Procesul de judecată în cazul Valentin Crudu vs ME decurge anevoios
„Clientul meu a fost demis din funcţie ilegal, iar dacă va câştiga judecata, el va fi restabilit în funcţie la Ministerul Educaţiei”. Declaraţia a fost făcută la 4 iunie curent, în cadrul unui club de discuţii, organizat de Amnesty International Moldova, de către avocatul Vitalie Nagacevschi. Acesta este apărătorul lui Valentin Crudu, fostul şef al Direcţiei generale învățământ preșcolar, primar și secundar-general a Ministerului Educaţiei.
În luna decembrie a anului trecut, ca urmare a unei revizii financiare efectuate la Ministerul Educaţiei (ME), Valentin Crudu era acuzat de cheltuirea nejustificată a mijloacelor financiare oferite de UNICEF, bani ce erau planificaţi pentru reformarea sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului şi dezvoltarea serviciilor de educaţie incluzivă. La scurt timp după finisarea acestei revizii, la 18 decembrie 2012, Maia Sandu, ministra Educaţiei, l-a demis pe Valentin Crudu, acestuia fiindu-i intentat şi un dosar penal pentru abuz în serviciu. Valentin Crudu a acţionat la rândul său ME în judecată, pe motiv că ar fi fost demis ilegal.
Şedinţă de judecată amânată
La 4 iunie curent, urma să se desfăşoare o ședință de judecată, însă aceasta nu a avut loc. „Nu se reuşeşte de ceva timp să se desfăşoare şedinţa, invocându-se diferite motive. De data aceasta, şedinţa nu a avut loc, deoarece, mai nou, Ministerul Educaţiei şi-a schimbat avocatul şi acesta a solicitat mai mult timp pentru pregătire”, a declarat Nagacevschi.
Valentin Crudu va reveni la minister?
Fostul şef de direcţie de la ME a declarat că, atunci când va câştiga procesul de judecată, va hotărî dacă va reveni sau nu la Ministerul Educaţiei. „Acum îmi las avocatul să îşi facă treaba, pe urmă mă voi gândi cum voi acţiona”, a afirmat Valentin Crudu.
Amintim că ziarul Jurnal de Chişinău a publicat anterior un articol în care menţiona faptul că Valentin Crudu ar fi angajat persoane în cadrul unui proiect UNICEF care primeau salarii de circa 8000 de lei pe lună pentru servicii „neclare”. Tot Jurnal de Chişinău a scris despre casa de „milioane” a lui Crudu, construită doar din salarii bugetare, fiindcă „şi soţia domnului Crudu este bugetară, ocupând funcţia de şefă de secţie în cadrul Departamentului general pentru educaţie, tineret şi sport (DGETS) al municipiului Chişinău”.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Metamorfoze electorale: unii candidați au trecut și pri...
La alegerile locale din acest an sunt candidați la funcția de primar care se remarcă printr-un traseism politic pronunțat. Unii pretendenți și-au schimbat partidele de câteva ori, migrând de la formațiuni pro-europene la socialiști, care sunt pro-ruși. Un candidat de la Drochia a ajuns din rândul socialiștilor la unioniști.
Primăria oraşului Călaraşi a făcut achiziţii de la maga...
În anul 2013, Primăria oraşului Călăraşi a cumpărat un televizor, două fotolii şi un frigider de la magazinul primarului Nicolae Melnic, care a semnat trei contracte de achiziții a bunurilor de mică valoare în sumă totală de 13 900 lei. Primarul este fondatorul firmei SRL “Nicolae Melnic”, iar soţia sa, Natalia Melnic, administrator. Edilul motivează achiziţiile prin faptul că în oraşul Călăraşi nu erau la moment alte magazine de electrocasnice.
Interese cu „tensiune înaltă”
O firmă fondată de Mihail Stratan, directorul Agenției pentru Eficiență Energetică (AEE) a câştigat o licitaţie publică de achiziţionare a echipamentului energetic, în valoare de peste 44 mii de euro, destinat AEE. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că funcţionarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Directorul Agenţiei a contestat actul CNI în judecată, calificându-l drept „aberaţie”.
Un primar din Basarabeasca este bănuit că s-a aflat în...
Primarul satului Bașcalia din raionul Basarabeasca, Petru Tarlev, este verificat în prezent de Comisia Națională de Integritate (CNI), care îl suspectează că a admis un conflict de interese atunci când a dat un teren din proprietate publică în arendă soacrei sale. Primarul afirmă, la rândul său, că a respectat procedura și nu a comis nimic ilegal.
Tatiana pașcovschi confirmă că se retrage din consiliul...
Jurnalista Tatiana Pașcovschi, membră a Consiliului de Integritate al ANI din partea societății civile, a confirmat pentru Moldova Curată că se retrage din CI. Ea anunță că ar fi informat despre asta Ministerul Justiției, autoritatea care a format comisia ce a ales reprezentantul societății civile în CI și care, acum, ar trebui să aleagă un nou reprezentant.
