Ghidul monitorilor pentru buna guvernare

Arhiva 28 aprilie 2016 2094

Moldova Curată vă prezintă “Ghidul monitorilor pentru buna guvernare” care conţine principalele prevederi ale Legii privind accesul la informaţie nr. 982/2000 şi ale Legii privind transparenţa în procesul decizional nr. 239/2008. Cunoscând aceste prevederi legale, vei putea supraveghea instituţiile publice şi vei putea influenţa procesul de luare a deciziilor.



Din “Ghidul monitorilor pentru buna guvernare” vei afla ce informaţii sunt publice din oficiu, ce ar trebui să găseşti pe pagina de Internet a autorităţilor publice, cum se face cererea de informaţii de interes public, cum şi unde să te plângi dacă nu primeşti ce cauţi, ce spun procedurile privind participarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative, ce sancţiuni sunt prevăzute pentru încălcarea legislaţiei privind accesul la informaţie. Dacă ai descoperit abuzuri în activitatea autorităţilor, semnalează-le AICI.

Ghidul a fost editat în cadrul proiectului “Podul Bunei Guvernări”, realizat de Societatea Academică din România (SAR) în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente (R. Moldova) şi Academia de Advocacy din Timişoara.

Ghidul monitorilor pentru buna guvernare (pdf).



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Guvernul Gaburici: Miniştri noi cu trecut bogat

Chiril Gaburici, Stephane Bride şi Oleg Balan sunt nume noi în politică. Primii doi: actualul premier şi ministrul Economiei au gestionat afaceri prospere, iar ministrul Afacerilor Interne a venit în Executiv de la conducerea Academiei de Administrare Publică.

02 martie 2015
2234
Arhiva

Riscă amendă pentru că a cărat ciment cu maşina de serv...

Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au decis să-l dea pe Valeriu Didencu, secretarul Consiliului Municipal Chişinău, pe mâinile ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) pentru a-i aplica o amendă. Hotărârea a fost luată după ce acum câteva luni funcţionarul a fost surprins cu maşina de serviciu la un depozit al unui centru comercial, de unde a cumpărat ciment.

27 octombrie 2014
1892
Arhiva

Încă un judecător urmărit penal. Denunțat de o persoană...

Procuratura Anticorupție l-a pus sub acuzare pe judecătorul Curții de Apel Chișinău Sergiu Arnăut (58 de ani), cercetat într-un dosar de corupere pasivă și trafic de influență. Informația a fost confirmată pentru Moldova Curată de șeful Procuraturii Anticorupție Viorel Morari. Dosarul a fost deschis în baza unui denunț al unei persoane, care a afirmat că Arnăut ar fi pretins o sumă de câteva mii de euro pentru a anula decizia primei instanțe și a emite o sentință mai blândă într-un dosar penal. 

24 octombrie 2017
2200
Arhiva

Acasă soţ şi soţie, la primărie angajator şi angajată

Iurie Buga, primarul comunei Micleşti din raionul Criuleni, continuă să lucreze cu soţia sa, care este contabilă la primărie. Deşi membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au examinat acest caz cu doi ani în urmă și au clasat cauza, totuși experții anticorupție spun că la mijloc ar putea fi un conflict de interese, deoarece primarul este autoritatea în subordinea căruia se află angajaţii primăriei.

13 martie 2016
2013
Arhiva

Conflictul de interese din Bleşteni rămâne nesancţionat

Primarul comunei Bleşteni din raionul Edineţ, Liviu Belitei, care şi-a angajat sora în funcţia de director al Centrului comunitar pentru persoane în etate, va scăpa de sancţiunea pentru admiterea unui conflict de interese, deoarece Comisia Naţională de Integritate (CNI) a clasat cauza. Liviu Belitei a anunţat CNI cu o întârziere de un an despre faptul că sora sa conduce o instituţie subordonată Primăriei. Comisia a constatat existenţa conflictului de interese, dar a clasat cazul. Experta anticorupţie Mariana Kalughin spune că decizia este greşită şi că primarul ar fi trebuit sancţionat.

07 aprilie 2016
2335
Arhiva

Ialoveni:"Colaborarea" dintre Primărie şi ginerele prim...

Primăria oraşului Ialoveni continuă să încheie cu ginerele primarului contracte de achiziţie a pâinii pentru grădiniţele din localitate, chiar dacă Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat conflict de interese la încheierea primului contract. Primarul Gheorghe Caracuian se judecă acum cu CNI.

19 martie 2015
1812