Căldură ”familială” la Î.M „Rețele Termice”

2013-2018 29 aprilie 2013 2225

Un grup de opt consilieri ai Consiliului orășenesc Călărași au expediat în luna martie curent la Procuratura Călărași și la Procuratura Anticorupție o scrisoare în care reclamau abuzuri. Potrivit consilierilor, directorul Întreprinderii Municipale „Rețele Termice” din Călărași, instituție ce a fost fondată de către Consiliul orășenesc, și-a angajat la această întreprindere soția, fiul și fiica, iar aceștia ar fi remunerați cu salarii ce variază între șase și nouă mii de lei pe lună. Directorul neagă acuzațiile și spune că ar fi vorba de ”o răfuială politică”.



Circa 30 mii de lei – „remunerare în familie”

Aleșii locali îl acuză pe directorul ÎM ”Rețele Termice” din Călărași, Vissarion Gori, că ar fi în conflict de interese, pentru că are printre subalterni și rudele apropiate. În baza acestei sesizări a fost pornită o urmărire penală.

„Este clar un conflict de interese, fiindcă acest conducător nu poate să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu cu imparțialitate și obiectivitate față de alți angajați. Aici interesele private se intersectează cu cele profesionale, fiindcă acest director este interesat ca subalternii respectivi să aibă și sporuri salariale, dar și premii lunare”, susține consilierul orășenesc Sergiu Artene.

În sesizarea expediată de către aleșii locali din Călărași mai este specificat faptul că directorul Î.M. „Rețele Termice” ar avea un salariu lunar de peste nouă mii de lei. Totodată, soția acestuia, Elena Gori, ar fi angajată cu un salariu și jumătate în calitate de șefă a secției de cadre și casier, fiind remunerată cu peste șapte mii de lei lunar. Consilierii susțin că ea ar fi angajată și profesoară la școala profesională din oraș.

Fiul lui Traian Gori, este angajat la întreprindere în calitate de șef energetic, primind de aici un salariu de circa cinci mii de lei, un spor salarial de 700 de lei și un premiu lunar de 500 lei, în total încasând de la întreprindere peste șase mii de lei pe lună. Mai mult, semnatarii mai afirmă că fiul directorului locuiește și lucrează în municipiul Chișinău, iar la întreprinderea din Călărași se prezintă doar sâmbăta și duminica.

Despre fiica lui Vissarion Gori, Greta Durtca, în scrisoare este menționat că ar fi angajată pe 1,5 salarii în calitate de contabil economist, cu un salariu de bază de peste 3 500 de lei. În total cu sporul salarial și cu premiile, ea ridică lunar peste șase mii de lei.

Gori: ”Jocuri politice”

Un alt consilier local, Iacob Mândrescu, susține că Vissarion Gori este directorul Întreprinderii Municipale, fiind în același timp și directorul firmei „Instal Service” SRL al cărui fondator este. Această firmă prestează servicii similare cu cele ale întreprinderii municipale. „Mai mult decât atât, după fondarea SRL-ului, directorul a întreprins acțiuni în detrimentul ÎM „Rețele Termice”, prin care a determinat beneficiarii de servicii ai întreprinderii să rezilieze contractele existente și să încheie contracte de prestare a serviciilor cu el în calitate de director al „Instal Service” SRL”, menționează consilierul.

Pe de altă parte, Vissarion Gori susține că toate învinuirile care îi sunt aduse nu sunt altceva decât jocuri politice din partea consilierilor locali. „Membrii familiei mele au fost angajați cum se angajează toată lumea, eu nu văd o problemă aici. Iar firma pe care conduc nu prestează servicii asemănătoare cu întreprinderea municipală. Întreprinderea publică unde activez produce energie termică, iar firma a cărui fondator sunt se ocupă cu efectuarea reviziei tehnice a cazanelor termice de perete”, argumentează Vissarion Gori.

Bănuit de delapidare

La 5 aprilie 2013, procurorii au inițiat o urmărire penală în baza petiției celor opt consilieri locali. Potrivit lui Veaceslav Verega, șeful adjunct al Secției de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Călărași, conducerea ÎM „Rețele Termice” din Călărași este bănuită de delapidarea averii străine. Art.191 al Codului Penal al Republicii Moldova prevede că „(1) delapidarea averii străine, adică însușirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredințate în administrarea vinovatului, se pedepsește cu amendă în mărime de până la 500 de unități convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani”. Omul legii a specificat că o comisie din cadrul  Direcției pentru Control și Revizie urmează să verifice activitatea acestei întreprinderi, iar probele acumulate vor fi anexate la dosar.

Cât privește problema conflictului de interese invocată de consilieri, Adela Griciuc, șefa Direcției control de interese personale din cadrul Comisiei Naționale de Integritate (CNI), spune că Vissarion Gori este conducătorul unei instituții publice, însă nu este funcționar public. „Știu că e o situație delicată, însă potrivit Legii cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, doar persoanele cu funcții publice și cele cu demnitate publică nu sunt în drept să angajeze în instituția unde activează rude și prieteni apropiați. În cazul de față nu este vorba de un conflict de interese. Aici ar fi o altă problemă - să se investigheze dacă membrii familiei au fost angajați prin concurs, fiindcă nu e o afacere de familie, dar e totuși o instituție publică”, specifică Adela Griciuc. Potrivit șefei Direcției control de interese personale din cadrul CNI, deși nu este funcționar public, conducătorul acestei instituții este subiectul declarării intereselor personale.

Lilia Zaharia, Asociaţia Presei Independente



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

ELECTORALA 2019. Socialistul Petru Corduneanu refuză să...

Deputatul Petru Corduneanu (55 de ani), despre care Partidul Socialiștilor a anunțat recent că va candida la parlamentare  pe circumscripția uninominală Hâncești, refuză să răspundă la întrebări legate de averile sale și banii pe care i-a donat partidului în ultimele campanii electorale. El nu a răspuns la întrebările expediate prin mail, iar la telefon a declarat reporterului Moldova Curată că va vedea mai întâi dacă statutul său de deputat îi permite să răspundă la acele întrebări. Ulterior, timp de câteva zile, nu a mai răspuns la apeluri.

05 noiembrie 2018
2773
2013-2018

Dosarul autobuzelor școlare s-ar putea solda cu nimic

La un an și jumătate de la deschiderea unei anchete penale în privința achiziționării frauduloase de către Ministerul Educației a aproape 100 de autobuze școlare, nu există nicio persoană pusă sub învinuire și nici nu a fost audiat vreun fost conducator din minister care s-a ocupat de tranzacții. Acum, Centrul Național Anticorupție (CNA), care efectuează acțiuni de anchetă, spune că până în prezent au fost audiați doar reprezentanții firmei care a livrat autobuzele.

13 iunie 2014
2120
2013-2018

Soţia primarului din Ungheni, „abonată” la banii primă...

Firma soției primarului orașului Ungheni a făcut vânzări de sute de mii de lei în ultimii ani datorită contractelor de achiziții încheiate cu Primăria. Firma, din care Alexandru Ambros a ieșit când a obținut mandatul de primar, cedând soției partea sa din afacere, a livrat administrației locale achiziții de birou și alte mărfuri. 

14 august 2014
3150
2013-2018

De la Leova la Primorsk

Președinta raionului Leova, împreună cu câțiva colegi de partid, a însoțit Ansamblul de muzică și dans ,,Pruteanca” din localitate la un festival din Bulgaria. Această călătorie, care a costat peste 20 de mii de lei din bani publici, i-a supărat pe unii consilieri raionali, afirmând că mijloacele publice nu trebuie cheltuite pentru interesele personale ale funcționarilor.

08 noiembrie 2013
2045
2013-2018

Averea familiei deputatului Vremea: casă nefinalizată c...

Deputatul democrat Igor Vremea trăiește cu familia sa într-o casă impunătoare situată în orașul Durlești din municipiul Chișinău. Deși stă acolo de mai mulți ani, casa figurează în acte ca imobil care încă nu a fost dat în exploatare, iar din anul 2009, de când Vremea a ajuns în Parlament, imobilul este nefinalizat în declarațiile de avere.

19 iulie 2017
4414
2013-2018

Acuzații noi în dosarul șefului Direcției Educație a se...

În dosarul deschis de procurori în anul 2014 pe numele lui Ion Vrânceanu, șeful Direcției Educație a sectorului Buiucani din Chișinău, apar noi probe care în prezent sunt examinate și analizate de magistratul Silvia Gârbu de la Judecătoria Buiucani. Astfel, pe lângă acuzațiile de îmbogățire ilicită și fals în decarația de avere, Ion Vrânceanu este învinuit și de depășirea atribuțiilor de serviciu. S-a descoperit că în anul 2014, timp de câteva luni, în două instituții de învățământ din sectorul Buiucani o școală auto a închiriat spații și chiar a predat ore de șoferie, doar în baza unor înțelegeri verbale, fără ca actele necesare să fie întocmite și fără achitarea unor plăți legale.

20 ianuarie 2016
2247