Doi președinți de raion cu câte 3 apartamente fiecare

Avere la vedere 28 august 2015 2082
Raionul Cantemir

Președintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu, și cel al raionului Soroca, Mihai Mîțu, dețin câte trei apartamente, dar și alte bunuri imobile pe care susțin că le-au achiziționat din veniturile legale obținute fie din afaceri, fie din funcții publice deținute anterior.



Preşedintele raionului Cantemir, Andrei Ciobanu, a fost ales în această funcție la 23 iulie 2015, fiind reprezentat al Partidului Democrat, dar și președintele organizației teritoriale a acestei formațiuni. În declarația de venituri și proprietăți pentru anul 2013, Andrei Ciobanu indică faptul că deține 3 apartamente și o casă. Unul dintre apartamente a fost cumpărat în 2013, când ocupa funcția de vice-preşedinte al raionului Cantemir. (PDF declaratii cni Ciobanu).

Declară 3 apartamente, dar susține că are numai 2

Primul apartament a fost achiziționat, potrivit declarației sale, în 1999, având o suprafaţă de 44 mp și o valoare de 97 750 lei. Cel de-al doilea, cu o suprafaţa de 30 m. p. a fost cumpărat în anul 2000, cu preţul de 12 mii lei, iar al treilea a intrat în proprietatea lui Andrei Ciobanu în 2013, având suprafaţa de 61 m. p. și valoarea cadastrală de 367 589 lei. Președintele raionului Cantemir mai are o casă cu suprafaţa 112 m. p., cumpărată în 2005 cu 9000 lei și un garaj cumpărat în 2008 cu 12 500 lei, cu suprafaţa de 48 m. p. Mai deține un teren agricol cu suprafaţa de 1,8 ha.

Nu a declarat veniturile soției

În ceea ce privește cele 3 apartamente declarate, Andrei Ciobanu afirmă că, de fapt, sunt numai două și au fost cumpărate din veniturile soției sale, care este femeie de afaceri, fără să specifice despre ce afaceri este vorba. Cu toate acestea, în declarația sa nu este indicat nici un venit al soției de la locul de muncă de bază. Andrei Ciobanu arată însă un venit din vânzarea unui imobil, în valoare de 285 mii lei, realizat de către soția sa. Solicitat de Moldova Curată, Ciobanu a explicat că banii provin din vânzarea unui apartament al soției, din care ulterior, a fost achiziționat altul în care locuiește în prezent familia fiului său. Apartamentul se află în Chișinău. Un al doilea apartament, cu o cameră, se află, de asemenea, în capitală și aparține soției sale, afirmă Andrei Ciobanu. 

Înainte de a fi ales în funcția de vice-președinte al raionului Cantemir, Andrei Ciobanu a deținut timp de 20 de ani funcția de director al întreprinderii Constructorul Cantemir. El a declarat pentru Moldova Curată că deține 3-4 la sută din acțiunile acestei întreprinderi, dar că nu are venituri din activitatea ei. Andrei Ciobanu mai deține un automobil Toyota, achiziționat în 2010 cu 95 000 lei.

Fost director de spital cu 3 apartamente în proprietate

Un alt președinte de raion care deține mai multe imobile este Mihai Mîțu, ales din partea PLDM la Soroca, cu voturile unei coaliții formate din 18 consilieri ai PLDM, PDM, PPEM şi PL.

Mihai Mîţu este fost director de spital. El a deținut funcția de manager la spitalul raional Soroca din anul 2012 și până în momentul în care a fost ales președinte de raion. Până în 2012 a lucrat medic. Din anul 2000 și până în 2008 Mihai Mîțu a reușit să își cumpere 3 apartamente în orașul Soroca. 

Primul are o suprafață de 65 de m. p. și a fost cumpărat în 2000 cu 40 000 lei, cel de-al doilea, cu suprafața de 39 m. p., a fost cumpărat în 2005 cu 20 000 lei, cu aceeași sumă cu care a fost achiziționat și cel de-al treilea apartament, în 2008, având o suprafață de 30 m. p. Președintele raionului Soroca mai deține 2 terenuri agricole, pe care a declarat că le prelucrează singur, și un automobil de tip Nissan. Solicitat de Moldova Curată, Mihai Mîțu a declarat că și-a procurat aceste proprietăți din veniturile câştigate cinstit din activitatea de muncă de 27 de ani și din banii de la rude, fără să specifice dacă este vorba despre împrumuturi sau donații.

Pentru anul 2013, Mihai Mîțu declară un venit de 108 326 lei, adică un salariu de peste 9000 de lei lunar. La acestea se adaugă salariul soției sale de 51 172 lei, care este asistent medical în același spital.

Soțul director de spital, soția – asistent medical

Mihai Mîțu a declarat că soția sa a fost angajată în aceeași perioadă când a fost și el angajat la spitalul raional. El afirmă că pe parcursul mandatului său de director nu s-a aflat în conflict de interese, deși soția îi era subordonată. ”Ea lucra în cadrul unei secții și avea șeful ei de secție. În această perioadă nici n-am sancţionat-o, nici n-am promovat-o, cum a lucrat asistentă medicală, aşa şi lucrează. A primit o singură dată premiu, odată cu tot colectivul, când erau resurse pentru premiere”, a mai explicat Mihai Mîțu.

Natalia Enache

Mihai Mîțu, după ce a fost ales președintele raionului Soroca



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Avere la vedere

Vice-ministrul Tehnologiei Informaţiei a făcut cumpărăt...

Ministrul adjunct al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Iulian Postică, deși se află în funcții publice din anul 2005, a reușit să își achiziționeze în ultimii 3 ani un apartament în valoare de aproape 600 de mii de lei și un automobil de 450 de mii de lei. El a fost angajat în mai multe funcții la Ministerul Transporturilor și la Agenția Națională de Transport Auto (ANTA). La începutul acestui an și-a schimbat însă domeniul de activitate - de la transporturi a trecut la tehnologii informaționale.

25 mai 2016
1899
Avere la vedere

Edilii fără locuinţe

În R. Moldova, cel puţin patru primari de oraşe nu au locuinţe. Acest lucru reiese din declaraţiile de avere ale aleşilor locali din oraşele Cantemir, Şoldăneşti, Edineţ şi Soroca. Edilii declară că trăiesc în casa părinţilor sau cu chirie.

11 februarie 2014
2301
Avere la vedere

Averea lui Mihai Moldovanu, cercetată de CNI

Șeful Direcției sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Mihai Moldovanu, este suspectat de faptul că nu și-a inclus în declarația de avere toate bunurile, iar Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control al averii acestuia.

08 august 2013
2158
Avere la vedere

Şefa Direcţiei Juridice a Primăriei Chişinău va fi trim...

Diana Gurschi este suspectată deja al doilea an de către Comisia Naţională de Integritate (CNI) că şi-ar fi tăinuit o parte din averi. După ce anul trecut CNI suspecta un eventual fals în declaraţii comis de funcţionara care nu a indicat în declaraţia de avere pe 2013 câteva imobile, în acest an şefa Direcţiei Juridice ar fi uitat să indice cotele părţi pe care le deţine într-un teren şi mai multe construcţii din capitală. Diana Gurschi spune că ceea ce a găsit Comisia este de fapt o proprietate veche şi părăsită moştenită de la străbunica sa.

13 aprilie 2016
2530
Avere la vedere

Amendă pentru miniştrii care nu şi-au declarat averile

Judecătoria sectorului Râşcani din municipiul Chişinău a sancţionat cinci miniştri, deoarece demnitarii nu şi-au declarat averile atunci când au fost numiţi în funcţie în Guvernul condus de Iurie Leancă. Din cei cinci miniştri, doar doi au achitat amenda.

13 noiembrie 2013
1961
Avere la vedere

Deputatul care dăruiește firme în Romania

Deputatul democrat Corneliu Dudnic, care a venit în Parlament în iulie 2015, după ce Vlad Plahotniuc și-a depus mandatul, a rămas anul trecut fără afacerea sa din România. El deține acolo o firmă specializată în transportul rutier de mărfuri, „Nik Trade Company”, înregistrată în anul 2008, cu sediul la Constanța. Potrivit informației din catalogul „Pagini aurii” din România, la sfârșitul anului 2015 compania avea 11 angajați. Capitalul subscris al firmei era 200 de lei românești, iar cifra de afaceri, la 31 decembrie 2015, a fost de 2 114 286 lei românești.

21 noiembrie 2016
2161