Mimarea achiziţiilor publice în Legislativ: se cumpără servicii de deservire a delegaţiilor oficiale sau portrete de domnitori?
Secretariatul Parlamentului a publicat în aceste zile un anunţ privind achiziţionarea serviciilor de deservire a delegațiilor oficiale pentru anul 2016, prin care stabilește criterii specifice, ceea ce poate însemna că achiziția este destinată unui anumit restaurant. Experţii în achiziţii publice spun că instituţia încalcă prevederile Legii privind achiziţiile publice, deoarece prin criterii specifice sunt favorizaţi câţiva agenţi economici, fiind înlăturate din concurs alte restaurante, potenţiale participante la tender.
Cel care stabilește condițiile pe care trebuie să le întrunească eventualul câștigător este grupul de lucru creat din reprezentanții Secretariatului Parlamentului. Instituţia cere ca primul restaurant de la care doreşte să achiziţioneze servicii să fie situat în sectorul Botanica al capitalei. Nu o spune direct, dar impune anumite criterii de amplasare. Aceste condiţii pot fi comparate cu textele din pliantele de promovare: „situat la marginea estică a Chișinăului (porțile orașului), cu mai multe terase care deschid o frumoasă priveliște asupra pădurii și grădinilor. Decorul interior creează atmosfera timpurilor străvechi, larg sortiment de preparate culinare tradiționale și bucătărie europeană. Capacitatea de locuri – de la 2 invitați până la 20, parcaj auto, garderobă, grup sanitar, sisteme de climatizare și ventilație în spații de servire”.
Criteriile impuse de Secretariatul Legislativului sunt similare cu unele caracteristici ale restaurantului "Popasul Dacilor".
Tatiana Savva, expertă în achiziţii publice de la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, spune că aceste criterii impuse de Secretariatul Legislativului sunt ilegale. “Minunat, trebuia în cerere să mai fie indicat numele restaurantului din zona respectivă. Nu se procedează aşa, deoarece de la început sunt restricţionaţi alţi participanţi”, spune experta.
Criteriu: pe pereți să fie portretele domnitorilor
O altă solicitare a Secretariatului corespunde condițiilor pe care le oferă un alt restaurant din capitală: „situat în centrul Chișinăului și servește bucate tradiționale și europene. Atmosfera intenționează să o reproducă pe cea din casele nobile și cele regale din secolele XV-XVI, prin imaginile domnitorilor moldoveni atârnate pe pereți. Capacitatea de locuri – de la 14 invitați până la 40, parcaj auto, garderobă, grup sanitar, sisteme de climatizare și ventilație în spații de servire”, se spune în invitaţia de participare la concurs.
De data aceasta ar fi vorba despre caracteristicile restaurantului „Vatra Neamului”. „Criteriul ce se referă la prezenţa imaginilor domnitorilor moldoveni atârnate pe pereți face o distincţie clară a unui restaurant, acest fapt fiind, de asemenea, contrar legii privind achiziţiile publice», explică Tatiana Savva.
Altă cerere, alt restaurant
Şi a treia ofertă solicitată de Secretariat are condiţii specifice: “situat în centrul Chișinăului și oferă bucătărie naţională, bucate din bucătăria moldovenească cu un colorit naţional și european. Capacitatea de locuri – de la 80 invitați până la 130, parcaj auto, garderobă, grup sanitar, sisteme de climatizare și ventilație în spații de servire”.
Tatiana Savva: „Să nu se ia caracteristica restaurantului de pe reţelele de socializare şi să se pună în caietul de sarcini”
Experta afirmă că Secretariatul putea doar să specifice locaţia, de exemplu, în sectorul Centru al oraşului Chişinău, adică mai aproape de sediul Parlamentului. „Totodată, reprezentanţii grupului de lucru puteau să precizeze că au nevoie de localuri care să poată pregăti bucate în stil naţional, în aşa fel ar fi fost oferite şanse mai multor participanţi. Nu se procedează aşa, să se ia caracteristica restaurantului de pe reţelele de socializare şi să se pună în caietul de sarcini într-un concurs de achiziţie a serviciilor plătite din bani publici. Acest lucru este ilegal. La noi, aproape toate restaurantele din centrul Chişinăului pot pregăti bucate tradiţionale. Pot spune că au nevoie de un restaurant ca delegaţiile să fie servite în stil naţional. Cu siguranţă, mulţi agenţi economici se vor conforma acestor condiţii şi astfel vor avea mai mulţi participanţi la concurs”, adaugă Tatiana Savva.
Panică în Legislativ
Igor Klipii, şeful Secretariatului Parlamentului, care este preşedintele grupului de lucru în procesul de procurări, susține că legea privind achiziţiile publice are prevederi lacunare, de aceea crede că dacă ar organiza concursul potrivit acestor reglementări, delegaţiile oficiale ar fi servite modest. „Să vă spun cu mâna pe inimă că această chestie cu restaurantele creează probleme, iar eu sunt nou în domeniu. Până în acest an, astfel de servicii erau cumpărate dintr-o singură sursă. Acum suntem impuși să facem licitaţii, ca să fie mai multe oferte, în aşa fel ca noi să alegem cel mai mic preţ. Acest lucru însă ar însemna că noi, dacă respectăm legea, va trebui să deservim delegaţiile oficiale la cantine. Asta vă spun ca să mă înţelegeţi corect”, explică Igor Klipii.
El susține că ar fi bine ca membrii grupului de lucru din Secretariatul Parlamentului să fie consultați de experţii în achiziţii publice la formularea corectă a criteriilor de selectare a agentului economic. „Acum sa-mi spuneţi cum să formulez aceste lucruri în caietul de sarcini? Eu nu exclud că ceea ce îmi spuneţi lasă impresie că s-ar putea lua o decizie într-un caz sau altul. Dar dacă nu scriem ce vrem exact, ajungem la un altfel de restaurant. Când ne-aţi solicitat opinia, lumea de la noi s-a panicat şi am cerut să examinăm suplimentar caietul de sarcini”, spune Igor Klipii.
Un alt expert în economie, Valentin Lozovanu de la IDIS „Viitorul”, spune că în articolul 27 al Legii privind achiziţiile publice este menţionat faptul că autoritatea contractantă este obligată să prezinte o descriere exactă şi completă a obiectului achiziţiei. Totuși, potrivit lui, detalii de felul celor care arată că pe pereţi trebuie să fie chipurile domnitorilor din anumite secole stârnesc prea multe bănuieli, iar acest fapt ar constitui o abatere.
Delegaţiile oficiale deseori „au poposit” la Vatră”
Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova este un client fidel al firmei care gestionează restaurantul „Vatra Neamului”, „Megalarto” SRL. Potrivit site-ului Agenţiei Achiziţii Publice, pe parcursul a cinci ani, această firmă a încheiat 10 contracte de prestare a serviciilor pentru delegaţiile oficiale în valoare totală de circa 330 de mii de lei.
Maria Mîrzac, administratoarea restaurantului “Vatra Neamului”, dar şi a firmei „Megalarto” SRL, afirmă că nu ţine minte dacă localul din centrul capitalei a prestat servicii pentru Secretariatul Parlamentului, deoarece firma mai are în gestiune şi Complexul Etno-Cultural „Vatra”, situat în raionul Străşeni. Ea spune că ar fi posibil ca aceste servicii să fi fost prestate şi de acel local.
Legea privind achiziţiile publice stabileşte că în caietul de sarcini care se întocmește într-un concurs de achiziţii publice caracteristicile tehnice nu vor face referinţă la o anumită marcă comercială sau la un anumit agent economic, la un brevet, o schiţă sau un tip de bunuri, de lucrări şi de servicii, nu vor indica o origine, un producător sau un operator economic concret. În cazul în care nu există un mod suficient de exact de expunere a cerinţelor faţă de achiziţie, iar o astfel de referinţă este inevitabilă, caracteristicile vor include cuvintele “sau echivalentul”. Legea mai spune că specificaţiile tehnice se vor baza pe standardele internaţionale şi cele naţionale, pe reglementările tehnice şi normativele naţionale.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Mașinile primăriei Hâncești sunt alimentate cu produse...
Firma PETROCUB&CO SRL, specializată în comercializarea produselor petroliere și în care are acțiuni fiul primarului orașului Hâncești, Alexandru Botnari, a câștigat în doar doi ani contracte de circa 2,5 milioane de lei la licitațiile organizate de stat. Două dintre aceste contracte, în valoare de circa 400 de mii de lei, au fost încheiate chiar cu Primăria Hâncești. Alexandru Botnari spune că aceste concursuri de achiziții au fost transparente, că el nu a făcut parte din comisia de selectare a agentului economic, ci doar a semnat contractele de procurare a produselor petroliere.
Achiziţii publice şi subvenţii pentru firmele familiei...
Firma familiei deputatului Ion Balan a câştigat recent un concurs public prin care va livra produse alimentare Departamentului dotări din cadrul Ministerului Apărării, contractul având valoarea totală de 110 mii de lei. Firma activează în domeniul agriculturii, iar doi ani în urmă, asociată cu alte câteva întreprinderi din localitate, inclusiv ale rudelor sale, a beneficiat de subvenţii de la stat în valoare de 350 de mii de dolari, bani care au fost investiţi în construirea unui depozit frigorific în satul Lingura din raionul Cantemir, localitatea de baştină a deputatului. Ion Balan spune că nu a influențat în nici un fel aceste tranzacții și s-a arătat revoltat că l-am întrebat despre ele.
Arapu şi Bănăruc, tratați diferențiat de către Curtea d...
Doi demnitari care s-au dus la nunta șefului Serviciului Vamal cu mașina de serviciu, au obținut în instanță decizii diferite pentru același cap de acuzare - conflict de interese. În cazul secretarului general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, Curtea de Apel (CA) Chișinău a lăsat în vigoare decizia Comisiei Naționale de Integritate (CNA) prin care s-a constatat conflict de interese, iar în cazul ministrului Finanțelor, Anatol Arapu, CA a trimis dosarul la reexaminare. Ambii au același avocat. Chiar dacă există o hotărâre definitivă a instanței, Bănăruc ar putea cere reexaminarea cauzei sale după modelul dosarului lui Anatol Arapu.
Magistratul demis Lilia Vasilevici se judecă pentru rep...
Magistratul Judecătoriei Centru din municipiul Chișinău, Lilia Vasilevici, demisă la 3 martie prin decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a contestat la Curtea Supremă hotărârea de demitere și l-a acționat în judecată pe procurorul municipiului Chișinău, Ion Diacov, pentru că ar fi calomniat-o. Judecătoarea cere 160 de mii de lei despăgubiri morale și materiale. Acum jumătate de an, Diacov a declarat pentru mai multe instituții media că Lilia Vasilevici trebuie urmărită penal, întrucât a aplicat eronat un articol din lege și l-a eliberat din arest pe un inculpat suspectat de trafic de droguri, care apoi a dispărut și s-ar eschiva de la răspunderea penală.
Contracte de milioane pentru firma fratelui șefului Age...
Firma fratelui șefului Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), Viorel Moșneaga, a câștigat, de când acesta a fost numit în funcție, două licitații publice, semnând cu statul contracte de șase milioane de lei. Asta în condițiile în care agenții economici care au participat la tenderele respective nu au putut să conteste rezultatele licitațiilor, dat fiind că ANSC a devenit funcțională abia în septembrie 2017. Întâmplător sau nu, contractele au fost semnate după ce Viorel Moșneaga a fost numit director la Agenția responsabilă de soluționarea contestațiilor în achiziții publice.
Cine măsoară, acela are
Un inginer cadastral din municipiul Chişinău activează concomitent în două localităţi, Ghidighici şi Stăuceni. Deşi legislaţia nu permite ca un funcţionar public să fie remunerat de două instituţii publice prestând aceleaşi servicii, acesta totuşi câştigă bani publici de pe câteva "fronturi" de mai mult timp.
