La Ungheni, talentele sunt selectate pe criterii de rudenie?

Interese la vedere 1 octombrie 2013 1744
Iurie Toma

După ce Moldova Curată a publicat, luna trecută, un material în care relata despre faptul că rude şi amici ai unor funcţionari publici din raionul Ungheni au vizitat Lituania, deplasarea fiind achitată din bani publici, câţiva cititori din Ungheni ne-au informat despre o altă vizită ale autorităţilor raionale în străinătate. Astfel, în vara anului trecut, o delegaţie din raionul Ungheni a vizitat acelaşi oraş lituanian, Moletai, grupul fiind constituit din zece persoane, inclusiv soţia şi cele două fiice ale preşedintelui raionului Ungheni, Iurie Toma. Demnitarul susţine că nu el a fost responsabil de selectarea participanţilor.



În luna mai 2012, Iurie Toma, preşedintele raionului Ungheni a primit o invitaţie de la autorităţile locale din oraşul Moletai, Lituania, în care era solicitat să delege cinci funcţionari la sărbătoarea de celebrare a 625 de ani de la prima atestare documentară a oraşului Moletai. În scrisoare era specificat că autorităţile raionale pot veni cu trei tineri talentaţi din regiune, interpreţi de muzică populară. La eveniment, însă, au mers cele două fiice ale preşedintelui raionului, pe atunci, cea mai mare în vârstă de 20 de ani, iar mezina – 16 ani, fiind însoţite de mama lor, Rodica Toma.

Iurie Toma a declarat pentru Moldova Curată că nu el a fost responsabil de selectarea participanţilor la acea manifestare din Moletai, ci Alexandru Ciuvaga, şeful Direcţiei raionale Învăţământ, Tineret şi Sport. „Când fiicele şi soţia mea au participat la acea sărbătoare din Moletai, ele au fost în calitate de membre ale studioului muzical „Romaniţe muzicale”, iar soţia - de coordonator artistic al acestui studio”, spune Iurie Toma.

Rodica Toma, soţia preşedintelui de raion, susţine că fiicele lor sunt laureate ale mai multor concursuri naţionale şi internaţionale, iar la evenimentul din Moletai, tinerele au avut prestaţii foarte bune. „Fetele au mers fiindcă au talent, nu pentru că sunt fiicele preşedintelui. Dacă judecam aşa, puteam să-mi iau şi fiul în acea deplasare. Însă băiatul mai are de muncit”, susţine Rodica Toma.

La rândul său, Aliona Leşanu, directoarea Palatului de Cultură din Ungheni, afirmă că raionul nu duce lipsă de talente, aici activând şi studioul muzical „Do-Re-Micii” din cadrul Palatului de Cultură, membrii cărora sunt laureaţi ai diferitor concursuri naţionale şi internaţionale.

Patru din cei şase reprezentanţi ai Consiliului raional Ungheni care au plecat în acea vizită sunt membri ai Partidului Liberal Democrat din Moldova, partid din care face parte şi Iurie Toma. Este vorba de Galina Ţurcanu, consilier raional; Vasile Casian - primarul comunei Sculeni; Alexandru Ciuvaga - şeful Direcţiei raionale Învăţământ, Tineret şi Sport; Valeriu Echim - şeful Direcţiei sanitar-veterinare pentru siguranţa produselor de origine animală.

Alexandru Ciuvaga, şeful Direcţiei raionale Învăţământ, Tineret şi Sport, fostul vicepreşedinte al raionului Ungheni, cel care a fost responsabil de selectarea participanţilor, susţine că nu a ţinut cont de apartenenţa politică a funcţionarilor atunci când aceştia au fost aleşi să meargă în Lituania. Menţionăm că deplasarea şi cazarea participanţilor de la Ungheni au fost achitate de către autorităţile din Moletai.


Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Fațadele caselor de cultură din Drochia, Cahul și Slobo...

La scurt timp după ce, la începutul lunii iunie, Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) a fost „decorată” cu un banner enorm al Partidului Democrat din Moldova (PDM), fațadele altor trei instituții de stat - din Drochia și Cahul și din satul Slobozia Dușca, raionul Criuleni - au fost amenajate în același mod, cu ocazia unor evenimente politice organizate de democrați. Pereții de la intrarea în casele de cultură au fost „îmbrăcați” cu bannere albastre cu trandafiri. În timp ce experții afirmă că astfel PDM acaparează instituțiile statului, purtătorul de cuvânt al partidului spune că bannerele au avut rol de indicatoare pentru participanți.

05 iulie 2018
2419
Interese la vedere

Rude şi amici de-ai funcţionarilor, în vizită peste hot...

Vara aceasta, ansamblul de cântece şi dansuri populare „Drăgaica” din satul Pârliţa, raionul Ungheni, a participat la Festivalul Internaţional de Muzică şi Dans Popular „Gama lacurilor”, care s-a desfăşurat în oraşul Moletai, Lituania. Printe artiştii din ansamblu, din delegaţie au mai făcut parte şi funcţionari publici din Ungheni, dar şi rude, şi amici de-ale acestora care s-au plimbat din bani publici.

19 septembrie 2013
2242
Interese la vedere

Noul deputat liberal urmează să aleagă dacă merge în Pa...

Vicepreședintele raionului Criuleni, Oleg Ogor, devenit de curând deputat pe lista Partidului Liberal, după plecarea din Legislativ a lui Veaceslav Untilă, se află în prezent în situație de incompatibilitate, pe care urmează să o rezolve, potrivit legislației, în 30 de zile. Solicitat de Moldova Curată, Ogor a spus că deocamdată nu a decis definitv dacă va rămâne în administrația locală la Criuleni sau va alege mandatul de deputat. Însă a menționat că va face alegerea în termenul acordat de lege. 

26 septembrie 2016
1868
Interese la vedere

Neamuri de gradul întâi la primăria Ratuş

În primăria comunei Ratuş, raionul Teleneşti, soţul este primar, iar soţia deţine funcţia de perceptor fiscal. Specialiştii afirmă că un funcţionar nu poate exercita o funcţie publică, fiind în subordinea unei rude în cadrul aceleiaşi autorităţi publice. Primarul afirmă, la rândul lui, că i-ar încălca drepturile soţiei dacă ar concedia-o, fiindcă mai are puţin timp până să se pensioneze.

26 iunie 2013
2181
Interese la vedere

GUVERN CU AFACERI NEDECLARATE

Opt dintre miniștrii actualei guvernări dețin acțiuni sau cote-părți în diferite firme, lucru pe care nu l-au indicat în declarațiile de venituri și proprietăți, depuse la Comisia Națională de Integritate. Acest lucru a fost descoperit și probat cu documente de către jurnaliștii de la RISE Project Moldova.

16 octombrie 2014
1853
Interese la vedere

Mama este şefa fiicei

Această situaţie se întâmplă în cadrul Direcţiei pentru Statistică (DS) din raionul Ocniţa, unde mama este conducătoarea direcţiei, iar fiica sa este specialist principal în cadrul instituţiei. Experţii susţin că ambele funcţionare au încălcat regimul conflictului de interese.

27 februarie 2014
2292