Profil candidat: Victor Său

Arhiva 25 ianuarie 2019 2322

Integritatea în activitate politică



Victor Său (47 de ani) este în prezent primar al orașuli Soroca. De profesie este jurist, fiind licențiat în drept, dar are și studii de masterat în domeniul administrației publice. Potrivit CV-ului publicat pe pagina web a Primăriei Soroca, timp de patru ani a activat în calitate de antreprenor în orașul Sîktîvkar, din Federația Rusă, iar apoi, din 1997 până în anul 2007, a gestionat firma proprie, „Navisor” SRL. La alegerile locale din anul 2007, a transmis afacerea soției sale, el candidând pentru funcția de primar al orașului. Atunci figura pe lista Partidului Naţional Liberal (PNL). La următoarele alegeri locale, din anul 2011, a candidat din nou pentru un mandat de primar. De data aceasta pe lista Partidului Liberal Democrat (PLDM). Atunci însă a pierdut în fața Elenei Bodnarenco, candidată din partea comuniștilor. Victor Său a fost propus de liberal-democrați în calitate de președinte al raionului Soroca.

La alegerile locale din anul 2015, a candidat din nou la funcția de primar și a revenit la conducerea orașului. Și de această dată a mers în alegeri cu liberal-democrații. În anul 2017 a părăsit PLDM, precizând că este candidat independent. Victor Său a declarat pentru portalul Tribuna că nu intenționează să se mai afilieze unui partid în acest mandat de primar. 

La alegerile parlamentare 2019 candidează pe circumscripția nr. 7 Soroca.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În perioada când conducea raionul Soroca Victor Său a admis un conflict de interese. Potrivit portalului Moldova Curată, în anul 2013, Consiliul Raional (CR) Soroca a cumpărat benzină în valoare de peste 326 de mii de lei de la firma administrată de soţia primarului, „Navisor” SRL.

În luna septembrie 2014, fosta Comisie Națională de Integritate (CNI) a constatat că V. Său s-a aflat în conflict de interese în acest proces de achiziții. ”Constatarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese de către dl Său Victor, care nu a declarat în termenul şi modul stabilit despre conflictul de interese manifestat prin nedeclararea calității sale de fondator majoritar cu 80 % din cota parte a SC ”Navisor” SRL și nu a întreprins nici o măsură de tratare și soluționare a acestui conflict de interese”, se spune în actul CNI.

Victor Său motiva atunci că el nu a fost implicat în procesul de achiziţii publice, de aceea a contestat decizia CNI. În anul 2015, Judecătoria Chișinău a emis o hotărâre prin care a respins contestația, astfel menținând actul CNI. Victor Său nu a mai contestat decizia, dar nici nu a fost sancționat pentru abaterea comisă, deoarece s-a invocat expirarea termenului de prescripție.

Înainte de alegerile locale din anul 2015, în declarația de avere depusă la Consiliul Electoral de Circumscripție Soroca, Victor Său indica un venit de peste 200 de mii de lei obținuți timp de doi ani, un apartament, două terenuri și două autoturisme: Nissan Micra şi Gaz 67 B. Preşedintele de raion mai declara că este fondatorul a două firme, „Navisor” SRL şi „SV-Parc”.

În declarația de avere și interese personale care se referă la anul 2017, depusă la CEC în campania electorală 2019, Victor Său indică împreună cu soția un venit total de 160 de mi de lei obținut din salarii și suma de 22 de mii de lei obținută din arenda. Acesta este proprietarul unui teren intravilan, dar și al unui apartament în orașul Soroca. Declară două autoturisme: unul de model AUDI 100 și un Gaz 67 B, pe care l-a indicat și în declarația anterioară.

Familia Său deține pe conturi bancare suma de 210 mii de lei. De asemenea, are cote părți în firmele „Navisor” SRL şi „SV-Parc”, dar și în Gospodăria Țărănească ”Său Victor Valeriu”.

Integritatea în gestionarea funcțiilor publice

Pe perioada mandatului de primar, firma fondată de Victor Său, „Navisor” SRL, a beneficiat de bani publici. Astfel, potrivit portalului Moldova Curată, în anul 2017, Primăria oraşului Soroca a încheiat un contract de prestări servicii cu această firmă, administrată de soţia primarului. Alesul local nu vedea un eventual conflict de interese în acest caz şi motiva că aceasta ar fi singurul agent economic din oraş care prestează astfel de servicii. Victor Său a anunțat Autoritatea Națională de Integritate despre acest conflict de interese consumat, însă a depășit termenul legal de declarare. Noua lege privind declararea averii şi intereselor personale prevede că informarea ANI despre apariţia unui conflict de interese real se va face „până la soluţionarea cererii/demersului, emiterea actului administrativ, încheierea, directă sau prin intermediul unei persoane terţe, a actului juridic”, Victor Său a anunțat ANI deja când suma de 980 de lei din contul Primăriei a fost transferată pe contul firmei fondată de el.

Cazier judiciar

În luna octombrie 2018, Judecătoria Chișinău a emis o decizie pe numele lui Victor Său, prin care l-a găsit vinovat de încălcarea prevederilor Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal, după ce pe site-ul primăriei ar fi fost publicate imagini cu două tinere care ar fi mâncat semințe în parc. Una dintre tinere l-a acționat pe primar în judecată, invocând că i-a fost încălcat dreptul la viața privată. Potrivit deciziei instanței de fond, acesta riscă o amendă de 9 mii de lei. Primarul Victor Său a declarat pentru portalul Deschide.md că va contesta decizia magistraților de la Judecătoria Chișinău.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Lacăt codificat la primăria din Bălţi

Uşa de la etajul trei al primăriei municipiului Bălţi, etaj unde se află birourile primarului, viceprimarului şi al secretarului consiliului local, este securizată, la intrare fiind instalat un lacăt codificat. Consilierii locali din opoziţie susţin că această acţiune întreprinsă de către conducerea municipiului Bălţi îngrădeşte accesul populaţiei într-o instituţie publică. Administraţia oraşului, însă, afirmă că instalarea acestui obstacol este o metodă de prevenire a eventualelor tentative de corupere a funcţionarilor publici din partea cetăţenilor. 

12 noiembrie 2013
1937

Doar o treime din persoanele cu funcţii de răspundere a...

Persoanele cu funcţii de răspundere mai au zile numărate în care pot să-și completeze declaraţiile de venituri şi proprietate, dar şi de interese personale pentru anul 2014. Până acum, din cele circa o sută de mii de declaraţii, câte sunt aşteptate la Comisia Naţională de Integritate (CNI), au fost depuse doar o treime.

27 martie 2015
2053

Dezbatere: „Activitatea de comunicare a Comisiei Naţion...

14 februarie 2014
1736

Expert Forum, Freedom House-România și alte organizații...

Patru organizații ale societății civile din România, Expert Forum (EFOR), Freedom House-România, Grupul de Dialog Social (GDS) și Centrul Român de Politici Europene au pregătit o petiție către președintele Klaus Johannis, primul ministru Dacian Cioloș și către liderii celor mai mari formațiuni politice Liviu Dragnea și Nicușor Dan. Organizațiile le solicită să ia „măsuri adecvate”, inclusiv să suspende finanțarea prin împrumutul de sprijin bugetar (și alte formule de asistență financiară) a Republicii Moldova, dacă Parlamentul de la Chișinău va adopta legea numită "pentru liberalizarea capitalului și stimularea fiscală".

19 decembrie 2016
2102

Tranzacții în familie la o primărie din raionul Râșcani

Primarul satului Corlăteni din raionul Râșcani, Anatolie Baciu, a cumpărat produse alimentare pentru grădinița din sat de la întreprinderea individuală a fratelui său, Mihail Baciu, la un an de când a obținut primul mandat de ales local. El spune că nu știa că nu poate încheia contracte cu fratele. «Știam că nu e voie cu cineva din familia mea, cu soția, de exemplu, dar cu fratele nu știam», spune primarul. Oricum, acest eventual conflict de interese va rămâne, cel mai probabil, neinvestigat, întrucât faptele s-au produs înainte de constituirea Comisiei Naționale de Integritate (CNI).

21 decembrie 2015
1527

Curtea de Apel Chișinău: șeful de la Fisc din Ungheni...

Victor Reznic, şeful Inspectoratului Fiscal (IFS) din Ungheni, deține ilegal funcția publică în același timp cu mandatul de consilier raional. Acest fapt l-a confirmat, după Comisia Națională de Integritate (CNI), Curtea de Apel Chișinău, care a decis că funcționarul se află în incompatibilitate de funcții.

21 iunie 2016
2617