Doar un ministru în exerciţiu şi-a făcut publică averea

Avere la vedere 29 aprilie 2013 2066

Până la 31 martie 2013, funcţionarii publici şi alte persoane cu funcţii înalte trebuie să-şi declare veniturile şi proprietăţile pentru anul trecut. Deşi noile prevederi legale nu-i obligă pe funcţionarii şi demnitarii publici să-şi facă publice averile, până la 28 martie 2013, doar ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Oleg Efrim, şi-a plasat pe pagina web a ministerului unde activează declaraţia de venituri şi proprietate şi pe cea de interese pentru anul trecut. Pe site-ul Ministerului Educaţiei am găsit şi declaraţia de avere a ministrului în exerciţiu Maia Sandu, dar aceasta se referă doar la prima jumătate a anului 2012, adică până la numirea sa în funcţie.



Efrim – teren, apartament şi maşină

Astfel, potrivit declaraţiei lui Oleg Efrim (plasată pe www.justice.gov.md), acesta a încasat în anul 2012 circa 132 de mii de lei de la locul de muncă. În document mai este specificat faptul că oficialul are în proprietate un teren de 15 ari în satul Corneşti, raionul Ungheni, şi un apartament în Chişinău de circa 93 de metri pătraţi. Totodată, ministrul în exrciţiu al Justiţiei mai are un autotursm fabricat în 2007 în valoare de circa 290 de mii lei. Deşi ministrul notează în declaraţia din 2012 că maşina ar fi dobândit-o în anul 2010, apartamentul – în anul 2009, iar terenul din Corneşti - în anul 1996, aceste bunuri nu au fost indicate şi în declaraţia de venituri şi proprietate pentru anul 2011 (www.justice.gov.md). Menţionăm că Oleg Efrim şi-a făcut publică pe site şi declaraţia de interese personale pentru anul 2012 (www.justice.gov.md).

Maia Sandu, declaraţie pe jumătate de an

Declaraţia ministrei Educaţiei, Maia Sandu, făcută publică pe pagina web a instituţiei, a fost completată la 24 iulie 2012, ziua când a fost desemnată în funcţie. Până a fi în componenţa Guvernului, Maia Sandu a încasat în primele şapte luni ale anului 2012 un venit de 70 de mii de dolari, fiind consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale în Washington DC, SUA. În declaraţia completată în luna iulie a anului trecut, ministra a specificat că este titulara unui apartament de circa 75 de metri pătraţi în Chişinău (www.gov.md),

Toţi demnitarii cu funcţii înalte trebuie să-şi scoată averea la vedere

„Pe paginile web a instituţiilor publice trebuie să fie plasate declaraţiile de avere ale persoanelor cu funcţii de conducere”, este de părere Ianina Spinei, expert al Organizaţiei „Transparency International Moldova”. Potrivit sursei citate, deşi Legea nr.1264 din 19.07.2002 privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, nu prevede ca persoanele vizate în lege să-şi facă publice averile, există totuşi o hotărâre de Guvern care le impune pe acestea să-şi scoată averile la vedere. „Este vorba de Hotărârea nr.188 din 4 aprilie 2012 privind paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua de internet care prevede că „declaraţia cu privire la venituri şi proprietate a conducerii autorităţii administraţiei publice va fi publicată pe pagina-web oficială a autorităţii administraţiei publice în funcţie de specificul activităţii acesteia…”. Aşadar, persoanele cu funcţii publice, mai ales cele de la conducerea unei instituţii de stat, sunt obligate să-şi facă publice averile, respectând prevederile acestei Hotărâri”, zice Ianina Spinei.

De menţionat faptul că nici pe site-ul Comisiei Naţionale de Integritate nu este plasată nicio declaraţie de avere a vreunui demnitar, deşi instituţia este obligată să le plaseze în decurs de o lună de la recepţionarea lor şi să asigure accesul publicului la declaraţiile de avere şi de interese ale funcţionarilor.

Lilia Zaharia, Asociaţia Presei Independente



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Avere la vedere

Doi președinți de raion cu câte 3 apartamente fiecare

Președintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu, și cel al raionului Soroca, Mihai Mîțu, dețin câte trei apartamente, dar și alte bunuri imobile pe care susțin că le-au achiziționat din veniturile legale obținute fie din afaceri, fie din funcții publice deținute anterior.

28 august 2015
1996
Avere la vedere

Sesizarea CNI cu privire la averile lui Iurie Ciocan nu...

Președintele Comisie Electorale Centrale riscă până la un an de închisoare pentru faptul că nu a indicat în declarația sa de avere toate proprietățile pe care le are împreună cu soția. Săptămâna trecută, președintele Comisiei Naţionale pentru Integritate (CNI), Anatolie Donciu, a anunțat că instituția a depus o sesizare la Procuratura Generală pe numele preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan. Membrii CNI au constatat că preşedintele CEC nu a inclus în declaraţia de avere un automobil, câteva imobile aflate în construcţie pe care le-ar deţine în ţară, o casă în România, dar şi cotele-părți de la mai multe societăţi comerciale pe care le deţine împreună cu soţia. Potrivit lui Donciu, pentru aceste „scăpări” funcționarul de la CEC riscă un an de închisoare sau o amendă de 12 mii de lei. La aproape o săptămână de la anunțul făcut de Donciu, solicitarea CNI nu a ajuns încă la Procuratura Generală. Contactată de Moldova Curată, șefa serviciului de presă al Procuraturii, Maria Vieru, a declarat că, deocamdată, nu a fost înregistrată nicio sesizare din partea CNI care l-ar viza pe Iurie Ciocan. Anterior, președintele CEC afirmase, în cadrul unui interviu pentru portalul nostru, că nu are nicio casă de vacanță în România. Vila din Târgul Mureș despre care s-a scris în presă aparține socrilor săi. În schimb, Ciocan a recunoscut că a uitat să indice în declarația sa de avere acțiunile pe care le deține la o companie înregistrată în România. Ciocan a explicat că acțiunile despre care uitase valorează doar vreo 20 de euro.

22 octombrie 2013
1617
Avere la vedere

Președintele Judecătoriei Botanica a acaparat ilegal un...

Președintele Judecătoriei Botanica Ion Druță locuiește într-un cartier de elită din sectorul Centru al capitalei unde și-a construit o vilă cu două etaje și mansardă. Casa a fost estimată de experții imobiliari la patru milioane de lei. Accesul spre locuință este limitat, fiind instalată o barieră la o distanță de aproximativ 500 de metri de locuință.

03 mai 2013
1729
Avere la vedere

Copiii președintelui Curții de Apel Chișinău, cu afacer...

La câteva luni de la numirea în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău a lui Ion Pleșca, fiica studentă a acestuia a devenit proprietara unui depozit de fructe și legume din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni.

19 iunie 2013
2210
Avere la vedere

Vicepreședintele CEC, cu dosar la CNI

Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis, ieri, inițierea unui control pentru verificarea averilor și proprietăților vicepreședintelui Comisiei Electorale Centrale (CEC), Ștefan Urâtu. Membrii CNI îl suspectează pe Urâtu că nu ar fi indicat în declarația sa de avere o parte din proprietățile pe care le deține.

08 noiembrie 2013
1992
Avere la vedere

Averile noilor miniștri au fost făcute publice

Cel mai bogat dintre miniștrii intrați în Guvern la ultima remaniere, adică în decembrie 2017, este de departe Chiril Gaburici, fostul premier demisionat din cauză că jurnaliștii i-au descoperit diploma falsă de studii liceale. Din declarațiile de avere publicate de ANI se vede că doar Gaburici deține autoturisme scumpe, mai multe imobile și afaceri. Restul noilor miniștri au venituri și bunuri mai modeste.

21 februarie 2018
2054