Încă un viceministru suspectat de incompatibilitate de funcţii
Comisia Naţională de Integritate (CNI) verifică declaraţia de avere pentru anul 2012 a lui Sergiu Sainciuc, viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei. Demnitarul a ajuns în atenţia CNI, deoarece a cumulat, în anul 2012, funcţia de membru în Consiliul de Administraţie (CA) la două instituţii de stat, în situaţia respectivă fiind majoritatea viceminiştrilor din actualul Guvern.
Sergiu Sainciuc arată, în declaraţia de avere pentru anul 2012, că este proprietarul unei case în construcţie şi al unui autoturism de modelul „Nissan Primera”, fabricat în 1997. Demnitarul a luat în anul 2012 un credit în valoare de 650 de mii de lei. Acest lucru este indicat la capitolul „Datorii”. Pe lângă salariul de viceministru în valoare de peste 120 de mii de lei, Sainciuc mai arată suma de 500 de lei obţinută din activitatea didactică. Peste 15 mii de lei a constituit onorariul demnitarului în calitate de membru şi de preşedinte în CA la două instituţii de stat.
CNI a iniţiat un control pe numele lui Sergiu Sainciuc, iar acum demnitarul este suspectat că ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţii, atunci când a cumulat funcţiile de membru şi, respectiv, de preşedinte al CA. Menţionăm că viceministrul Sainciuc era, în anul 2012, membru în CA de la Societatea pe Acţiuni „Sanfarm-prim” şi preşedinte de CA la Întreprinderea de Stat „Centrul de Instruire în Domeniul Relaţiilor de Muncă”.
Sainciuc a renunţat la onorariu
Sergiu Sainciuc recunoaşte că a încălcat regimul incompatibilităţii, însă acesta susţine că, îndată ce a aflat despre acest lucru, a rezolvat situaţia. „Înainte, viceminiştrii aveau statut de funcţionar public, iar Legea cu privire la întreprinderile de stat le permitea acestora să cumuleze şi funcţia de membru în CA. Însă, viceminiştrii au fost trecuţi la categoria persoane cu demnitate publică, iar legea respectivă le interzicea acestora să cumuleze alte funcţii în afară de cele didactice şi ştiinţifice. Când am aflat despre acest lucru, am renunţat de a mai fi remunerat de aceste instituţii, cu toate că şi în prezent cumulez funcţiile. Cele peste 15 mii de lei indicate în declaraţie reprezintă suma indemnizaţiilor pentru trei luni, din ianuarie şi până în martie, ca şi reprezentant al statului în CA”, explică viceministrul Sainciuc.
Adela Griciuc, şefa Direcţiei control şi interese personale din cadrul CNI, este de părere că regimul incompatibilităţii este încălcat, chiar dacă un demnitar nu-şi ridică onorariul pentru calitatea de membru în CA. „În opinia mea, nu contează dacă o persoană cu funcţie de demnitate publică este sau nu remunerată în calitate de membru în CA. Poate nu primeşte banii respectivi, însă persoana e membră în acest Consiliu şi ar putea influenţa asupra deciziilor luate, fapt ce ar isca conflicte de interese”, susţine reprezentanta CNI. Adela Griciuc precizează că subiectul privind calitatea de reprezentanţi ai statului în întreprinderi şi societăţi comerciale a actualilor viceminiştri este unul discutat la CNI, deoarece actele legislative în acest domeniu conţin prevederi contradictorii. „Până la urmă, membrii CNI vor decide dacă demnitarii au admis situaţiile de incompatibilitate, însă trebuie de studiat cadrul legal foarte atent”, conchide şefa Direcţiei control şi interese personale.
Din anul 1999 - viceministru
Precizăm că principalele domenii de activitate ale S.A „Sanfarm-prim”, unde Sergiu Sainciuc este membru în CA, constituie importul, păstrarea, distribuirea, realizarea produselor farmaceutice şi parafarmaceutice, precum şi prestarea serviciilor informaţionale în acest domeniu.
Întreprinderea de Stat „Centrul de Instruire în Domeniul Relaţiilor de Muncă”, unde viceministrul Sainciuc este preşedintele CA, este creată ре lângă Inspecţia Muncii. Întreprinderea asigură instruirea, perfecţionarea şi reciclarea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă а inspectorilor şi а personalului din întreprinderi, instituţii şi organizaţii.
Menţionăm că Sergiu Sainciuc este de 15 ani la conducerea unui minister. Astfel, din 1999 și până 2005, acesta a deţinut funcţia de prim-viceministru la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale; în perioada 2005 - 2009 a fost viceministru la Ministerul Economiei şi Comerţului, iar din 2009 şi până în prezent este viceminstru în cadrul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei. Actualmente, oficialul este responsabil de elaborarea şi promovarea politicilor în domeniul legislaţiei muncii, ocupării forţei de muncă, migraţiei de muncă, resurselor umane, salarizării, demografiei şi dialogului social.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Cum procedăm atunci când autoritatea publică nu ne ofer...
Întrebare: Sunt reprezentantă a unui ONG care acorda suport persoanelor cu dizabilități din orașul Criuleni. Am solicitat informații de la Spitalul raional Criuleni referitoare la serviciile care au fost acordate unei persoane cu dizabilități severe de vedere. Persoana respectivă a fost transportată din satul Mășcăuți la Spital din Criuleni, cu ambulanța, pe timp de noapte, pentru examinare psihiatrică și narcologică, deoarece a devenit agresivă, violentă cu familia și cu cei din jur. Deși până acum nu a fost la evidența spitalului de psihiatrie, există bănuieli că aceasta suferă și de anumite dereglări psihice. În aceeași noapte, la scurt timp după ce a fost adusă la spital, ea a fost trimisă acasă fără a fi însoțită de cineva, fără transport etc. Persoana respectivă este în continuare agresivă.
CNI nu va verifica averea de peste hotare a lui Vladimi...
Membrii Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) au respins solicitarea deputatului comunist Grigore Petrenco de a verifica averea lui Vladimir Plahotniuc, pe care acesta ar deţine-o în Franţa, dar nu a inclus-o în declarația de avere acum doi ani, când era deputat și vicepreședinte al Parlamentului din partea Partidului Democrat. Potrivit vicepreședintelui CNI, Victor Strătilă, parlamentarul nu a confirmat acuzațiile cu documente. Reprezentantul Comisiei susține că Grigore Petrenco ar urmări interese electorale.
