Al doilea deputat democrat verificat de ANI la capitolul conflict de interese: Ghenadie Buza, deputat de Hâncești
Încă un parlamentar democrat este verificat de ANI privind eventuala încălcare a regimului conflictului de interese. Ghenadie Buza, fostul președinte al raionului Hâncești, a ajuns în vizorul ANI la sesizarea portalului Moldova Curată.
În luna iunie 2019, portalul a publicat un articol în care se arăta că strada George Enescu, unde este situată casa lui Ghenadie Buza, a fost betonată o lună mai devreme cu bani din bugetul raionului, în total 604 861 de lei. Mai mult de jumătate din acești bani – 385 500 de lei fuseseră alocați inițial pentru întreținerea unor drumuri care duc spre localitățile raionului Hâncești. Însă, prin autorizarea consilierilor raionali, ei au fost redirecționați pentu construcția drumului către casa lui Ghenadie Buza. Solicitați de Moldova Curată, o parte dintre consilieri au spus că au votat pentru această decizie fără să știe că pe strada respectivă locuiește președintele raionului.
Pe o parte din actele privind construcția drumului stă semnătura lui Ghenadie Buza, ca președinte al raionului. Tot în această calitate, el a semnat contractul cu agentul economic care a executat lucrările, ales în urma unui concurs de achiziții publice, organizat de Consiliul Raional. Ghenadie Buza nu a făcut comentarii la acest subiect, deși a fost solicitat în repetate rânduri.
Având în vedere că reparația și construcția străzii pe care locuiește este o acțiune care coincidea cu un interes persoal al președintelui raionului Hâncești, Moldova Curată a sesizat Autoritatea Națională de Integritate pentru a verifica dacă Ghenadie Buza a încălcat sau nu regimul juridic al conflictului de interese. ”Urmare a verificării prealabile a sesizării vizate, în temeiul prevederilor art. 19 lit b), art. 28 al. (1) și art. 31 al. (1), art. 37 din Legea nr. 132/2016 cu privie la Autoritatea Națională de Integritate, în privința dlui Ghenadie Buza, ex-președinte al raionului Hâncești, a fost inițiată procedura de control privind respectarea regimului juridic al conflictului de interese”, ne-a informat ANI.
Ghenadie Buza a devenit președinte al raionului Hâncești pe 17 iulie 2015. Potrivit datelor biografice publicate pe pagina web a PDM, el a lucrat în jur de 30 de ani la Spitalului Raional, fiind de meserie medic-chirurg și, o vreme, exercitând funcția de ”șef al Secției Consultative a Policlinicii”. S-a implicat în politică inițial cu Partidul Comuniștilor, care s-a aflat la putere până în anul 2009. În anul 2010 a fost ales consilier pe lista democraților. În urma alegerilor parlamentare din februarie 2019 Ghenadie Buza a devenit parlamentar.
I-am solicitat un comentariu privind pornirea controlului de către ANI, însă deputatul nu ne-a răspuns.
Acum o săptămână, ANI a anunțat despre finalizarea controlului în privința unui alt deputat democrat, fost primar al orașului Căușeni, Grigore Repeșciuc, în privința căruia s-a constatat încălcarea regimului conflictului de interese. Grigore Repeșciuc a încheiat contracte, pe când era primar, cu firma soției sale și a socrului său. El a declarat că va contesta în instanță actul ANI.
Viorica Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Prima interdicție privind ocuparea unei funcții publice...
Autoritatea Națională de Integritate anunța, acum două luni, despre prima sancțiune cu interdicție de ocupare a unei funcții publice, pe un termen de 3 luni, aplicată de instanța de judecată. Interdicția i-a fost impusă șefei Secției Cultură a Consiliului Raional Ocnița, Ludmila Belonoșca, pentru faptul că aceasta nu a declarat conflictul de interese atunci când a luat decizii ce o vizau pe fiica sa, Ala Leșcina, pe care o avea în subordine. Șefa secției cultură a emis în total 9 ordine în privința fiicei sale inclusiv de stimulare, de conferire a gradului de calificare și de acordare a concediului.
Peste 7 milioane de lei vor fi cheltuiți din buget pent...
Peste 7 milioane de lei vor fi alocați și anul acesta din bugetul de stat pentru semnăturile electronice destinate subiecților declarării averilor și intereselor, cu ajutorul cărora să-și poată semna declarațiile de avere. Suma este similară cu cea din 2018, când declararea electronică a devenit obligatorie.
Poate Oleg Efrim să-l apere pe Plahotniuc și să fie mem...
Avocatul Oleg Efrim, a cărui Casă de avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații” a anunțat că îl va reprezenta pe fostul lider al Partidului Democrat, deputatul Vladimir Plahotniuc, este și membru al Consiliului de Integritate (CI) al Autorității Naționale de Integritate (ANI). El a fost desemnat din partea Guvernului, pentru un mandat de cinci ani, la 23 iulie 2017.
ANI a inițiat 6 controale ale averilor și intereselor u...
Inspectorii de integritate au inițiat 6 controale ale averilor și intereselor personale ale judecătorilor. Despre asta anunță, într-un comunicat, Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Potrivit instituției, inspectorii au analizat dacă cei în jur de 400 de judecători pe care îi are sistemul de justiție din Republica Moldova și-au depus declarațiile pentru anul 2018 în termen și dacă au respectat cerințele de formă și conținut. În 24 de cazuri inspectorii s-au autosesizat și au rezultat 6 ”controale aprofundate”. Un expert anticorupție apreciază că aceste rezultate ”nu generează nimic”, iar un altul spune că este important să se urmărească ca cel puțin controalele inițiate să aibă o finalitate.
ANI cere demiterea unui funcționar care a admis un conf...
În ultimii trei ani, directorul întreprinderii care livrează apă în satul Limbenii Noi, raionul Glodeni, Nicolae Iancovschi, își angaja soția în funcția de director de fiecare dată când el pleca în concediu. Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că funcționarul a admis un conflict de interese, iar Consiliul local, drept consecință, ar fi trebuit să-l demită, pentru că așa prevede legea. Consilierii însă i-au aplicat un avertisment și argumentează că directorul nu merită să fie demis, întrucât muncește fără alte abateri și asigură buna funcționare a întreprinderii.
