Detaşare cu semne de întrebare

Arhiva 14 septembrie 2016 2036
Veronica Herţa

Detaşarea Veronicăi Herţa de la Direcţia generală finanţe a Primăriei Chişinău la cea de directoare a Societăţii pe Acţiuni “Apă-Canal Chişinău” a stârnit critici. Unii experţi sunt de părere că autorităţile municipale au luat această decizie ignorând prevederile legale referitoare la detaşarea unui funcţionar public. Veronica Herţa spune însă că alegerea sa este legală.



Săptămâna trecută, Veronica Herţa a fost numită directoare a Societăţii pe Acţiuni “Apă-Canal Chişinău”. Decizia a fost luată de către Consiliul de administrare al întreprinderii, la scurt timp după ce fostul director, Constantin Becciev, a fost concediat. El a fost bănuit de gestionare frauduloasă a resurselor financiare ale întreprinderii. Potrivit unui comunicat de presă emis de Primărie, candidatura Veronicăi Herţa a fost propusă de către consiliul de administraţie al întreprinderii şi aprobată de către adunarea generală a societăţii. Herţa era preşedinta acestui consiliu din din luna aprilie 2016.

Unii experţi sunt de părere că numirea Veronicăi Herţa la conducerea SA “Apă-Canal Chişinău” ar fi ilegală, deoarece Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public reglementează clar în ce condiţii un funcţionar public poate fi detaşat. Veaceslav Negruţa, expert în finanţe, a declarat pentru Moldova Curată că acest act legislativ prevede că un funcţionar public poate fi detaşat pe termen de până la un an doar la o altă autoritate publică, însă  “Apă-Canal Chişinău” nu este autoritate publică, ci o instituţie aflată la autogestiune, iar persoanele de la conducerea nu ar fi funcţionari publici.

Actul legislativ la care face trimitere Veaceslav Negruţa prevede: “Prin detaşare se înţelege trecerea temporară a funcţionarului public la o altă autoritate publică în scopul exercitării unor atribuţii de serviciu în interesul acesteia. Detaşarea se efectuează prin acceptarea detaşării de către conducătorul autorităţii publice în care activează funcţionarul public şi prin numirea acestuia în funcţie de către conducătorul autorităţii publice în interesul căreia se efectuează detaşarea. Acceptarea detaşării de către conducătorul autorităţii publice în care activează funcţionarul public se dispune ca urmare a solicitării scrise din partea autorităţii publice în interesul căreia se efectuează detaşarea. Aceeaşi lege mai spune că pe perioada detaşării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia publică Ocuparea acesteia de către un alt funcţionar public se face pe o perioadă determinată”, este menţionat în lege.

Veaceslav Negruţa mai spune că Veronica Herţa putea fi numită directoare a întreprinderii doar după ce demisiona din funcţia publică de la primărie şi nu prin detaşare.

La rândul său, Veronica Herţa a precizat pentru Moldova Curată că a fost numită în calitate de director al Societăţii pe Acţiuni “Apa Canal Chişinău”, prin votul adunării generale, după ce Constantin Becciev a fost demis din funcţie. Ea a precizat că instituţia pe o conduce acum este o autoritate publică, atât timp cât prestează servicii publice, de aceea numirea ei prin detaşare este legală. Aceasta a mai declarat că deşi detaşarea ei este valabilă cel mult un an, ea speră că va reveni la funcţia din Primărie până la sfârşitul acestui an.

În replică, Lilia Ioniţă, juristă la Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), îi dă dreptate lui Veaceslav Negruţa, precizând că „Apă-Canal Chişinău” nu e o autoritate publică în sensul Legii cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. „Este o societate pe acţiuni, care prestează servicii de interes public, dar oricum acţionează în regim de întreprindere, adică este o entitate orientată spre obţinere de profit. Detaşarea presupune că persoana se transferă dintr-o funcţie publică în altă funcţie publică, dar poziţia de director al acestei instituţii prin definiţie nu este o funcţie publică”, a argumentat experta CAPC, solicitată de Moldova Curată.

Amintim că la începutul lunii august curent, Veronica Herţa raporta în cadrul unei şedinţe a Consiliului municipal despre neregulile admise de Constantin Becciev, care ar fi achiziţionat mai multe obiecte la preţuri mai mari decât valoarea lor pe piaţă. Atunci ea menţiona că doar pentru mobilarea biroului său, Becciev ar fi cheltuit aproape 400 de mii de lei.  „Este vorba despre o masă de birou de 140 de mii de lei, o altă masă de birou de 59 de mii de lei, încă o masă de 64 de mii de lei, un televizor Samsung de 49,49 de mii de lei, masă pentru televizor de 30 de mii de lei, fotoliu de piele de aproape 15 mii de lei şi o canapea la preţul de 21 de mii de lei”, a precizat fosta şefă a Finanţelor.

Veronica Herţa are studii economice. Ea este şi vicepreşedinta Partidului Liberal şi preşedinta Organizaţiei Teritoriale PL Buiucani. Aceasta a fost aleasă în funcţia de deputat la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, fiind pe locul 9 în lista candidaţilor PL. La începutul anului trecut, Herţa şi-a depus mandatul pentru a soluţiona incompatibilitatea de funcţii.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Consiliera socialistă Eugenia Ceban și-a construit o ca...

Eugenia Ceban, consilieră pe lista socialiștilor, pledează în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) pentru susținerea categoriilor sociale cu venituri mici: fie că sunt angajați în sistemul bugetar, fie că sunt persoane în etate care trăiesc din pensii mizere. Consiliera locuiește într-o casă nouă și modernă situată în localitatea Tohatin, municipiul Chișinău, care a fost ridicată în doar trei ani.

03 octombrie 2017
4830
Arhiva

Președintele Judecătoriei Cantemir și-a cumpărat un aut...

Președintele Judecătoriei raionului Cantemir, Tudor Berdilă, și-a achizționat anul trecut un automobil în valoare de aproape 400 de mii de lei (aproximativ 18 000 euro), sumă care îi depășește de două ori veniturile oficiale din salariul de magistrat. Solicitat de Moldova Curată, judecătorul s-a arătat indignat de faptul că ne interesăm de sursa din care a reușit să își cumpere BMW-ul fabricat în 2008, menționând că există probleme mai importante pe care ar trebui să le abordeze presa.

20 iulie 2016
1712
Arhiva

Declaraţii de integritate semnate de miniştri la Chişin...

Declaraţiile de integritate semnate de către premierul Pavel Filip şi actualii miniştri stârnesc controverse. Chiar dacă au fost plasate pe pagina web a Guvernului, veridicitatea declaraţiilor este pusă la îndoială de către societatea civilă, atât timp cât acestea au fost semnate în taină. O altă situaţie este peste Prut. Deşi nu au fost semnate în public de către membrii Guvernului Cioloş, declaraţiile de integritate au fost stocate de către societatea civilă, iar presa are grijă să supravegheze ca demnitarii să respecte criteriile de integritate asumate la început de mandat.

29 ianuarie 2016
2968
Arhiva

Primarul din Catranâc „cară” proiectele în localitate c...

Primarul comunei Catranâc din raionul Făleşti, Mihail Popovici, a închiriat pentru primărie autoturismul de model Mercedes 320 de la firma soţiei sale. Demnitarul spune însă că primăria nu are autoturism, iar în localitate sunt implementate diverse proiecte care presupun multe deplasări la raion.

24 noiembrie 2014
1812
Arhiva

Mass-media, cu peniţa pe averea şi interesele demnitari...

De la constituirea Comisiei Naţionale de Integritate(CNI), presa a avut un rol semnificativ în depistarea cazurilor în care subiecţi ai declarării erau suspectaţi de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese, al incompatibilităţii de funcţii sau situaţii de tăinuire a unor proprietăţi sau maşini scumpe. Deoarece majoritatea subiecţilor declarării vizaţi în actele de constatare ale CNI scapă basma curată, instituţia pierde pe zi ce trece din credibilitate. Experţii sunt de părere că pentru ca CNI să capete încredere din partea societăţii, aşa cum o are instituţia similară din România, ea ar trebui urgent reformată.

17 iulie 2015
1801
Arhiva

Dumitru Visterniceanu despre tăierea finanțării europen...

Dumitru Visterniceanu, unul dintre membrii Consiliului Superior al Magistraturii aflat la final de mandat, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre transparența concursului pentru funcțiile de membri ai CSM și despre tăierea finanțării europene pentru reformele în sectorul justiției din Republica Moldova. El susține că CV-urile candidaților ar fi putut fi publicate mai devreme și că nu a fost niciun motiv ca să nu fie făcute publice din timp.

20 octombrie 2017
1516