Marian Lupu, cu imunitate la CNI?

Interese la vedere 23 iulie 2013 2448

Comisia Națională de Integritate refuză să verifice existența unui posibil conflict de interese în cazul  fostului președinte al Parlamentului, Marian Lupu, care și-a numit nașa de cununie, Ala Popescu, în funcția de secretar general al Aparatului Legislativului.



Solicitată să verifice un posibil conflict de interese în acest caz, CNI-ul a decis neinițierea procedurilor de control din oficiu în acest caz.

Contactat de portalul Moldova Curată, vicepreședintele CNI, Victor Strătilă, a explicat că s-a decis neînceperea controlului, pentru că în legislația R. Moldova nu este prevăzut faptul că nașii sunt rude.

„Legea prevede existența conflictelor de interese atunci când sunt implicați soți, copii, părinți, cumnați, nepoți, unchi, nu și nași”, a precizat Strătilă.

Vă amintim că, inițial, Marian Lupu a numit-o pe Ala Popescu în funcția de șef de direcție la Președinție, în perioada în care el deținea funcția de șef interimar al statului. Ulterior, după alegerea noului președinte al republicii, Lupu a semnat o dispoziție cu privire la numirea nașei sale în funcția de secretar general al Aparatului Parlamentului. Anterior, Ala Popescu a deținut funcția de președinte al Curții de Conturi.

Mariana Rață



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Conflict de interese la primăria Horodişte?

De aproape doi ani, primăria comunei Horodişte din raionul Rezina este condusă de soţii Dorel şi Vera Iurcu. În timp ce unii specialişti confirmă existenţa unui conflict de interese în această primărie, alţii consideră, însă, că situaţia creată în localitatea respectivă nu încalcă nici o prevedere legală.

17 mai 2013
2114
Interese la vedere

Vatra familiei Bobeica

Timp de doi ani, primarul orăşelului Vatra, Ion Bobeica, a fost coleg de serviciu cu fiica sa, ea fiind angajată de acesta în calitate de specialist în cadrul contabilităţii. Alesul local motivează că şi-a angajat propria fiica din cauza lipsei de specialişti. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control pe acest caz, urmând să verifice dacă primarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese.

17 septembrie 2013
2615
Interese la vedere

Judecătorii demisionează ca să nu piardă indemnizațiile...

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a examinat în această săptămână 16 cereri de demisie depuse de judecători, cifra fiind un record absolut. Alte 14 cereri au fost depuse și acceptate de la începutul acestui an. Majoritatea magistraților care demisionează vor împlini în curând 65 de ani, care este plafonul de vârstă până la care un judecător se poate afla în funcție. Surse din cadrul CSM spun că motivul este un proiect de lege, adoptat vineri, 4 aprilie, în prima lectură, care schimbă modalitatea de calcul a pensiilor și indemnizațiilor unice pe care le primesc judecătorii atunci când pleacă onorabil din sistem. Dacă va fi votat și în lectura a doua, proiectul va reduce substanțial pensiile magistraților și indemnizația. Așa că cei care demisionează acum, chiar dacă majoritatea neagă acest lucru, vor să mai prindă vechea modalitate de calcul și să beneficieze de pensie mare, de câteva mii de lei.

11 aprilie 2014
1778
Interese la vedere

Soacra şi nora, în funcţii de conducere la Şcoala de bo...

Directoarea Şcolii sportive republicane de box din satul Grimăncăuţi, raionul Briceni, şi-a angajat nora în funcţia de director adjunct, motivând că locul era vacant şi că nu se găsea un specialist potrivit. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a decis că directoarea s-a condus de interesele personale, aşa că va cere instanţei de judecată anularea ordinului de angajare.

24 septembrie 2014
2502
Interese la vedere

Valentin Crudu a fost repus în funcție de către Curtea...

Fostul şef al Direcţiei generale învățământ preșcolar, primar și secundar-general a Ministerului Educaţiei, demis de ministrul Maia Sandu în luna decembrie 2012, a fost repus astăzi în funcție de către Curtea de Apel Chișinău. Solicitat de Moldova Curată, Valentin Crudu a declarat că va decide cum va proceda în continuare – va cere sau nu reangajarea la minister – după ce se va consulta și cu avocatul său, aflat acum peste hotare.

04 august 2014
3195
Interese la vedere

Lapte „muls” din interes

Copiii din clasele primare de la gimnaziul din satul Ignăţei, Rezina şi cei de la grădiniţa din aceeaşi localitate sunt hrăniţi cu lapte şi pâine de la întreprinderea ce aparţine şefei grădiniţei, Natalia Balan, ea fiind şi soţia primarului satului Ion Balan. Pe acest caz, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a iniţiat procedura de control pentru a cerceta dacă la mijloc este vorba de un conflict de interese.

21 mai 2013
1974