Mandatul primarului din Alexandreni ar putea să înceteze înainte de termen
Vladimir Joian, primarul comunei Alexandreni, raionul Sângerei, este bănuit de Comisia Naţională de Integritate (CNI) că ar fi încălcat regimul conflictului de interese şi al incompatibilităţii, deoarece nu a renunţat la atribuţiile de administrator de firmă. Alesul local din Alexandreni spune însă că el nu deţine nicio altă funcţie. Dacă CNI va constata încălcarea regimului conflictului de interese şi al incompatibilităţii, mandatul de primar ar putea înceta înainte de termen.
Controlul pe numele primarului a fost iniţiat de CNI, după ce Direcţia Generală Teritorială Nord a Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) a descoperit că în urma unei verificări la o firmă, Vladimir Joian, în calitate de fondator al unei societăţi comerciale, ar fi contrasemnat actele procesuale de percheziţie. Angela Starinschi, şefa Serviciului cooperare internaţională şi relaţii publice al CNA, a declarat pentru Moldova Curată că nu este de competenţa instituţiei pe care o reprezintă să verifice starea de incompatibilitate între funcţii, de aceea a fost sesizată Comisia Naţională de Integritate. Aceasta examinează acum dacă Vladimir Joian, deţinând o funcţie publică, are dreptul să semneze documentele unei firme.
Direcţia Generală Teritorială Nord a CNA a verificat firma “Agrofix-Com” SRL, fondată de Vladimir Joian, care este singurul asociat. Potrivit Camerei Înregistrării de Stat (CÎS), firma a fost fondată în anul 2005, iar domeniile de activitate ale societăţii sunt: cultura plantelor cerealire, tehnice şi a plantelor furajere, comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi animalelor vii, comerţul cu amănuntul al legumelor şi fructelor proaspete. Din acelaşi document de la CÎS reiese că această firmă este administrată de Valentina Silnic.
Locuitor din Alexandreni: “Primăria, loc de promovare a afacerii primarului”
Un locuitor din comuna Alexandreni, care a solicitat să-i protejăm identitatea, spune că Vladimir Joian stă rareori la primărie, fiind văzut mai mult la moara din sat, unde şi-ar avea afacerea. ”Nu ştiu al cui este bussinesul acesta în acte, însă el este cel care îl conduce de fapt. Primăria este folosită ca unealtă de a-şi promova interesele. Pe uşa primăriei veţi găsi întodeauna anunţuri de genul: “Căutăm muncitori”… Acolo lucrează şi câţiva consilieri locali”, afirmă locuitorul din Alexandreni.
Vladimir Joian declară însă că el deţine doar funcţia de primar şi nu este implicat în altă activitate. “Eu nu sunt conducătorul vreunei firme ca să semnez acte. În declaraţia de avere am indicat la care firme sunt fondator şi ce venituri am. Nu am ce ascunde, acestea sunt vorbe goale”, declară scurt primarul.
Terenuri cu valoare cadastrală ce depăşeşte de câteva ori salariu de primar
În anul 2012, Vladimir Joian a cumpărat 95 de terenuri agricole, cu valoarea cadastrală totală de peste 328 de mii de lei, suma fiind de aproximativ şapte ori mai mare decât venitul obţinut din salariul de primar. Potrivit declaraţiei de avere pentru anul 2012, salariul său a constituit peste 48 de mii de lei. Un venit de peste 330 de mii de lei primarul a obţinut în anul 2012 din înstrăinarea sau deţinerea valorilor mobiliare şi a cotei-părţi în capitalul social al societăţilor comerciale. În declaraţia de avere mai este indicată calitatea de asociat (unic) în trei firme: societăţile comerciale: “Arpan” şi “Agrofix-Com” şi gospodăria ţărănească “Vladimir Joian” - toate în domeniul agriculturii. Potrivit raportului financiar pentru anul 2012 al firmei “Agrofix-Com”, venitul din vânzări a constituit 6 milioane 839 de mii de lei. Primarul mai declară că este proprietarul unei case de locuit şi al unui autoturism de marca BMW, fabricat în anul 2003.
La 30 aprilie 2014, CNI a iniţiat un control pe numele lui Vladimir Joian, iar în prezent membrii Comisiei verifică dacă acesta mai deţine vreo funcţie în afară de cea publică. Dacă în urma controlului se dovedeşte că Vladimir Joian deţine concomitent şi alte funcţii, actul CNI va fi transmis Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat pentru iniţierea procedurii de revocare din funcţia de primar, iar mandatul său ar putea să înceteze înainte de termen. Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică prevede că demnitarul nu este în drept să desfăşoare orice altă activitate remunerată, cu excepţia celor didactice şi ştiinţifice. Prin urmare, situaţia de incompatibilitate urmează să înceteze în decursul unei luni din momentul apariţiei acesteia.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Președintele raionului Dubăsari – după conflictul de in...
Președintele raionului Dubăsari, funcționar cu experiență de peste 20 de ani în domeniul administrației publice locale, a fost reținut aseară de procurori, fiind bănuit de abuz în serviciu, prin care ar fi adus daune în proporţii considerabile intereselor publice, şi de depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave. Anterior demnitarul a încălcat regimul conflictului de interese, angajându-și fiica în instituția pe care o conduce.
Integritatea politică în societatea moldovenească – înt...
Clasa politică moldovenească are mari deficiențe la capitolul integritate, dar nici instituțiile statului și nici societatea nu sancționează în mod eficient aceste abateri, afirmă experți, dar și politicieni, participanți la masa rotundă „Integritatea politică – condiție esențială a unui sistem național durabil de integritate”, organizată de Asociația Presei Independente și portalul Moldova Curată.
Anatol Mămăligă pleacă de la Ministerul Sănătății, Munc...
Vizat într-o anchetă a portalului Moldova Curată, Anatol Mămăligă, secretarul de stat la Ministerul Sănătății, Protecției Sociale și Familiei, pleacă din funcția publică. Odată cu plecarea, se va soluționa și conflictul de interese în care Mămăligă se află în raport cu șefa sa, ministra Stela Grigoraș, care îi este parteneră de afaceri și cumătră.
INTERVIU// Sorin Ioniță, Expert Forum: Clientelismul po...
Sorin Ioniță, președinte al organizației Expert Forum din România, a vorbit în cadrul unui interviu pentru Moldova Curată despre fenomenul clientelismului politic și riscurile acestuia pentru societate. În opinia sa, un exemplu de clientelism în Republica Moldova este programul ”Drumuri bune”, desfășurat în preajma alegerilor parlamentare.
Salariul de bugetar la CSM: 34 de mii de lei lunar pent...
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Victor Micu, a avut anul trecut un venit lunar de circa 38 de mii de lei. În jur de patru mii de lei pe lună a obținut din activitatea didactică și din dreptul de autor, însă cea mai mare sumă a ridicat-o în calitate de președinte al CSM: circa 414 de mii de lei anual sau peste 34 de mii de lei lunar.
