La rândul său, Adela Griciuc, şefa Direcţiei control interese personale din cadrul CNI, spune că declaraţiile depuse în luna martie 2015 şi cele care trebuie completate după alegerile locale din vara trecută nu sunt aceleaşi. „După alegerea în funcţia de primar, subiecţii declarării trebuiau să indice în declaraţiile de avere, dar şi în cele de interese personale, venitul obţinut pentru anul 2014, însă proprietăţile (bunurile imobile, mobile şi activele financiare) să fie indicate până la momentul completării documentului”, explică funcţionara din cadrul CNI.

Expertă CRJM: „Persoana care vine în funcţie publică trebuie să cunoască legea”

Nadejda Hriptievschi, juristă la Centrul de Resurse Juridice din Moldova, afirmă că declaraţiile aleşilor locali precum că nu au ştiut despre faptul că trebuie să completeze declaraţii de avere şi interese la început de mandat pot fi calificate ca aberaţii. „Atunci când a candidat, persoana trebuia să ştie care sunt atribuţiile şi obligaţiile sale atunci când va veni într-o funcţie publică. Aşa se întâmplă când unii dintre ei lucrează în aceeaşi instituţie cu rudele lor şi apoi când sunt depistaţi de CNI, motivează că nu au ştiut că este o ilegalitate”, menţionează experta CRJM.

Potrivit CNI, peste 30 la sută din aleşii locali nu şi-au depus declaraţiile de avere şi interese personale, după ce au venit în funcţie după alegerile locale din vara trecută. Potrivit legislaţiei, subiecţii declarării sunt obligaţi să-şi depună declaraţiile în termen de 20 de zile de la data numirii sau alegerii. În situaţia în care aceştia au depăşit acest termen, membrii CNI declanşează din oficiu procedura de control.

Această publicaţie a fost elaborată în cadrul unui proiect implementat de CAPC cu susţinerea oferită de European Endowment for Democracy (EED). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia EED.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Familia deputatei Ivanov: Casă de lux în construcţie şi...

Fami­lia depu­ta­tei Vio­leta Iva­nov şi-a ridi­cat o casă cu două nive­luri în Chi­şi­nău. Deşi acum o săp­tămână declara pre­sei că fiica sa, Mar­ga­rita, ajunsă în atenţia opi­niei publice pen­tru foto­gra­fi­ile de lux pe care le posta pe reţe­lele de soci­a­li­zare, nu are, „cu părere de rău, casă”, datele ofi­ci­ale demon­strează con­tra­riul. Minora este, în acte, pro­pri­e­tara tere­nu­lui pe care părinţii şi-au ridi­cat casa de lux, dar şi stă­pâna vechiu­lui imo­bil de pe acel teren, demo­lat între timp. Tot­o­dată, fami­lia ale­sei popo­ru­lui ges­tio­nează, de peste un dece­niu, două tere­nuri în Chi­şi­nău, folo­site ca şi par­cări, pe care le închi­ri­ază de la Pri­mă­ria Chi­şi­nău con­tra 20 de lei pen­tru o sin­gură zi.

08 aprilie 2016
1604
Arhiva

Muncă în vânt la Comisia Națională de Integritate

Cele mai multe dintre cazurile de incompatibilitate, de conflict de interese și de fals în declarațiile de avere, descoperite de Comisia Națională de Integritate (CNI), rămân nepedepsite. De aproape un an, Centrul Național Anticorupție refuză să aplice amenzi în baza actelor de constatare emise de CNI, motivând prin expirarea termenului de prescripție. Din același motiv, rămân nepedepsite și cazurile de nedeclarare a averilor.Doar două amenzi

23 aprilie 2014
1587
Arhiva

Profil candidat: Liliana Nicolaescu-Onofrei

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
1668
Arhiva

Candidat: Vitalie Onişciuc, PDM

Integritatea în activitatea politică

08 octombrie 2019
2691
Arhiva

Procurorul de la conducerea raionului Călăraşi vrea să...

După alegerile locale din acest an, raionul Călăraşi şi-a schimbat culoarea politică. Dacă timp de opt ani, adică pe parcursul a două mandate, la conducerea raionului s-a aflat democratul Ilie Rău, locul acestuia a fost luat, după alegerile din vară, de liberal-democratul Sergiu Artene. Fost procuror şi avocat, acesta şi-a pus un gând: să diminueze corupţia din administraţia publică locală.

28 noiembrie 2015
2153
Arhiva

Tranzacții în familie la o primărie din raionul Râșcani

Primarul satului Corlăteni din raionul Râșcani, Anatolie Baciu, a cumpărat produse alimentare pentru grădinița din sat de la întreprinderea individuală a fratelui său, Mihail Baciu, la un an de când a obținut primul mandat de ales local. El spune că nu știa că nu poate încheia contracte cu fratele. «Știam că nu e voie cu cineva din familia mea, cu soția, de exemplu, dar cu fratele nu știam», spune primarul. Oricum, acest eventual conflict de interese va rămâne, cel mai probabil, neinvestigat, întrucât faptele s-au produs înainte de constituirea Comisiei Naționale de Integritate (CNI).

21 decembrie 2015
1382