Magistraţii de la CSJ au stabilit că Nistor Grozavu s-a aflat în conflict de interese. Conform legii, Grozavu ar trebui demis

2013-2018 15 mai 2017 2556

Reacţia secretarului CMC: „E o chestie personală a viceprimarului”



Curtea Supremă de Justiţie a decis că viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Funcţionarul a semnat în anul 2014 o autorizaţie de construire, elaborată în baza documentaţiei de proiect, întocmită de firma fondată şi administrată de fiul său, Victor Grozavu. Deşi decizia CSJ este definitivă, Consiliul Municipal Chişinău nu se grăbeşte să-l demită pe viceprimar, aşa cum prevede legea, argumentând că e o problemă personală a lui Nistor Grozavu.

În luna decembrie 2014, viceprimarul Nistor Grozavu a semnat un certificat de urbanism pentru proiectare, iar peste un an a emis şi o autorizaţie pentru construirea unui bloc locativ cu spaţii comerciale la parter. Edificiul a fost deja construit pe stradela Aerodromului din sectorul Râşcani al capitalei.

Acte semnate în familie

Documentele de proiectare a blocului locativ au fost elaborate de către firma ”Vigro Proiect”, specializată în lucrări de proiectare, al cărei fondator şi administrator este Victor, fiul lui Nistor Grozavu. Potrivit actului Comisiei Naţionale de Integritate, planul de amplasare a imobilului a fost elaborat de Direcţia generală arhitectură, urbanism şi relaţii funciare, fiind contrasemnat de şefa Secţiei autorizări construcţii individuale, Maria Grozavu, mama lui Victor şi respectiv soţia lui Nistor Grozavu.

La final, autorizaţia de construire semnată de viceprimar a fost contrasemnată de secretarul Consiliului municipal Chişinău, Valeriu Didencu şi de arhitectul-şef interimar al municipiului Ivan Carpov.

În anul 2015, fosta Comisia Naţională de Integritate a stabilit că Nistor Grozavu a admis un conflict de interese prin avizarea documentaţiei proiectate de către firma fiului. Potrivit foştilor membri ai CNI, Nistor Grozavu „avea obligaţia de a renunţa la interesele personale, ce pot compromite deciziile oficiale, luate cu participarea lor, sau să se abţină de la participarea la luarea sau executarea unor astfel de decizii, dacă acestea pot fi compromise de interesele lor personale sau de apartenenţa lor la anumite organizaţii”, este menţionat în actul de constatare.

La scurt timp de la emiterea acestui act, Nistor Grozavu l-a contestat în instanţa de judecată.  Acesta a declarat anterior pentru Moldova Curată că el a acţionat legal şi că în virtutea funcţiei, trebuia să semneze acele acte. Dosarele sunt pregătite de către diferite servicii. Dacă proiectul este făcut, el este verificat de 2 verificatori independenţi. După asta se duce la arhitectul-şef, care trebuie să îl coordoneze. Apoi ajunge la direcţia autorizare şi disciplină în construcţii, care pregăteşte dosarul. Apoi contrasemnează arhitectul-şef, secretarul Consiliului şi eu, iar eu nu mă uit niciodată cine e proiectantul”, a menţionat  Nistor Grozavu.

Magistratul Oleg Melniciuc a anulat actul CNI

Anul trecut, în luna mai, prin decizia magistratului Oleg Melniciuc de la Judecătoria sectorului Râşcani al municipiului Chişinău, actul CNI a fost anulat. Decizia primei instanţe a fost însă contestată la Curtea de Apel Chişinău.

În luna noiembrie anul trecut, magistraţii de la CA  au casat hotărârea Judecătoriei Râşcani şi au emis o nouă hotărâre de respingere a acţiunii. Iurie Oancea, avocatul lui Nistor Grozavu a motivat în recurs că instanţa de apel a interpretat eronat legislaţia. „Beneficiarul atât al documentaţiei de proiect, cât şi al autorizaţiei de construcţie este SRL „Biplus-G” şi nu SRL „Vigro Proiect”, şi, prin urmare, s-ar fi putut pune problema existenţei unui conflict de interese doar în ipoteza în care ar fi fost demonstrată existenţa unei legături între viceprimar şi SRL „Biplus-G”, care ar fi putut indica la existenţa unui oarecare interes la emiterea autorizaţiei de construire pentru societatea respectivă”, a argumentat avocatul în recurs.

Recurs inadmisibil

Magistraţii de la instanţa superioară au decis însă că acest recurs este inadmisibil, încheierea fiind irevocabilă din momentul emiterii.

După decizia instanţei superioare, viceprimarul Nistor Grozavu ar trebui să fie demis.  Astfel, potrivit Legii cu privire la statutul alesului local, mandatul preşedintelui, vicepreşedintelui raionului şi viceprimarului încetează înainte de termen în caz de ”stabilire, prin actul de constatare rămas definitiv, a emiterii/adoptării de către acesta a unui act administrativ, încheierii directe sau prin intermediul unei persoane terţe a unui act juridic, luării sau participării la luarea unei decizii fără  soluţionarea conflictului de interese real în conformitate cu prevederile legislaţiei privind reglementarea conflictului de interese”.

Didencu  îl apără pe Grozavu

Acţiunea lui Nistror Grozavu este calificată de Consiliul Municipal Chişinău (CMC) ca una cu caracter personal, chiar dacă funcţionarul a semnat acea autorizaţie în calitate de viceprimar. Secretarul CMC, Valeriu Didencu, spune că pe cale oficială, Consiliul Municipal Chişinău nu a fost informat despre decizia magistraţilor CSJ. „Am întrebat şi la juriştii noştri şi nu au o informaţie în acest sens. Chiar şi dacă am fi informaţi, CMC nu poate lua o decizie în privinţa viceprimarului, deoarece e vorba de o chestiune personală a domului Grozavu”, menţionează funcţionarul.

Întrebat de ce a contrasemnat acea autorizaţie, ştiind că ar putea fi la mijloc un eventual conflict de interese, Didencu a argumentat că este atribuţia sa de serviciu să facă acest lucru, atât timp cât actele au trecut prin mai multe comisii şi erau în regulă.

Potrivit legii menţionate anterior, este de competenţa Consiliului Municipal să-l demită pe viceprimar, la propunerea primarului. Vadim Brânzaniuc, şeful Serviciului de presă al Primăriei Chişinău, a precizat însă pentru Moldova Curată că Primăria cunoştea, din media, despre decizia CSJ, însă pe cale oficială, instituţia nu a fost informată.

Menţionăm că în prezent Nistor Gorzavu este cercetat în stare de arest la domiciliu într-un dosar instrumentat de Procuratura Anticorupţie. Grozavu este învinuit de exces de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu la realizarea unui proiect al Primăriei de construcţie a parcărilor cu plată în capitală.


Această investigație apare în cadrul Proiectului “Consolidarea principiului integrității și acordarea asistenței juridice pentru obținerea informațiilor de interes public prin intermediul platformei online www.MoldovaCurata.md”, implementat    de    Asociația Presei Independente,   cu   susținerea   financiară   a   Fundaţiei Soros-Moldova/Programul  Buna Guvernare. Opiniile exprimate în articol aparțin autorului şi nu reflectă neapărat poziția Fundației.

Lilia Zaharia

Nistor Grozavu a semnat autorizaţia pentru construcţia acestui bloc locativ.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2013-2018

Tranzacție descoperită la Primăria Chișinău: bani publi...

Trei apartamente pe care Primăria Chișinău le-a dat în anul 2013 la doi interpreți și unei judecătoare s-au dovedit a fi cu bucluc. Mai exact, cu probleme legate de respectarea legii. Astăzi această afacere face obiectul unui litigiu în judecată, fapt ce a developat o ilegalitate comisă prin complicitatea mai multor factori de decizie și subdiviziuni din Primăria Chișinău.

18 ianuarie 2018
2210
2013-2018

Magistratul demis Lilia Vasilevici se judecă pentru rep...

Magistratul Judecătoriei Centru din municipiul Chișinău, Lilia Vasilevici, demisă la 3 martie prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a contestat la Curtea Supremă hotărârea de demitere și l-a acționat în judecată pe procurorul municipiului Chișinău, Ion Diacov, pentru că ar fi calomniat-o. Judecătoarea cere 160 de mii de lei despăgubiri morale și materiale. Acum jumătate de an, Diacov a declarat pentru mai multe instituții media că Lilia Vasilevici trebuie urmărită penal, întrucât a aplicat eronat un articol din lege și l-a eliberat din arest pe un inculpat suspectat de trafic de droguri, care apoi a dispărut și s-ar eschiva de la răspunderea penală.

17 aprilie 2015
1937
2013-2018

Viceminiştri cu remunerări triple

În anul 2012, opt actuali viceminiştri au primit onorarii grase, deoarece au reprezentat statul în societăţi şi întreprinderi. Suma acestor remunărări depăşeşte un milion de lei. La începutul acestui an, au intrat în vigoare câteva modificări legislative, potrivit cărora în consiliile de administraţie (CA) ale instituţiilor de stat vor avea dreptul să fie incluşi nu numai funcţionari publici, cum era prevăzut anterior, dar şi demnitari. Experţii susţin că aceste amendamente au fost votate pentru a promova anumite interese.

31 ianuarie 2014
2137
2013-2018

Cumnata președintei raionului Rezina are vilă în munții...

Alexandra Graur, cumnata președintei raionului Rezina Eleonora Graur, și-a achiziționat în anul 2016 o pensiune în județul Suceava din România, destinație vestită în acea regiune montană. Alexandra este funcționar public la Agenția de Servicii Publice din Republica Moldova. Astfel, cu salariul de bugetar a reușit să-și cumpere pensiunea din inima munților, dar și să doneze bani în campania electorală a Partidului Democrat din Moldova (PDM), formațiune a cărei vicepreședintă este Eleonora Graur. Chiar dacă în orașul Rezina se vehiculează că vila-pensiune ar aparține, de fapt, familiei președintei raionului, Eleonora Graur a negat că ar avea vreo legătură cu această afacere.

17 aprilie 2018
2689
2013-2018

Electorala 2019: deputatul socialist Grigore Novac, car...

Deputatul socialist Grigore Novac (35 de ani), despre care Partidul Socialiștilor a anunțat că va candida la alegerile parlamentare, a obținut un teren (în anul 2011) de la Primăria Stăuceni prin intermediul unui act de căsătorie fictivă. Deși deputatul neagă acest lucru, Primăria Stăuceni a informat, la solicitare, presa, că Novac a obținut terenul gratuit, în baza articolului din Codul Funciar referitor la familiile tinere. Astfel ar fi procedat și alti doi socialiști, Marina Rădvan și Vladimir Odnostalco. Acea acordare de terenuri de către Primăria Stăuceni este în prezent investigată de CNA, în cadrul unei cauze penale. Grigore Novac a donat partidului, în diferite perioade, mai mulți bani decât a declarat legal, însă spune că acestea sunt venituri obținute anterior, din munca peste hotare.

18 decembrie 2018
3879
2013-2018

Ziarul de Gardă: Firmele offshore şi afacerile de famil...

Firmele familiei Lazăr au oferit mai multe servcii contra plată instituţiilor de stat, inclusiv Ministerului Economiei, CCCEC-ului, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor. Recent, firma „Tatra-Bis” SRL, fondatoarea căreia este şi Tatiana Lazăr, soţia viceprim-ministrului Valeriu Lazăr, a fost desemnată câştigătoarea unui tender, oferind logistica necesară unui eveniment organizat de Ministerul Economiei şi de Agenţia pentru Eficienţă Energetică, cu suportul financiar al Uniunii Europene.

23 decembrie 2013
2061