Ultimele articole
Sergiu Renţa intenţionează să devină primarul oraşului Cahul, fiind propus de către formațiunea Partidul Nostru (PN), condusă de Renato Usatîi. El are un cazier juridic impresionant, fiind anterior cercetat penal pentru furt şi escrocherie. Totodată instanţa de judecată a emis o hotărâre prin care Sergiu Renţa este decăzut din drepturile părinteşti. Instanţa l-a mai obligat să-i plătească pensie alimentară copilului său, însă acesta nu s-a conformat deciziei, iar pentru asta are în prezent interdicţie de a părăsi ţara.
În oraşul Florești, pentru funcția de primar candidează zece persoane, între care actualul primar, Grigore Cojocaru (PCRM), despre care presa a scris că a reparat din fonduri publice drumul spre casa fiicei sale, un socialist, Sergiu Groza, care a donat partidului o sumă mare raportată la veniturile sale și o democrată, Svetlana Rusu, fostă deputată, care s-a aflat timp de un an în trei partide. Mai candidează Andrei Verenciuc (Blocul Iurie Leancă), Tatiana Grosu (Partidul Popular), Vitalie Ungureanu (candidat independent), Valeriu Ceapa („Partidul Nostru”), Mihail Lucinschi (Partidul Liberal), Veaceslav Lozan (Partidul Național Liberal) și Sergiu Sochircă (Partidul Liberal Democrat).
În acest an pentru funcția de primar al orașului Sângerei luptă șapte concurenți: Gheorghe Brașovschi (PDM), Arcadie Covaliov (PLDM), Vitalie Tabarcea (PCRM), Tatiana Luca (PSRM), Viorel Onceanu (Blocul ”Platforma Populară Europeană – Iurie Leancă”), Vasile Bologan (Partidul Popular) și Ion Cazacu (PL).
Printre candidații la funcția de primar al orașului Basarabeasca, localitate cu peste 12 mii de oameni, unul a fost inițiatorul referendumului privind orientarea politicii externe a țării spre Uniunea Vamală - candidatul Partidului Socialiștilor (PSRM), Piotr Pușcari, iar alţi sunt susținători ai acestei inițiative, între care, actualul primar, reprezentantul PCRM, Nicolai Nicolaev. Candidatul PLDM, Vasile Guzun, este vicepreședintele raionului, demis pentru că ar fi venit beat la serviciu, dar restabilit prin hotărâre judecătorească.
La Anenii Noi, oraș cu peste 10 mii de locuitori, candidează 10 persoane. Printre acestea și actualul primar, democratul Mihail Cheibaș, care își dorește al 4-lea mandat, dar și un fost deputat comunist, Veaceslav Bondari, care acum e șomer. De asemenea, candidează și o tânără de 33 de ani, în calitate de candidat independent, Elena Bejan, economistă și angajată a Direcției Teritoriale de Asigurări Sociale.
Stație de epurare, locuințe sociale, infrastructură modernă - toate sunt promisiuni electorale ale celor zece pretendenți la funcția de primar al orașului Soroca. Chiar dacă sunt mandatați de partide să lupte pentru primăria orașului de pe malul Nistrului, candidații spun că vor lucra pentru oameni și nu vor face politică.
Șase candidați, patru propuși de partide și doi independenți, se bat pentru funcția de primar al municipiului Comrat. PLDM, PDM și PL, considerate cele mai mari partide cu viziuni pro-europene din țară, nu au înregistrat niciun candidat. În schimb, pentru un nou mandat candidează deputatul PDM, Nicolae Dudoglo, tot el, primarul orașului până la începutul anului 2015, când a renunțat la funcție în favoarea mandatului de deputat. Dudoglo candidează la alegerile din 14 iunie în calitate de independent.
La conducerea capitalei țării, care are, potrivit ultimului recensământ, în jur de 500 de mii de locuitori, își doresc să ajungă 17 persoane. Toate candidează din partea partidelor, nu există niciun candidat independent. Unii dintre cei mai ”vizibili” concurenți, cum ar fi Serafim Urechean sau Dorin Chirtoacă, au mai condus Chișinăul, alții își încearcă puterile pentru prima dată. Cel mai bogat candidat este reprezentantul comuniștilor, omul de afaceri Vasili Chirtoca, a cărui avere se ridică la milioane de lei.
Pentru dreptul de a conduce în următorii 4 ani orașul Cahul, localitate cu 40 de mii de locuitori, se luptă 8 candidați - 7 din partea partidelor și unul independent. Actualul primar candidează pentru un al doilea mandat (din partea Partidului Comuniștilor) chiar dacă are statut de învinuit într-un dosar de folosire a situației de serviciu în interes personal. Un alt candidat este directorul Întreprinderii ”Cahul-Gaz” și fostul președinte al raionului, Ștefan Bratu, care de 3 ani reprezintă Partidul Democrat. Până în anul 2013 a fost comunist. Mai candidează Nicolae Dandiș - independent, Nicolae Arsen de la Partidul Național Liberal, Anatol Malcov de la Partidul Liberal Democrat (PLDM), Sergiu Renţa de la Partidul Nostru, Vasile Mihailov de la Partidul Socialiștilor și Gheorghe Tabuncic de la Blocul Electoral Iurie Leancă.
Pentru conducerea orașului Ocnița care are ceva mai mult de nouă mii de locuitori, concurează opt persoane. Localitatea a fost condusă până în prezent de un reprezentant al Partidului Comuniștilor, care însă nu mai candidează. Astfel, cum tradițional în acest oraș la alegeri câștigă partidele de stânga, acum cei mai activi sunt reprezentanții comuniștilor și socialiștilor.
Opt candidați și-au depus actele pentru funcția de primar de Cantemir. Printre ei, actualul primar, reprezentantul PCRM, fostul primar, care reprezintă PLDM, și un lider local, care a fost până nu demult coleg cu primarul comunist în Consiliul Orășenesc, dar care candidează din partea PDM. În ultimii ani, asociația condusă de el a câștigat licitații de peste un milion de lei organizate de Primăria condusă de fostul camarad de partid.
În cursa pentru Primăria oraşului Leova nu s-a înscris nici un candidat independent – toţi cei opt pretendenţi sunt propuși de partide. Comuniștii l-au propus pe Eujenii Buraga; democraţii - pe Vitalie Gargaun, iar liberal-democraţii pe Alexandru Bujorean. Vor funcţia de primar şi candidaţii altor formaţiuni: Ion Tabac (PNL); Valentina Hinev (PP); Valicu Florea (PPEM); Vladimir Carcea (PSRM) şi Ala Florea (PL).
Şase candidaţi aspiră la fotoliul de primar al orașului Taraclia. Printre aceştia, actualul primar, Serghei Filipov, anterior membru PCRM, care la actualele alegeri candidează independent, şi actualul preşedinte al raionului Taraclia, Alexandr Garanovschi, membru PCRM. Anterior ambii au scandalizat opinia publică cu declaraţii care conţineau îndemnuri la separatism. Aceştia optează pentru acordarea unui statut special raionului Taraclia şi ameninţau că în cazul în care autorităţile nu dau curs acestei doleanţe pot organiza un referendum asemănător celui din 2 februarie 2014 din Găgăuzia, declarat ilegal de autorităţi. În funcţia de primar de Taraclia își mai doresc să ajungă Fiodor Covalji, membru PDM, director al întreprinderii „Taraclia Gaz” SRL, Teodora Dimitrieva, membru PLDM, şefă a oficiului de Stare Civilă, Taraclia, Vasile Gaidarji, antreprenor, membru al Partidului Socialiştilor, şi Ivan Panicerschi, propus de BE „Lista Poporului”.
In cursa electorală pentru fotoliul de primar al orașului Şoldăneşti, localitate cu peste 6 mii de locuitori, s-au lansat 11 persoane. Una dintre ele este actualul primar, Alexandru Tinica, criticat în mandatul trecut de Curtea de Conturi și urmărit penal de procurori. În aceste alegeri, el reprezintă Partidul Liberal Democrat (PLDM). Alături de Alexandru Tinica mai candidează: Nicolae Mândru (Partidul Democrat din Moldova), Ion Cuculescu (Partidul Nostru), Nicolae Roman, (Partidului Naţional Liberal), Leonid Paereli (Partidul Liberal), Igor Popa (Partidul Socialiştilor din Republica Moldova), Nina Florea (Partidul Comuniştilor din Republica Moldova), Veronica Plămădeală (Blocului Electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova), Oleg Babcineţchi (Partidul “Renaştere"), Oleg Gun (BE Lista Poporului) și Aurel Verdeş, candidat independent.
În cursa pentru funcţia de primar al oraşului Ialoveni s-au înscris şapte candidaţi: şase propuşi de partide şi unul independent. Locuitorii oraşului vor trebui să fie foarte atenţi, deoarece lista de candidaţi conţine două nume identice. Este vorba despre Gheorghe Caracuian, actualul primar, propus de Partidul Democrat din Moldova (PDM) şi un alt Gheorghe Caracuian, propus de Partidul Popular. La funcţia de primar mai aspiră actualul deputat liberal, Vladimir Cernat, Vitalie Lavric, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Leonid Onceanu, propus de Partidul Socialiştilor şi Mihail Iliescu din partea Partidului Naţional Liberal. Sergiu Armaşu, vicecomisarul oraşului Ialoveni, a ales să intre în cursa electorală în calitate de candidat independent.