CNI a amânat examinarea dosarului lui Serafim Urechean

Arhiva 16 iunie 2014 2073
Serafim Urechean, preşedintele Curţii de Conturi

Preşedintele Curţii de Conturi (CC), Serafim Urechean, este bănuit de Comisia Naţională de Integritate (CNI) că nu ar fi indicat toate veniturile şi proprietăţile în declataţia de avere pentru anul 2012. Membrii CNI însă nu au emis o decizie finală, dosarul urmând să fie reexaminat. Serafim Urechean susţine că unii membri ai CNI nu se bazează pe fapte reale, ci ar face jocul partidelor.



La şedinţa din 5 iunie, CNI a examinat dosarul lui Serafim Urechean, care este suspectat că nu ar fi menţionat în declaraţia de avere pentru anul 2012 câteva conturi bancare, arendarea a două maşini de lux şi calitatea de fondator al unei bănci comerciale. De asemenea, în declaraţia depusă nu s-ar fi regăsit un teren şi o construcţie în localitatea Truşeni, care nici nu ar fi înregistrate cadastral.

Membrii CNI au decis că nu au fost acumulate suficiente probe, de aceea vor examina dosarul într-o altă zi. Potrivit Cristinei Dumbravan, consultantă în cadrul Serviciului de informare al CNI,  de la banca la care Serafim Urechean ar fi fondator au fost cerute acte suplimentare, însă acestea încă nu au ajuns la Comisie. “După ce vor examina şi aceste documente, membrii CNI vor emite o decizie finală pe numele lui Serafim Urechean”, a spus Cristina Dumbravan.

Serafim Urechean sugerează că CNI ar fi neobiectivă

La rândul său, Serafim Urechean spune că tot ce are în proprietate a indicat în declaraţie. “Este o miciună să spui că nu aş fi declarat trei conturi bancare. Am aflat de curând că am avut deschis un cont, în perioada când eram primar general. Mi-a fost înmânat cardul în cadrul unei acţiuni promoţionale la care eram invitat. Cardul l-am restituit imediat, iar contul a fost închis, iar CNI a fost pus la curent cu acest fapt”, a explicat Serafim Urechean pentru Moldova Curată.

În ceea ce priveşte calitatea sa de fondator al unei bănci, preşedintele CC spune că el a făcut parte din sindicatul acestei bănci: “Până în anul 1994 am fost preşedintele Confederaţiei Sindicatelor, iar după ce am devenit primar general al municipiului Chişinău, nu am mai avut nici o tangenţă cu această bancă”.

Celelalte învinuiri aduse de membrii CNI, preşedintele CC le califică drept ”insinuări ce ar face parte dintr-un joc politic”. “Eu sunt informat ce indicaţii au cei de la CNI. Membrii acestei Comisii nu ar trebui să execute ordine de la căpeteniile de partid din care fac parte. Prima oară când am fost chemat la şedinţă, i-am informat că sunt în deplasare de serviciu în Slovacia. A doua oară eram în deplasare în România, am şi menţionat că accept să fie examinat dosarul în absenţa mea”, a spus Urechean.

Anterior, CNI a respins acuzaţiile potrivit cărora ar executa comenzi politice, însă a explicat că între membrii Comisiei pot exista disensiuni pe marginea dosarelor examinate, la fel ca şi în cadrul altor instituţii ai căror membri au fost propuşi de partide.

Menţionăm că în componenţa CNI sunt trei membri propuşi de partidele parlamentare: Vela Lupu – Partidul Liberal-Democrat; Leonid Morari – Partidul Democrat şi Dumitru Prijmireanu – Partidul Comuniştilor. Preşedintele CNI, Anatolie Donciu, a fost propus în această funcţie de Partidul Liberal, iar vicepreşedintele Comisiei, Victor Strătilă, - de societatea civilă, fiind selectat de către Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului din lista de candidaţi propuşi de asociaţiile obşteşti.

                                                                                      Olga Cristov, studentă, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul USM, stagiară



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Colegii preşedintelui CNI: Anatolie Donciu a admis un c...

Patru membri ai Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) susţin într-o scrisoare adresată Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) că Anatolie Donciu, preşedintele instituţiei, a admis un conflict de interese atunci când a semnat acte ce îl vizau pe Mihail Gofman, fost ofiţer al Centrului. Angajatul CNA a fost eliberat din funcţie după ce colegii i-au monitorizat stilul de viaţă şi au ajuns la concluzia că acesta a admis mai multe încălcări. Cazul a ajuns la CNI după ce Ziarul de Gardă a publicat o investigaţie despre averile nedeclarate ale lui Mihail Gofman. Acum vrea să revină în funcţie, contestând în judecată decizia şefilor de a-l concedia şi având la îndemână actul Comisiei potrivit căruia el nu a încălcat legea atunci când şi-a declarat averea. Problema este că Anatolie Donciu a semnat documentul, deşi fiul său, Alexandru, a fost subalternul lui Mihail Gofman.

17 decembrie 2014
1749

Jurnaliştii au fost excluşi din componenţa Consiliului...

La 17 iunie curent Parlamentul a votat „pachetul de integritate”, adică cele trei legi care au menirea să reformeze Comisia Naţională de Integritate, dar şi să schimbe modalitatea de declarare a averilor şi intereselor personale. Potrivit unei legi din acest pachet, actuala CNI va fi transformată în Centrul Naţional de Integritate, care, pe lângă conducere, va avea şi un Consiliu de Integritate (CI). Dacă la votarea în prima lectură în componenţa acestui Consiliu a fost inclus şi un jurnalist, în lectură finală aleşii poporului au exclus reprezentantul presei. Experţii anticorupţie spun că astfel deputaţii au arătat că le este frică de presă.

23 iunie 2016
1720

Fostul ministru Vladimir Molojen, achitat definitiv în...

Fostul ministru al Dezvoltării Informaționale (2005-2008), Vladimir Molojen, care, atunci când era în funcție, aflându-se în conflict de interese, a încheiat cu firma familiei sale contracte de milioane de lei, a fost achitat și de către Curtea Supemă de Justiție. Molojen a fost pus sub acuzare pentru abuz de putere soldat cu urmări grave și neglijență în serviciu soldată cu urmări grave, art. 327 și 329 Cod penal. Alături de el, fuseseră inculpați doi foști subalterni -  Anatolie Gumeniuc (învinuit de neglijență în serviciu soldată cu urmări grave) și Valeriu Goncearov (învinuit de exces de putere, soldată cu urmări grave). Toți au pledat nevinovat în toate instanțele și au fost achitați. Hotărârea irevocabilă a CSJ a fost pronunțată la 10 august 2017. Judecătorul Ghenadie Nicolaev a făcut opinie separată, în care a notat că inculpații ar fi trebuit condamnați, deoarece procurorii au prezentat toate probele necesare.

14 august 2017
2126

Profil candidat: Chiril Moțpan

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2452

Judecătorul Iurie Obadă, care l-a încarcerat pe Andrei...

Iurie Obadă de la Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) este magistratul care l-a băgat în închisoare pe Andrei Brăguță, tânărul de 32 de ani, care s-a stins zilele trecute în Penitenciarul 16. El a ajuns pe mâna poliției din cauză că ar fi depășit viteza în trafic și ar fi fost agresiv cu oamenii legii. La câteva zile de aflare în penitenciar, Andrei Brăguță a decedat, familiei spunându-i-se cauza - bronhopneumonie. Atât părinții, cât și procurorii, declară însă că tânărul ar fi fost torturat în închisoare. După decizia de plasare în arest, magistratul a plecat în concediu și va reveni la serviciu după data de 20 septembrie.

06 septembrie 2017
2450

Primele declaraţii de avere şi interese pentru anul 201...

Procesarea declaraţiilor de avere şi de interese personale pentru anul 2013 a început la 16 iunie. Astfel primele cinci mii de declaraţii ar putea fi publicate pe site-ul CNI deja săptămâna viitoare.

17 iunie 2014
1738