Încă un judecător urmărit penal. Denunțat de o persoană, Sergiu Arnăut de la Curtea de Apel Chișinău este suspectat de corupere

Arhiva 24 octombrie 2017 2199

Procuratura Anticorupție l-a pus sub acuzare pe judecătorul Curții de Apel Chișinău Sergiu Arnăut (58 de ani), cercetat într-un dosar de corupere pasivă și trafic de influență. Informația a fost confirmată pentru Moldova Curată de șeful Procuraturii Anticorupție Viorel Morari. Dosarul a fost deschis în baza unui denunț al unei persoane, care a afirmat că Arnăut ar fi pretins o sumă de câteva mii de euro pentru a anula decizia primei instanțe și a emite o sentință mai blândă într-un dosar penal. 



În prezent magistratul se află în concediu, de aceea nu l-am putut găsi pentru a-i solicita o reacție. Președintele Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca, ne-a informat că Arnăut se află într-un concediu cu o durată de aproape două luni, de la 18 septembrie până la 4 noiembrie. În ultimele zile Sergiu Arnăut s-a aflat o perioadă în spital, după care a revenit și a fost audiat de procurori.

Casa securizată în care locuiește judecătorul Sergiu Arnăut

Procurorii nu divulgă mai multe detalii din acest dosar, însă au afirmat că judecătorul Sergiu Arnăut nu recunoaște faptele pentru care este cercetat și susține că este nevinovat.

Verificat ani de-a rândul, dar lăsat în pace de instituțiile de drept 

Datorită luxului în care locuiește, judecătorul Sergiu Arnăut este bine cunoscut opiniei publice, dar și procurorilor, care, însă, până acum nu au finalizat cu dosar penal nici un control pe care le-au făcut în privința lui în ultimii ani. 

În anul 2012 Centrul de Investigații Jurnalistice a publicat o investigație în care a arătat că judecătorul locuiește într-un imobil cu trei etaje, garaj și construcții accesorii pe strada Cucorilor din cartierul Poșta Veche al capitalei, înscris în acte pe numele soției, pe care nu-l indicase în declarația de avere. În urma investigației, CNA și Procuratura Anticorupție au inițiat un control și au descoperit că oficial, magistratul și soția sa erau divorțați, deși locuiau în aceeași casă. Astfel, magistratul nu era obligat să-l indice în declarația de avere. 

Doi ani mai târziu, reporterii de la Jurnal TV au demonstrat că judecătorul locuiește în casă și se ocupă de reparația ei. Atunci Comisia Națională de Integritate (CNI) a pornit un control, la sesizarea Jurnal TV. În actul de constatare emis la 5 februarie 2015 CNI a notat că Sergiu Arnăut are viză de reședință în casa de pe strada Cucorilor și a conchis, reieșind inclusiv din imaginile filmate de jurnaliști, că el folosește acest imobil, deci trebuia să-l declare. CNI a trimis dosarul la Procuratura Anticorupție cu solicitarea să verifice dacă magistratul poate fi urmărit penal pentru fals în declarația de venturi și proprietăți. Procurorii au clasat cazul.

S-a judecat cu CNAS pentru o pensie mai mare. Ridica 10 mii de lei, dar a vrut 11 mii de lei.

În luna octombrie 2015 judecătorul a acționat în judecată Casa Națională de Asigurări Sociale, care refuza să îi majoreze pensia. Magistratul a cerut ca instanța să oblige CNAS să îi recalculeze pensia, astfel ca aceasta să constutuie 80% din salariul pe care îl ridică în calitate de judecător al Curții de Apel. Salariul său constituie 14 534 de lei. 

La acel moment Sergiu Arnăut ridica o pensie lunară de 10 819 lei. El a argumentat că, în baza legislației, pensia urma să îi fie recalculată începând cu 1 ianuarie 2014, astfel ca aceasta să constituie 11 627,2 lei, adică 80% din salariul de judecător. 

Judecătoria sectorului Râșcani i-a dat câștig de cauză, iar Curtea de Apel Bălți, unde a fost strămutat dosarul, a lăsat această decizie în vigoare. În luna iunie 2016 și Curtea Supremă de Justiție a confirmat că Sergiu Arnăut trebuie să primească o pensie mai mare - anume 11 mii 627 de lei.

Acum trei luni Moldova Curată a scris că, potrivit declarației de avere pentru anul 2016, magistratul Arnăut deține pe conturi bancare o sumă totală de peste 700 de mii de lei. La întrebarea de unde provin acești bani, or, din salariul său de judecător se adună anual o sumă mult mai mică, Sergiu Arnăut nu a oferit un răspuns concret, preferând să explice o serie de prevederi legale.

Viorica Manole



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Directoarea Centrului „Prietenia” din Coşniţa este bănu...

14 ianuarie 2016
1872
Arhiva

Familia de magistrați Cupcea-Sănduța a investit toate v...

28 decembrie 2016
3232
Arhiva

Profil candidat: Igor Vremea

Integritatea în activitate politică

21 ianuarie 2019
3233
Arhiva

Profil candidat: Mihai Popșoi

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
2840
Accesul la informații pe înțelesul tuturor

Primarul nu dorește să mă angajeze, dar nici să mă info...

Întrebare: Pe parcursul anului 2017 am depus la Primăria Ignăței, raionul Rezina, trei cereri de angajare: în calitate de secretară a consiliului local, de specialist în domeniul fiscal și de contabilă cu un adaos de 0,25 din salariul de bază. Deși aceste funcții sunt vacante, Primarul nu a considerat de cuviință să dea curs acestor solicitări, dar nici să mă informeze despre motivul refuzului. În perioada septembrie-noiembrie 2017 am expediat în adresa primăriei o petiție în care am cerut răspuns oficial la solicitările anterioare, dar și o solicitare de a lua cunoștință cu actele de revizie efectuate în cadrul Primăriei de către Ministerul Finanțelor și Procuratura Anticorupție. Deși a trecut mai mult de o lună, nu am primit răspuns. Cum pot fi calificate acțiunile primăriei din punct de vedere legal și ce ar trebui să întreprind pentru a-mi apăra drepturile? Este în drept primarul să refuze angajarea unor specialiști, dacă există locuri vacante?

16 februarie 2018
1972
Arhiva

Profil candidat: Remus Ciobanu

Integritatea în activitatea politică

23 ianuarie 2019
1905