Neamuri de gradul întâi la primăria Ratuş

Interese la vedere 26 iunie 2013 2391
Tudor Ţurcanu, primarul comunei Ratuş

În primăria comunei Ratuş, raionul Teleneşti, soţul este primar, iar soţia deţine funcţia de perceptor fiscal. Specialiştii afirmă că un funcţionar nu poate exercita o funcţie publică, fiind în subordinea unei rude în cadrul aceleiaşi autorităţi publice. Primarul afirmă, la rândul lui, că i-ar încălca drepturile soţiei dacă ar concedia-o, fiindcă mai are puţin timp până să se pensioneze.



„Eu ştiu că în primărie nu trebuie să lucreze rude apropiate, mai ales în situaţia când una dintre aceste rude este conducător. Comuna noastră face abstracţie de la lege şi de doi ani nimeni nu ia măsuri cu privire la situaţia creată unde primarul şi perceptorul fiscal sunt soţ şi soţie”, menţionează Veaceslav Certan, consilier local din partea Partidului Naţional Liberal. Alt consilier local, Iurie Bacaliuc, ales pe listele Partidului Liberal Democrat din Moldova, susţine că la şedinţele locale nu s-a discutat niciodată problema respectivă. „Dacă treaba merge bine şi fiecare persoană îşi ştie lucrul său, de ce am ridica această chestiune?”, ne întreabă alesul local.

„Dacă o concediez, îi încalc drepturile”                                                                   

Tudor Ţurcanu a devenit primarul comunei Ratuş în anul 2011, candidând pe listele Partidului Democrat din R. Moldova. Când a obţinut mandatul de primar, soţia acestuia, Svetlana Ţurcanu, activa de mai mulţi ani în primărie în calitate de perceptor fiscal. Astfel că, de doi ani, cei doi lucrează într-o instituţie publică, funcţionara fiind în subordinea soţului. „Nu este nicio ilegalitate la mijloc. Dacă soţia lucra contabil-şef şi gestiona banii publici, treaba era mai serioasă. În cazul respectiv, ea strânge taxele de la contribuabili”, afirmă primarul. Alesul local mai menţionează că el nu are dreptul să o demită pe Svetlana Ţurcanu, deoarece femeia mai are câţiva ani până a se pensiona. „Ce propuneţi dumneavoastră? Să o concediez? Îi încalc drepturile dacă fac acest lucru. Eu cred că la primăria noastră cazul nu este grav. Încălcările mai mari sunt mai sus”, susţine primarul, fără a specifica o situaţie anume.

Situaţie de incompatibilitate

Pe de altă parte, Adela Griciuc, şefa Direcţiei control conflicte de interese din cadrul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), afirmă că aici ar fi o situaţie de incompatibilitate de funcţii, deoarece perceptorul fiscal, fiind soţia primarului, nu poate activa într-o funcţie publică în situaţia în care soţul îi este conducător. „Legea privind statutul funcţionarului public spune foarte clar că funcţionarul public nu poate exercita o funcţie publică în subordinea nemijlocită a unei rude prin afinitate (soţ/soţie, părinte, frate şi soră a soţului/soţiei) în cadrul aceleiaşi autorităţi publice”, zice Adela Griciuc. Sursa citată mai precizează că funcţionarii publici aflaţi în această situaţie vor întreprinde acţiuni în vederea încetării raporturilor ierarhice nemijlocite în termen de două luni de la crearea situaţiei de incompatibilitate. „Sigur, primarul nu o poate demite în cazul în care funcţionara mai are puţin până la pensie. În situaţia respectivă, perceptorul fiscal trebuia să depună cerere de concediere, iar primarul o putea angaja în altă funcţie, fără statut de funcţionar public”, oferă o soluţie Adela Griciuc.

Potrivit Legii nr.436 privind administraţia publică locală, primarul numeşte, stabileşte atribuţiile şi încetează raporturile de serviciu sau de muncă cu şefii de subdiviziuni, de servicii, de întreprinderi municipale din subordinea autorităţii administraţiei publice locale respective, personalul primăriei, conduce şi controlează activitatea acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională.

Care sunt atribuţiile perceptorului fiscal?

În Hotărârea nr.998 din 20.08.2003 privind activitatea serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL) din cadrul primăriei este menţionat faptul că acest serviciu e un organ cu atribuţii de administrare fiscală. Funcţiile SCITL sunt exercitate prin intermediul perceptorilor fiscali. Aşadar, perceptorul fiscal va administra următoarele impozite şi taxe locale: impozitul funciar de la persoanele fizice (cetăţeni) şi gospodăriile ţărăneşti (de fermier); impozitul pe bunurile imobiliare de la persoanele fizice (cetăţeni); taxa pentru amenajarea teritoriului, percepută de la gospodăriile ţărăneşti (de fermier); taxa de la posesorii de câini; taxa pentru amenajarea localităţilor din zona de frontieră care au birouri (posturi) vamale de trecere a frontierei vamale şi contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii de la persoanele fizice.

În acelaşi act mai este specificat faptul că funcţia de preceptor fiscal poate fi exercitată de secretarul sau de un alt funcţionar al primăriei, care însă nu este învestit cu dreptul de a semna documente de casă.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Noul deputat liberal urmează să aleagă dacă merge în Pa...

Vicepreședintele raionului Criuleni, Oleg Ogor, devenit de curând deputat pe lista Partidului Liberal, după plecarea din Legislativ a lui Veaceslav Untilă, se află în prezent în situație de incompatibilitate, pe care urmează să o rezolve, potrivit legislației, în 30 de zile. Solicitat de Moldova Curată, Ogor a spus că deocamdată nu a decis definitv dacă va rămâne în administrația locală la Criuleni sau va alege mandatul de deputat. Însă a menționat că va face alegerea în termenul acordat de lege. 

26 septembrie 2016
2087
Interese la vedere

Gălăgie multă fără niciun rost

Acum aproape un an, Oficiul Teritorial Orhei al Cancelariei de Stat a sesizat Comisia Naţională de Integritate privind eventuala încălcare a regimului juridic al conflictului de interese de către primarul comunei Pripiceni-Răzeşi, raionul Rezina, Iacob Frunză. Potrivit autorilor sesizării, primarul o angajase în funcţia de specialistă în problemele reglementării regimului funciar la primăria pe care o conduce pe cumnata sa Galina Frunză, astfel încălcând prevederile art.2 din Legea nr. 16 din 15.02.2008 cu privire la conflictul de interese.

05 ianuarie 2016
2340
Interese la vedere

Un preşedinte de raion a încălcat legea, dar a fost scu...

Democratul Nicolae Molozea, preşedintele raionului Ştefan Vodă, a deţinut concomitent, timp de câteva luni, funcţiile de administrator de firmă şi şef de raion. El a renunţat la poziţia de conducător de firmă după ce Moldova Curată a  scris despre incompatibilitatea de funcţii. Chiar dacă nu a soluţionat starea de incompatibilitate la timp, CNI l-a iertat.

26 mai 2016
2559
Interese la vedere

Iazul satului Clocuşna arendat de soţia primarului

Ruslan Goreacii, primarul satului Clocuşna din raionul Ocniţa, a semnat un contract cu soţia sa, prin care a dat în arendă iazul satului cu suprafaţa de peste trei hectare pe o perioadă de 29 de ani. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a stabilit că primarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. După constatarea acestei abateri, contractul de arendă ar putea fi anulat, fapt ce îl nemulţumeşte pe alesul local din Clocuşna care spune că a investit mulţi bani în acest iaz.

27 noiembrie 2015
3624
Interese la vedere

Conflict de interese la primăria Horodişte?

De aproape doi ani, primăria comunei Horodişte din raionul Rezina este condusă de soţii Dorel şi Vera Iurcu. În timp ce unii specialişti confirmă existenţa unui conflict de interese în această primărie, alţii consideră, însă, că situaţia creată în localitatea respectivă nu încalcă nici o prevedere legală.

17 mai 2013
2114
Interese la vedere

JURNAL de CHISINAU: Găinăriile de la Bursuc

Timp de un deceniu au primit salarii pentru funcţia de directori ai Casei de cultură fără ca satul să aibă o casă de cultură. Acest lucru s-a întâmplat în satul Bursuc, raionul Nisporeni. Postul a fost ocupat timp de mai mulţi ani de soţia fostului primar, care lucra şi directoare de grădiniţă. Odată cu instalarea în funcţie a noului primar, în 2011, practica a fost perpetuată, directoare a aşa-numitei instituţii culturale a fost numită o angajată a primăriei care, până atunci, ocupase funcţia de asistent social.

10 ianuarie 2014
2270