Firma unde a activat soțul Valentinei Buliga a câștigat în ultimii trei ani 20 de contracte cu instituții medicale din țară. Fosta deputată neagă o eventuală implicare
Firma „Ecostat” SRL, condusă în ultimii doi ani de Alexei Buliga, soțul Valentinei Buliga, fosta directoare a Casei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), a obținut în anii 2019-2021 contracte cu spitale mari din țară, în valoare de peste 7,3 milioane de lei. Firma este specializată în colectarea, transportarea și neutralizarea deșeurilor medicale. În majoritatea cazurilor, compania a fost singura participantă la concurs.
La începutul anului 2018, portalul MoldovaCurata.md a publicat o investigație în care relata că firma „Ecostat” SRL a obținut mai multe contracte cu instituțiile medicale din țară. Atunci, Valentina Buliga era deputată a Partidului Democrat și președintă a Comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie.
„Ecostat” SRL a fost fondată cu șase ani în urmă de Leonid Negru și Radu Baltag, cel din urmă administrând afacerea timp de un an și jumătate. În perioada 2016-2018 firma a fost gestionată de Alexei Buliga și anume atunci a început să câștige cele mai multe contracte cu spitalele. Firma activează în domenii de activitate precum colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor medicale, dar prestează și servicii de decontaminare.
În luna august 2018, MoldovaCurata.md a mai publicat un articol în care a arătat că firma continua să câștigă contracte cu instituțiile publice.
La scurt timp de la publicarea articolului din luna august, administratorul a fost schimbat, această funcție fiind partajată de fondatorii Leonid Negru și Radu Baltag. Alexei Buliga a rămas însă să lucreze în companie. O dovedesc declarațiile de avere ale soției sale.
Potrivit documentelor, în anul 2016, Alexei Buliga a ridicat de la firma „Ecostat” SRL un salariu de 16476 de lei, în anul 2017 – 85 191 de lei, în anul 2018 – 103 665 de lei, în anul 2019 - 55 750 de lei, iar în anul trecut- 26 204 de lei.
20 de contracte publice în doar în trei ani
Astfel, în ultimii trei ani, firma „Ecostat” SRL a obținut 20 de contracte cu spitalele, în valoare de peste 7,3 milioane de lei. În prima jumătate a anului curent, firma a încheiat contracte în valoare totală de peste 2,7 milioane de lei cu următoarele instituții medicale: Spitalul raional Orhei, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul clinic municipal Bălți și Spitalul raional Hâncești. La majoritatea concursurilor, firma „Ecostat” SRL a fost singura participantă.

Întrebat de ce câțiva ani la rând această firmă câștigă contracte Spitalul clinic municipal din Bălți, directorul instituției medicale de la Bălți, Sergiu Rotari, a declarat pentru portalul MoldovaCurata.md a declarat că inițial spitalul avea un contract cu o firmă din Cahul, însă au renunțat la serviciile acelei companii. Șeful spitalului de la Bălți a mai precizat că cu această companie lucrează de câțiva ani și are servicii calitative referitor la nimicirea deșeurilor medicale.
Bunăoară, cele 10 contracte din anul trecut au o valoare totală de peste 2,9 milioane de lei, iar cele din anul 2019 – peste 1,6 de milioane de lei.

Valentina Buliga a respins, indirect, o eventuală influență a sa în câștigarea contractelor de către „Ecostat”. Ea a menționat doar că firma are activitate independentă, iar soțul său nu este decât un simplu angajat. Ea a specificat că deja Alexei Buliga nu mai activează în cadrul companiei.

Democrata Valentina Buliga a fost numită în funcția de directoare a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) în luna mai 2020, iar în luna august curent și-a dat demisia. „În ultimul an, în calitate de director general al CNAM, am reuşit împreună cu echipa să facem faţă celei mai mari provocări – pandemia. Am acţionat ca o pernă de oxigen pentru instituţiile medico-sanitare în această perioadă, chiar dacă acestea uneori nu au făcut tot posibilul pentru a satisface nevoile pacienţilor. Îmi doresc mult ca sistemul de sănătate să se transforme în unul prietenos populaţiei”, a scris fosta funcționară pe pagina sa de Facebook.
Întrebări fără răspuns
Am solicitat un comentariu administrației „Ecostat” asupra faptului că în anii trecuți, inclusiv în perioada pandemiei, firma a câștigat contracte cu instituțiile medicale în valoare de peste 7 milioane de lei. Până la momentul publicării nu am primit un răspuns. La numărul de telefon afișat pe site-ul companiei a răspuns o angajată care ne-a spus că administratorului i-a fost transmisă solicitarea noastră. Portalul MoldovaCurata.md va publica răspunsul în cazul în care acesta va fi furnizat.
Lilia Zaharia
Această investigație este realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului “Responsabilitate și implicare civică pentru buna guvernare”, implementat de Asociația Presei Independente (API), în cadrul Programului de granturi “Dezvoltarea societății civile la nivel local în republica Moldova” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Ministrul Justiției: Presa nu mai este o sursă de infor...
Presa nu mai este o sursă de informare veridică, de aceea Autoritatea Națională de Integritate (ANI) nu se va mai putea sesiza din materialele din mass-media, a declarat ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată. El a argumentat în acest mod excluderea mijloacelor de informare în masă din legea referitoare la ANI, ca surse din care inspectorii de integritate se vor putea sesiza pentru a face controale.
Mihai Ghimpu a donat partidului tot ce a câștigat
Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a donat formațiunii pe care o conduce 810 850 lei, sumă comparabilă cu întregul său venit pentru anul 2014. Datele privind donatorii partidelor politice au fost publicate recent pe portalul Comisiei Electorale Centrale, astfel că din raportul financiar depus de Partidul Liberal reiese că Mihai Ghimpu este cel mai generos lider de partid.
Funcționară al cărei dosar a fost trimis de CNI la Proc...
”Mă ofer să fac voluntariat la Ungheni ca să explic pentru funcționarii publici cum trebuie să completeze corect declarațiile de venituri și proprietăți”, a spus Iulia Chirilov, specialist principal la Oficiul Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat, după ce Comisia Națională de Integritate (CNI) a decis să sesizeze Procuratura Generală pentru fals în declarația de avere. Iulia Chirilov nu a inclus în declarația de venituri și proprietăți pentru anul 2013 o serie de bunuri și conturi bancare. Ea susține că a făcut-o din neștiință și nu din rea-credință.
Procuror general adjunct, cu locuință și mașini de zeci...
Ruslan Popov, unul dintre cei trei adjuncți ai procurorului general, desemnați recent de către Alexandr Stoianoglo, deține o avere „de milioane”, au constatat jurnaliștii de la Ziarul de Gardă. El locuiește într-o casă la sol în localitatea sa de baștină, iar în ultimii ani a cumpărat sau a vândut mașini care costau zeci de mii de euro. „Nu pot spune că mă laud cu faptul că am fost ajutat de părinți și de socri, dar într-adevăr așa este. În plus, am și eu deja 23 de ani lucrați în procuratură”, a declarat procurorul pentru ZdG.
Mai multe transferuri bancare nedeclarate ar putea atra...
Fosta secretară a cosiliului local al comunei Doina, raionul Cahul, Olga Roșca, ar putea fi urmărită penal pentru fals în declarația de avere. Membrii Comisiei Naționale de Integritate (CNI) au constatat că ea ar fi omis intenționat din declarația de venituri și proprietate pentru anul 2014 mai multe sume de bani și bunuri deținute de familia sa. În ședința de la 9 iunie 2016, Olga Roșca a declarat că o parte din bani reprezintă transferuri bancare pe care soțul său le-a transmis altor persoane și că familia sa nu a fost beneficiarul lor.
