Controalele pe numele angajaţilor DIP, motiv de vrajbă la CNI

2013-2018 6 august 2014 1923
Membrii CNI

Preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) este acuzat de membrii acesteia că ar fi semnat o decizie de sistare a examinării unei petiţii în care erau vizaţi 11 angajaţi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), fără ca decizia să fi fost discutată cu membrii CNI. Anatolie Donciu susţine însă că a luat o astfel de decizie, deoarece petiţionarul ar fi pus date incorecte în sesizare. Reclamaţia celor patru membri ai CNI a ajuns în Parlament.



În luna decembrie, anul trecut, la CNI a venit o sesizare în care petiţionarul solicita verificarea declaraţiilor de avere a 11 angajaţi ai DIP. În sesizare era vizat şeful Direcţiei Securitate, Petru Bârcă, dar şi fostul director general adjunct al DIP, Igor Druţă. De asemenea, era menţionat şi Marin Lisî, fostul şef al Direcţiei Inspectare Generală şi Activitate Analitică din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în prezent şef de secţie în cadrul Serviciului Protecţie Civilă şi Anticorupţie al MAI. Celelalte persoane suspectate că nu au îndeplinit corect declaraţiile de venit pentru anul 2012 sunt angajaţii: Aliona Litvinov, Adrian Burduja, Liuba Jignea, Serghei Ţurcanu, Veaceslav Zabolotnâi, Iurie Vacari, ex-angajatul Alexei Braducean-Dulgher şi şefa Serviciului de presă al DIP, Ana Druţă.

Controale începute după jumătate de an de la primirea sesizării

Controalele pe numele acestor persoane au început abia în luna mai curent, după aproape jumătate de an de la depunerea petiţiei. Vicepreşedintele CNI, Victor Strătilă, declara recent în cadrul emisiunii „Alb&Negru” de la Unimedia că această petiţie nu a fost văzută de membrii Comisiei, iar un angajat din cadrul aparatului ar fi decis sistarea examinării ei şi Anatolie Donciu ar fi semnat decizia. „Comisia este cea care urma să ia decizia în privinţa petiţiei, şi nu un angajat. Ulterior însă am intentat proceduri de control, iar acum acestea sunt în derulare”, menţiona în emisiune Victor Strătilă.

Anatolie Donciu explică însă că, iniţial, s-a decis sistarea examinării, deoarece petiţionarul a indicat domiciliul incorect. „Această sesizare a venit la CNI de la un cetăţean cu numele de familie „Neznaico”, domiciliat în oraşul Tiraspol. Însă după verificarea prealabilă, în baza informaţiei primite de la CRIS ”Registru”, s-a constatat că la adresa indicată nu locuieşte o persoană cu un asemenea nume. Tot în urma verificărilor s-a stabilit că această scrisoare a fost expediată la 2 decembrie de la un oficiu poştal din oraşul Chişinău, ci nu din Tiraspol”, susţine preşedintele CNI. Anatolie Donciu specifică însă că petiţiile sunt examinate doar în baza Regulamentului Comisiei Naţionale de Integritate, care prevede că „sesizarea formulată de persoana fizică sau juridică trebuie să fie semnată şi datată, trebuie să indice datele şi informaţiile pe care se întemeiază, precum şi sursele de unde acestea pot fi solicitate, iar neîndeplinirea condiţiilor menţionate conduce la clasarea sesizării prin întocmirea actului de constatare respectiv”.

Nemulţumirea membrilor CNI a ajuns în Parlament şi va fi examinată la toamnă

Istoria cu petiţia referitoare la DIP este una dintre cele 3 cazuri descrise de cei patru membrii ai CNI: Victor Strătilă, Leonid Morari, Dumitru Prijmireanu şi Vera Lupu, într-o scrisoare către Parlament, expediată în luna iunie. Potrivit „Ziarului de Gardă”, semnatarii au cerut intervenţia deputaţilor pentru „a lua act de neglijenţa, abuzurile de putere şi multiplele încălcări de lege” admise de către Anatolie Donciu. În opinia membrilor CNI, preşedintele ar fi acţionat părtinitor în mai multe cazuri examinate, ar fi dat dovadă de o atitudine ostilă faţă de colegii săi şi le-ar fi cerut angajaţilor să nu prezinte membrilor Comisiei informaţiile şi documentele solicitate, de care au nevoie în activitate. „Această atitudine a preşedintelui a dus la divizarea Comisiei în două tabere, una – cea loială preşedintelui Donciu, şi alta – care încearcă să fie imparţială, fapt pe care Donciu nu-l acceptă şi şantajează angajaţii prin lipsire de premii şi neacordarea sporurilor salariale cuvenite”, se spune în scrisoarea citată de Ziarul de Gardă.

Acum scrisoarea se află la Comisia juridică numiri şi imunităţi, iar secretarul acesteia, deputatul Tudor Deliu, a spus pentru Moldova Curată că solicitarea membrilor CNI va fi examinată la toamnă, după ce parlamentarii vor reveni din vacanţă. 

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

Candidații la funcția de vice-președinte al ANI: unul v...

Lilian Chișcă și Francisco Talmaci, candidați la funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), au susținut a doua probă din concurs - interviul. Lilian Chișcă a precizat că, în cazul în care va fi ales în această funcție, va miza și pe o parte din angajații fostei Comisii Naționale de Integritate (CNI), argumentând că ei au experiență în examinarea dosarelor privind integritatea subiecților declarării. Francisco Talmaci a criticat însă activitatea CNI, spunând că fosta instituție s-a bazat prea mult pe sesizările cetățenilor și pe cele din mass media.

07 noiembrie 2017
1964
2013-2018

ANI nu verifică, deocamdată, eventualele incompatibilit...

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) nu poate verifica deocamdată dacă fostul primar interimar Silvia Radu a gestionat, concomitent cu treburile primăriei Capitalei, și două întreprinderi ale sale înregistrate în Marea Britanie. Motivul - încă nu a angajat inspectorii de integritate. Despre asta se spune într-un răspuns al ANI dat Organizației Transparency International Moldova (TI), care a depus o sesizare. Ulterior, luni, 11 iunie, autoritatea a anunțat că a angajat primii 4 inspectori de integritate, care au trecut concursul.

11 iunie 2018
2040
2013-2018

Membrii CNI vor salarii mai mari

Nici nu au reuşit bine să îşi înceapă munca în componenţă deplină, că solicită deja lefuri mai mari! Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au solicitat, pe 4 aprilie current, deputaţilor majorarea salariilor. Potrivit preşedintelui CNI, Anatol Donciu, dacă Parlamentul nu va decide majorarea retribuţiilor, instituţia riscă să rămână fără angajaţi şi cu cele peste 45 de mii de declaraţii de avere şi proprietate ale demnitarilor neverificate.

29 aprilie 2013
1621
2013-2018

Încep procesele de judecată cu ANI: o fostă șefă de Dir...

Fosta șefă a Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei din cadrul Consiliului Raional Glodeni, Svetlana Sandu, ar fi admis un conflict de interese timp de câțiva ani, fiind șefa fiicei sale. Asta au constatat inspectorii de integritate. Fosta funcționară susține că nu ea și-a angajat fiica, ci, dimpotrivă, ar fi încercat să evite un conflict de interese. Ca să dovedească acest lucru, a atacat în instanță actul emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI).

16 octombrie 2018
1870
2013-2018

Un membru CNI ar putea fi în atenţia deputaţilor

Cazul lui Leonid Morari de la Comisia Naţională de Integritate (CNI) ar putea fi reexaminat de către deputați. După ce au audiat, la începutul lunii decembrie, raportul referitor la veniturile, incompatibilităţile şi interesele membrilor CNI pentru anul 2014, parlamentarii spun că apar noi bănuieli și suspiciuni, de aceea câteva cazuri ar putea fi discutate din nou. Astfel, aleșii poporului vor examina dacă Leonid Morari a încălcat sau nu regimul juridic al conflictului de interese atunci când a fost selectată întreprinderea care a procesat declaraţiile de avere şi de interese. Câștigătoare a ieșit Întreprinderea de Stat ”Fiscservinform”, aflată în subordinea Inspectoratului Fiscal de Stat, instituție unde anterior Leonid Morari a deţinut o funcţie de conducere.

06 ianuarie 2016
1873
2013-2018

CNI „calcă pe aceeaşi greblă”: aplică practici neunifor...

Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) continuă să aplice practici neuniforme pentru situaţii de același fel. Astfel, la 5 noiembrie aceştia au decis să nu iniţieze un control pe numele Liliei Bolocan, fosta directoare a Agenției Naționale pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), despre care Moldova Curată a relatat că ar fi admis un conflict de interese. Bolocan şi-a angajat două surori şi un cumnat în instituţia pe care a condus-o timp de şase ani. CNI îşi motivează decizia prin faptul că fosta funcţionară nu mai este la AGEPI. Asta chiar dacă au fost situaţii în care Comisia a constatat conflict de interese şi după ce subiectul declarării nu mai era în funcţie publică.

09 noiembrie 2015
1843