Constantin Becciev nu a depus niciodată vreo declaraţie de avere
Directorul Societăţii pe Acţiuni „Apă-Canal Chişinău”, Constantin Becciev, nu a depus la Comisia Naţională de Integritate (CNI) declaraţia de avere pentru anul 2012, invocând faptul că nu este „subiect al declarării”. Prin urmare, acesta nu a declarat că este prorietarul unei case impunătoare situată într-o suburbie a municipiului Chişinău şi nu a făcut public faptul că face parte din organele de conducere, supraveghere şi control ale unei bănci comerciale din R. Moldova.
Pe pagina web a CNI lipseşte declaraţia de avere a lui Constantin Becciev. Acesta ne-a spus că nu a prezentat un astfel de act şi nici nu intenţionează să o facă, deoarece el nu este „subiect al declarării”. Mai mult, conducătorul S.A. „Apă-Canal Chişinău” afirmă că atât el, cât şi alţi angajaţi ai instituţiei pe care o gestionează nu au prezentat niciodată o astfel de declaraţie. „Apă-Canal Chişinău este o societate pe acţiuni, nu este întreprindere municipală, de aceea eu nu sunt subiect al declarării”, susţine Becciev.
Judecata va decide
Recent, CNI l-a acţionat pe Constantin Becciev în judecată, deoarece nu şi-a prezentat declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2012. „Poziţia noastră este că domul Becciev este subiect al declarării atât a averii, cât şi a intereselor personale. Dânsul însă invocă contrariul. Instanţa de judecată va hotărî cine are dreptate”, a declarat pentru Moldova Curată Dumitru Prijmireanu, membru al Comisiei Naţionale de Integritate.
Societate cu capital de stat
Eugenia Ciumac, şefa Direcţiei management financiar din cadrul Primăriei municipiului Chişinău afirmă că „Apă-Canal Chişinău” este o întreprindere comunală importantă, având rolul alimentării cu apă a municipiului Chişinău. Instituţia respectivă este o societate pe acţiuni, dar e foarte important de ştiut că această societate are 100 % capital de stat, în anul 2000 instituţia fiind transmisă în proprietatea publică a municipiul Chişinău.
La rândul său, expertul anticorupţie Cristina Cojocaru afirmă că, în cazul întreprinderilor, Legea nr 1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor stabileşte obligativitatea depunerii declaraţiilor de avere şi interese la CNI de către conducătorii întreprinderilor respective, atunci când în structura capitalului acestora statul deţine cota integrală sau majoritară. „Astfel, poziţia de apărare adoptată de domnul Becciev, potrivit căreia societatea comercială condusă de el nu ar fi întreprindere municipală, nu este neapărat relevantă, deoarece, atât timp cât statul deţine o cota totală în S.A. „Apă-Canal Chişinău”, domnul Becciev şi adjuncţii lui trebuiau să se conformeze prevederilor legale de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese personale la CNI”, afirmă Cristina Cojocaru.
Casă zidită din „alte materiale de construcţie”
Potrivit datelor de la Întreprinderea de Stat „Cadastru”, Constantin Becciev deţine în satul Goianul Nou, comuna Stăuceni din municipiul Chişinău, o casă de locuit cu suprafaţa de 133 de metri patraţi şi un teren pentru construcţii de 0,1524 ha în aceeaşi localitate.
Constantin Becciev spune că această casă a fost dată în exploatare în anul 1994, pe atunci ea valora 550 de mii de lei. „Atât costa atunci, erau alte preţuri, alte materiale de construcţie. Nu am depus niciodată declaraţia şi am fost extrem de mirat de ce Comisia de Integritate îmi spune abia anul acesta despre acest act. Ce a făcut această Comisie din anul 2008 de când e funcţională legea?”, se întreabă Becciev.
Cristina Cojocaru precizează că Legea privind declararea şi controlul veniturilor a fost adoptată în anul 2002 şi nu în anul 2008. „Legea nr.1264/2002 chiar în versiunea sa iniţială prevedea obligaţia conducătorilor şi adjuncţilor acestora din cadrul întreprinderilor de stat sau municipale, precum şi a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat şi a instituţiilor financiare cu capital total sau majoritar de stat să depună declaraţii de avere. Faptul că nedepunerea declaraţiilor de acest gen nu a fost vreodată sancţionată înainte de crearea CNI, nu înseamnă că legea i-a scutit vreodată pe subiecţii daţi de obligaţia depunerii declaraţiilor. Afirmaţia făcută de conducătorul unei întreprinderi cu capital majoritar de stat, precum că nu a depus anterior asemenea declaraţii, vorbeşte doar despre încălcarea sistematică, devenită „cronică”, a legii în cauză”, conchide Cristina Cojocaru.
Tradiţia din comuna Stăuceni
Accesul pe strada unde locuieşte directorul de la ,,Apă-Canal Chişinău” este interzis din ambele direcţii. Într-o parte stau trei blocuri de beton, iar în cealaltă, de la colţul străzii, este plasat indicatorul rutier „acces interzis”. Becciev spune, însă, că porţiunea de drum nu a fost blocată de el, ci de vecini. „Drumul este blocat doar în perioada când sunt ploi, deoarece la deal este glod, dar vara acolo accesul este liber”, afirmă Constantin Becciev.
Potrivit Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP), un drum public nu poate fi blocat de către persoanele fizice. „Accesul pe o stradă poate fi resticţionat sau chiar interzis, doar cu acordul autorităţilor publice locale şi al polţiei rutiere. În comuna Stăuceni este o tradiţie ca persoanele care repară drumul public din banii proprii să îl blocheze în regiunea unde locuiesc”, afirmă Oleg Bâcu, şeful Secţiei de Sistematizare a circulaţiei rutiere din cadrul INP. Acesta mai declară că indicatorul rutier a fost instalat ilegal.
Drum public blocat pentru a nu fi murdărit asfaltul
Valentin Sâtnic, primarul comunei Stăuceni, susţine că el este la curent cu existenţa acelor blocuri de beton, însă nu ştie de indicatorul rutier plasat la colţul străzii. „Domnul Becciev locuieşte la o margine de sat, după casa lui este câmp. S-a blocat drumul, pentru a nu fi murdărită porţiunea asfaltată. Că, ştiţi cum sunt oamenii…”, concluzionează primarul de Stăuceni.
Specificăm că, potrivit Camerei Înregistrării de Stat din Moldova, Constantin Becciev este administratorul SA „Apă-Canal Chişinău” şi face parte din Consiliul unei bănci comerciale din Moldova.
La rândul său, soţia acestuia, Parascovia Becciev deţine 22 la sută din acţinile SRL. „B.M.P.-Politeh”, firmă ce se ocupă cu fabricarea utilajelor de pulverizare a lichidelor sau prafurilor, efectuarea lucrărilor de lăcătuşerie şi apeduct, comercializarea aparatelor de uz casnic şi aparatelor radio.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Bugetarii moldoveni cu vile în Borsec
Micuţa localitate Borsec din judeţul Harghita, România, este de ani buni locul preferat de vacanţă al unor demnitari moldoveni. În această vară, însuşi şeful statului, Nicolae Timofti, a petrecut aici o săptămână din concediu la o vilă renumită în zonă. Câtorva funcţionari de la noi le place atât de mult la Borsec, încât au ajuns să cumpere aici proprietăţi valoroase. La Borsec deţin în prezent vile academicienii Gheorghe Duca şi Stanislav Groppa, fostul judecător Ion Anton, fostul ministru, în prezent diplomat Vasile Bumacov, consilierul prezidenţial Ion Păduraru şi Ion Midrigan, medicul personal al preşedintelui Nicolae Timofti. Unii dintre ei nu au indicat aceste imobile în declaraţiile de avere.
Arapu şi Bănăruc, tratați diferențiat de către Curtea d...
Doi demnitari care s-au dus la nunta șefului Serviciului Vamal cu mașina de serviciu, au obținut în instanță decizii diferite pentru același cap de acuzare - conflict de interese. În cazul secretarului general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, Curtea de Apel (CA) Chișinău a lăsat în vigoare decizia Comisiei Naționale de Integritate (CNA) prin care s-a constatat conflict de interese, iar în cazul ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, CA a trimis dosarul la reexaminare. Ambii au același avocat. Chiar dacă există o hotărâre definitivă a instanței, Bănăruc ar putea cere reexaminarea cauzei sale după modelul dosarului lui Anatol Arapu.
Ziarul CUVÂNTUL: SECRETE COMERCIALE sau Cum autorităţil...
O companie din Chișinău ar fi schimbat ușile și ferestrele la școlile și grădinițele din Rezina doar pe hârtie. Asta, după ce a câștigat o licitație publică de efectuare a lucrărilor într-un proiect ambițios de eficientizare a energiei termice al Consiliului Raional. Suma contractului: peste 18 mln de lei (!) În realitate, lucrările fie au fost realizate parțial în cadrul altor proiecte, fie nu au fost făcute defel. Președinta raionului, refuză să ne dea explicațiile de rigoare, făcând trimitere la "secretul comercial", deși în joc sunt puși bani publici.
CNI criticată: a clasat un caz evident de conflict de i...
La începutul acestui an, şefa Direcţiei Finanţe a Consiliului Raional (CR) Cahul și-a angajat fiica în structura pe care o conducea, iar a doua zi s-a transferat într-o altă direcție. Comisia Naţională de Integritate (CNI) nu a văzut un conflict de interese în această situație, argumentând că mama a soluţionat conflictul, transferându-se în altă funcţie. Experţii anticorupție susţin însă că CNI a luat o decizie incorectă, întrucât este vădit interesul de a promova o rudă într-o funcție publică și, în plus, a fost încălcat și Codul Muncii.
Funcționar din Găgăuzia: casă de lux nedeclarată și fir...
Alexandr Chendighelean, șeful Direcției generale pentru complexul agroindustrial a UTA Gagauz-Yeri (echivalentul local al Ministerului Agriculturii - n.r.), locuiește într-o casă de lux de pe malul lacului Comrat, pe care nu a indicat-o în declarația de avere și interese personale. Datele de la Cadastru arată că imobilul este înregistrat pe numele firmei fondate de Chendighelean – Fabrica Oloi Pak SRL, administrate în prezent de o persoană pe nume Maria Acbaș. Compania, care deține fabrica de lactate „Sana”, a câștigat în ultimii ani contracte în valoare totală de zeci de milioane de lei pentru livrarea produselor alimentare în instituțiile de stat din sudul Moldovei, în special din Autonomia Găgăuză.
Valoarea unor declarații de integritate ale miniștrilor...
Doi dintre cei 19 membri ai Guvernului Filip care au semnat declarații de integritate la învestire se află acum în arest, bănuiți de fapte de corupție. Totuși, în acele declarații pe propria răspundere ei au afirmat că nu au comis nimic ilegal, nu s-au aflat în conflicte de interese și nu vor accepta nici un fel de sugestii sau influențe în activitatea lor. Moldova Curată a analizat situația actuala a fiecărui semnatar ale acelor declarații (care au doar valoare morală, nicidecum juridică), la mai mult de un an de la depunere.
