Deputatul Eugeniu Nichiforciuc și-a deschis trei firme în doi ani

Interese la vedere 29 ianuarie 2016 2659
Deputatul PDM Eugeniu Nichiforciuc

Deputatul democrat Eugeniu Nichiforciuc a deschis 3 firme în doi ani, adică în 2014 și 2015, la una dintre ele investind un capital social de mai mult de un milion de lei. Deputatul spune ca avea acești bani din activitatea anterioară celei de deputat și că a acordat de fapt un împrumut acestei firme, care, timp de un an, ar urma să i-l ramburseze. Firma a început să funcționeze în luna aprilie 2014, însă deputatul nu a indicat în declarația de avere veniturile din activitatea ei. Celelalte două firme au capitaluri sociale mult mai mici. 



În ultima declarație de avere, pentru anul 2014, democratul Eugeniu Nichiforciuc a indicat că este fondator la SRL «Trans Agent Grup». Datele de la Camera Înregistării de Stat arată că această firmă a fost înregistrată la 16 aprilie 2014, fondatori fiind deputatul și mama sa. Întrepriderea este specializată în acordarea serviciilor de expediere, de transport rutier de mărfuri, de transportare a materialului lemnos etc. Capitalul social al SRL-ului este de 1 270 313 de lei. Solicitat de Moldova Curată, Eugeniu Nichiforciuc a declarat că acești bani i-a dat de fapt firmei sub formă de împrumut pentru dezvoltare, urmând să îi fie restituți. «Firma activează deja. Ea a fost deschisă în 2014, iar eu am devenit deputat în 2015. Aveam acești bani din activitatea anterioară, i-am și declarat anterior - 2 milioane de lei», ne-a spus Eugeniu Nichiforciuc. La întrebarea noastră de ce nu a indicat în declarația de avere pentru anul 2014 ce venituri a avut din activitatea firmei, parlamentarul a răspuns că a făcut declarațiile necesare la Fisc. «Sincer să vă spun, nici nu știam că trebuie declarate, noi am depus declarațiile de venit la Fisc, contabila se ocupă de declarații», a adăugat Eugeniu Nichiforciuc.

În anul 2015 deputatul a mai deschis două firme. La 3 februarie a fost înregistrată compania «Construct Agent Grup», cu sediul pe strada Uzinelor, și cu un capital social de doar 1500 de lei. Aici Nichiforciuc deține o cotă-parte de 67 %.  Ulterior, spre sfârșitul anului - încă o firmă - «Petrol Agent Grup», ale cărei domenii de activitate sunt intermedieri în comerțul cu băuturi alcoolice, tutun, combustibil etc. Firma își are sediul într-un apartament din sectorul Botanica, la aceeași adresă cu SRL-ul deschis în anul 2014. La «Petrol Agent Grup» Nichiforciuc deține o cotă de 75% din capitalul social care este la fel, de 1500 de lei. Cele trei firme au administratori diferiți. 

Mașini scumpe, dar fără preț în declarația de avere 

În declarația de avere Eugeniu Nichiforciuc nu a indicat prețul autoturismelor pe care le deține - un Land Rover Discovery, fabricat în anul 2008 și procurat în anul 2013, și un Audi A5, fabricat în anul 2014 și cumpărat în leasing. «Nu puteam să indic prețul mașinii soției, pentru că este cumpărată în leasing și chiar e dificil să scriu prețul, iar mașina cumpărată în anul 2013 nu mai țin minte cât costă, probabil ceva mai mult de 100 de mii de lei», ne-a spus Eugeniu Nichiforciuc. 

Potrivit art. 4 al Legii cu privire la declararea veniturilor și proprietăților, în declarație trebuie trecut prețul cu care a fost evaluat bunul. «Evaluarea proprietăţii se efectuează, conform legislaţiei, prin indicarea valorii (costului) menţionate în documentul care certifică provenienţa proprietăţii (înstrăinare, schimb, donaţie, moştenire, privatizare etc.)», se spune în Lege.

Eugeniu Nichiforciuc a devenit deputat din partea Partidului Democrat la 23 februarie 2015. Până atunci, potrivit declarației sale de avere, a muncit la SA «Terconvit». Anterior Ziarul de Gardă a scris că el a făcut parte din Partidul Comuniștilor, apoi a aderat la Partidul «Moldova Unită», urmându-l la această formațiune pe fostul deputat comunist Vladimir Țurcan.  După ce, la alegerile din anul 2010 «Moldova Unită» nu a trecut pragul electoral, Nichiforciuc a aderat la PDM.

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Funcţiile de asistent social şi de secretar al consiliu...

Svetlana Ivanova, secretarul consiliului local din comuna Grădiniţa, raionul Căuşeni, care deţine prin cumul şi funcţia de asistent social în localitate, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţii. Verdictul a fost dat de membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Acum, funcţionarul public riscă să fie concediat de la locul de muncă de bază. Acesta afirmă că va contesta actul emis de CNI.

25 februarie 2014
2141
Interese la vedere

O contabilă-şefă a unei primării riscă o triplă sancţiu...

Natalia Rusnac, contabila-şefă de la primăria comunei Regina Maria din raionul Soroca, este cercetată de Comisia Naţională de Integritate(CNI). În calitate de preşedintă a grupului de lucru în cadrul unui tender, aceasta ar fi deţinut şi funcţia de contabil al firmei care a fost desemnată câştigătoare la concurs. Ea este suspectată de CNI că ar fi încălcat regimul juridic al conflicului de interese, al declarării veniturilor şi proprietăţii şi cel al incompatibilităţii.

15 ianuarie 2014
2046
Interese la vedere

CNI confirmă conflictul de interese în cazul ministrulu...

Comisia Naţională pentru Integritate (CNI) confirmă existenţa unui conflict de interese în care este implicat ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru şi o organizaţie fondată anterior de fiul acestuia, Andrei, care a beneficiat de 1,5 mil. lei din Fondul Ecologic Naţional. Comisia a examinat acest caz după apariţia unui material la tema respectivă publicat de TRIBUNA

29 aprilie 2013
2026
Interese la vedere

Soacra şi nora, în funcţii de conducere la Şcoala de bo...

Directoarea Şcolii sportive republicane de box din satul Grimăncăuţi, raionul Briceni, şi-a angajat nora în funcţia de director adjunct, motivând că locul era vacant şi că nu se găsea un specialist potrivit. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a decis că directoarea s-a condus de interesele personale, aşa că va cere instanţei de judecată anularea ordinului de angajare.

24 septembrie 2014
2502
Interese la vedere

Instanţa a decis: Octavian Grama a admis un conflict de...

Actualul deputat liberal-democrat Octavian Grama a pierdut prima bătălie cu Comisia Naţională de Integritate (CNI). Prima instanţă a dat câştig de cauză CNI, care a constatat acum trei ani că Octavian Grama s-a aflat în situaţie de conflict de interese pe vremea când era vice-ministru al Sănătăţii. Atunci presa a scris că în lista medicamentelor compensate au fost introduse preparate pe care le importa reprezentanţa în Moldova a unei companii internaţionale, condusă de Stela Grama, soţia fostului vice-ministru.

11 februarie 2016
3148
Interese la vedere

Primăria Sângera a încheiat contracte de milioane de le...

Mai mult de şapte milioane de lei vor ajunge din bugetul Primăriei oraşului Sângera din municipiul Chişinău pe contul unei firme fondată de către primarul Valeriu Poiată. Firma a fost selectată în cadrul concursului de achiziţii publice pentru a efectua diferite lucrări în localitățile care fac parte din oraşul Sângera.

05 decembrie 2014
2523