Judecător cu o colecție de mașini și motociclete retro
Cinci automobile, dintre care trei sunt mașini de epocă sovietică, precum și 16 loturi de teren extravilan cu o suprafață de peste 14 hectare se numără printre proprietățile judecătorului Borislav Babenco de la Curtea de Apel Chișinău. Magistratul afirmă că și-a acumulat averea în perioada în care a activat ca avocat.
Până în anul 2002, Borislav Babenco a fost judecător și vice-președinte al Judecătoriei sectorului Ciocana, municipiul Chișinău. Printr-un decret semnat de președintele de atunci, Vladimir Voronin, magistratul a fost eliberat din funcție.
În document, motivul invocat este starea de sănătate, dar Babenco a declarat pentru Moldova Curată că ”așa au fost timpurile”. După aproape un deceniu de activitate în domeniul avocaturii, în august 2011 Babenco a revenit în sistem, în funcția de judecător de instrucție la Judecătoria Centru, municipiul Chișinău, pentru că ”mai avea 5 luni până la pensie”, după cum a recunoscut magistratul. Trei ani mai târziu, în 2014, el a fost promovat în funcția de judecător la Curtea de Apel Chișinău.
cinci autoturisme, două motociclete și o remorcă
Magistratul indică în declarația sa de avere pentru anul 2014 faptul că deține trei automobile, două motociclete și o remorcă, o parte înregistrate pe numele fiilor săi. Dintre cele 5 mașini, trei sunt de epocă, din perioada sovietică. Este vorba despre un autoturism GAZ M 21 (”Pobeda”) fabricat în 1961, care ar valora 5 000 lei, obținut prin donație de la tatăl său, un GAZ M 20 (”Volga”), fabricat în 1957 în valoare de 16 000 lei, cumpărat în anul 2009 și înregistrat pe numele fiului său și un GAZ 67 (mașină de teren), fabricat în 1943, în valoare de 4 000 de lei, cumpărat în anul 2011. Magistratul mai deține o remorcă și două motociclete înregistrate pe numele fiul său, la fel – de epocă – de tip IJ 49 fabricate în 1952.
Ultimele achiziții de automobile ale judecătorului au fost făcute în 2011, fiind vorba despre un BMW 320, pentru care a plătit 85 de mii de lei și o Honda CRV, cumpărată cu 90 mii lei, care are numere de înmatriculare personalizate - KBB 777.
Magistratul afirmă că a cumpărat automobilele din veniturile din activitatea de avocat. În ceea ce privește autoturismele de tip sovietic, Boris Babenco afirmă că una dintre ele este prima mașină a tatălui său, pe care nu a vrut să o dea la metal uzat. Judecătorul a declarat pentru Moldova Curată că tehnica este o pasiune a sa, de aceea și-a propus să restaureze mașini vechi de tip sovietic.
”Doar una (o mașină) e făcută. Am strâns niște hârburi am crezut că le voi face, dar nu mai reușesc de când sunt judecător. Mie îmi place tehnica, este un hobby al meu”, a spus magistratul de la Curtea de Apel.
Totodată, Judecătorul mai deține 16 terenuri extravilane în raionul Soroca, cu o suprafață totală de peste 14 ha, ultimele tranzacții cu terenuri fiind înregistrate în 2013, când revenise deja în funcția de judecător. Atunci 7 terenuri au fost achiziționate prin contract de schimb. Borislav Babenco are terenuri și în Chișinău. Este vorba despre două loturi pomicole cu suprafața totală de 0,1276 ha, cumpărate în 2005 și 2007 și un teren extravilan cu suprafața de 0.2199 ha.
Magistratul afirmă că terenurile din Soroca au destinație agricolă. Pe unele le-a moștenit de la părinți, iar pe altele le-a cumpărat și acum le dă în arendă liderilor locali.
Borislav Babenco mai deține o casă cu suprafaţa de 102 m.p., în valoare de 559 393 lei, cumpărată în anul 1996, și două garaje repartizate prin hotărâri ale preturii Ciocana, sector în care magistratul a deținut funcția de vice-președinte de judecătorie.
Acționar în două firme care nu mai funcționează
Judecătorul mai declară că deține cote-părți în capitalul social al două societăți comerciale, despre care afirmă că nu activează, dar că nu le poate închide din cauza ”procedurilor birocratice”. Împreună cu soția deține o cotă de 50% din Institutul de informare-implementare "INVROMEX" și 100% din S.R.L. "Drag-Sor-Service".
În 2014, el a declarat un venit de 104 755 lei, din salariul de la Judecătoria Centru și 52 869 lei din salariul de judecător la Curtea de Apel Chișinău, unde a fost promovat pe parcursul anului trecut.
Salariul soției, care este contabil, este indicat în valoare de 24 mii de lei, adică 2000 de lei lunar. Mai indică un venit de câte 6000 de lei de la cei doi fii ai săi, despre care a precizat ulterior că este vorba despre câte 6000 de dolari, adică 12 mii dolari în total, fiind vorba despre câștigurile acestora din programul Work and Travel.
L-a eliberat pe Baghirov
Numele judecătorului Borislav Babenco a figurat în cazul evadării bloggerului rus, Eduard Baghirov, cercetat în legătură cu evenimentele din 7 aprilie 2009. Babenco l-a plasat pe Baghirov din arest în izolator în arest la domiciliu. Imediat după asta, Baghirov a fugit din Moldova. Comisia parlamentară de anchetă formată cu această ocazie constatase că judecătorul de instrucție, Borislav Babenco, s-ar fi făcut vinovat de evadarea lui Baghirov, dar Consiliul Superior al Magistraturii a decis ulterior că magistratul a acționat conform legii.
Natalia Enache
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Primarul care a vândut un teren public nepotului său a...
Primarul satului Racovăț, raionul Soroca, Mihail Mitrofan, despre care Moldova Curată a scris că a vândut, prin licitație, un teren cu o suprafață de 20 de hectare nepotului său, aflându-se în conflict de interese, a fost condamnat de Judecătoria Soroca la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu și fals în acte publice. Anunțul vine de la Procuratura Generală, care susține că între timp s-au descoperit și alte încălcări de lege la încheierea acelei tranzacții.
Mandatul primarului din Alexandreni ar putea să încetez...
Vladimir Joian, primarul comunei Alexandreni, raionul Sângerei, este bănuit de Comisia Naţională de Integritate (CNI) că ar fi încălcat regimul conflictului de interese şi al incompatibilităţii, deoarece nu a renunţat la atribuţiile de administrator de firmă. Alesul local din Alexandreni spune însă că el nu deţine nicio altă funcţie. Dacă CNI va constata încălcarea regimului conflictului de interese şi al incompatibilităţii, mandatul de primar ar putea înceta înainte de termen.
Gafă a deputaților de aproape jumătate de milion de lei
Doi directori ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Nicolae Răileanu și Leonid Belinschi, continuă să activeze în cadrul instituției, chiar dacă mandatele le-au expirat încă acum un an și jumătate. Aceștia susțin că nu se pot concedia, pentru că Parlamentul nu a decis încheierea mandatelor, în schimb a votat numirea altor doi directori la ANRE. Timp de un an și jumătate, cât au lucrat cu mandatul expirat, Răileanu și Belinschi au primit împreună peste un milion și jumătate de lei.
Consiliul Superior al Procurorilor are o nouă conducere
Angela Motuzoc, adjunctă a procurorului-şef al Procuraturii municipiului Chişinău, a fost aleasă în funcția de președintă a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Ea a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, şi-a început cariera în Procuratură în anul 2000, deţinând pe parcurs mai multe funcţii în procuratura municipiului Chişinău.
Procurorul general a semnat ordonanța de pornire a urmă...
Procurorul general Eduard Harunjen a semnat vineri, 22 decembrie 2017, ordonanța de pornire a urmăririi penale pentru fals în declarația de venituri și interese personale pe numele judecătoarei la Judecătoria Căușeni Maria Tertea (Țugui). După ce marți, 19 decembrie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a autorizat suspendarea din funcție și pornirea urmăririi penale, aceasta va fi urmărită penal conform art. 352 prim, alineatul 2, „includerea intenționată a unor date incomplete sau false, neincluderea intenționată a unor date în declarația de avere și interese personale”.
Păcatele primarului de la Râşcani: dosar pentru acte de...
Victor Bogatico, primarul oraşului Râşcani, cercetat penal pentru că ar fi luat 5.000 de dolari de la un agent economic din Bălţi pentru a favoriza o licitaţie privind vânzarea unui imobil, a revenit la serviciu după ce a fost eliberat din arest. Dosarul ar putea ajunge pe masa judecătorilor în ianuarie 2016. Tot atunci ar urma să fie examinat un alt caz, conexat la acest dosar – cel în care edilul a fost învinuit că a făcut accident de circulaţie cu automobilul de serviciu pe care l-a folosit în scopuri personale.
