Ultimele articole
În luna martie curent, Primăria oraşului Soroca a încheiat un contract de prestări servicii cu firma „Navisor” SRL, administrată de Natalia Său, soţia primarului. Alesul local nu vede un eventual conflict de interese în acest caz şi motivează că a ales firma familiei sale deoarece ar fi singurul agent economic din oraş care prestează astfel de servicii.
Fostul șef al Direcției Educație, Tineret și Sport a sectorului Buiucani, mun. Chișinău, Ion Vrânceanu, a rămas nepedepsit pentru faptul că a nu a indicat mai multe imobile în declarația de venituri și proprietăți pentru anul 2013. În schimb, Curtea de Apel Chișinău l-a găsit vinovat de abuz în serviciu și l-a condamnat la privațiune de libertate cu suspendarea executării pedepsei.
Fostul șef al Agenției Achiziții Publice, Viorel Moșneaga, a fost desemnat de membrii Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe în calitate de director general al Agenției Naționale pentru Soluționare a Contestațiilor. Acesta deține în prezent funcția de consultant principal în cadrul secretariatului Parlamentului și a fost ales dintre trei candidați la funcția de director al acestei noi instituții.
Unul dintre membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Artur Cozma, fost ambasador în Israel și fost ministru al Culturii, și-a cumpărat într-un singur an (2015) două autoturisme: un Mercedes E220 (fabricat în anul 2010) și un Range Rover Sport nou-nouț, fabricat în 2015. Pe ambele mașini familia Cozma a plătit 1 584 983 de lei, sumă care depășește vădit veniturile indicate în declarația de avere. Mercedes-ul a costat 250 de mii de lei, iar al doilea autoturism - 1 334 983 de lei.
Fostul ministru al Justiției, în prezent avocat și fondator al portalului avocaturii de afaceri Bizlaw.md, Oleg Efrim, a depus dosarul pentru a candida la funcția de membru al Consiliului de Integritate al Autorității Naționale de Integritate. Despre asta a anunțat marți, 13 iunie, Ministerul Justiției, care a încheiat procedura de depunere a dosarelor. A doua persoană care a depus dosarul în acest concurs este avocatul Ivan Ungurean.
Primăria satului Solonceni, raionul Rezina, este obligată să restituie unei firme aproape un milion de lei, pe care aceasta îl plătise Primăriei cu titlu de compensație pentru scoaterea din circuitul agricol a unui teren. Firma, la care jumătate din acțiuni le deține o altă firmă, ce aparține familiei directorului Agenției de Stat Cadastru, Anatolie Ghilaș, intenționa să deschidă pe acel teren o cariera de prundiș și nisip. Acum, când CNA a constatat că afacerea s-a bazat pe acte false, agentul economic s-a răzgândit și cere Primăriei banii înapoi.
Firma fondată de Iurie Nastas, primarul satului Petrunea din raionul Glodeni, aprovizionează cu pâine de mai mulţi ani grădiniţa din localitate, dar şi alte instituţii publice din raion. În cinci ani, firma primarului a câştigat 18 contracte de achiziţii publice, cu valoarea totală de peste un milion 200 de mii de lei. Alesul local spune că atât timp cât pâinea este ieftină şi calitativă, nu se poate lua în considerare un eventual conflict de interese.
După ce a fost aleasă judecătoare la Curtea Constituțională a Republicii Moldova, Victoria Iftodi a renunțat la calitatea de membră a Consiliului de Integritate (CI) din cadrul Autorității Naționale de Integritate (ANI), iar acum Ministerul Justiției caută o altă candidatură care ar reprezenta Executivul în această entitate anticorupție.
Comisia Națională de Integritate (CNI) nu mai există din luna august anul trecut, însă membrii ei continuă să ridice salarii, deși, practic, nu au nicio activitate. Majoritatea din cei 5 membri cu care am discutat au răspuns evaziv la întrebarea cu ce s-au ocupat în aceste luni în care au fost remunerați ca și pe vremea când examinau cazuri și participau la ședințele săptămânale. Pe de altă parte, legea prevede că ei rămân în funcții până la crearea noii Autorități Naționale de Integritate.
Procurorul sectorului Buiucani al capitalei, Igor Demciucin, a câştigat la Curtea Supremă de Justiţie litigiul împotriva Autorităţii Naţionale de Integritate, succesoarea Comisiei Naţionale de Integritate (CNI). Instituţia a fost obligată să-i plătească procurorului un prejudiciu moral de 5 mii de lei, pentru că nu ar fi avut dreptate atunci când a constatat că omul legii a inclus date false în declaraţia de avere. Procurorul s-a plâns în instanţă că CNI i-ar fi lezat grav onoarea şi demnitatea şi a cerut de la actuala ANI un prejudiciu moral de 300 de mii de lei. Magistraţii au redus suma la 5 mii de lei.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a recepționat acum două zile sistemul electronic de depunere online a declarațiilor de venituri și interese personale, „e-integritate”, care ar urma să fie pus în aplicare începând cu anul viitor. Sistemul a costat peste 2,162 milioane de lei, bani achitați dintr-un credit acordat de Banca Mondială, în cadrul proiectului „e-transformare a Guvernării”, administrat de instituția publică Centrul de Guvernare Electronică.
În ultimele 10 luni, perioadă în care Autoritatea Națională de Integritate este în proces de formare, secretariatul, care este cel al fostei CNI, continuă să primească sesizări și solicitări de controale. Potrivit serviciului de presă al ANI, cel puțin 84 de sesizări de anul trecut așteaptă să fie examinate de viitorii inspectori de integritate, la care se adaugă peste 100 de sesizări depuse în acest an.
Firma familiei deputatului Ion Balan a câştigat recent un concurs public prin care va livra produse alimentare Departamentului dotări din cadrul Ministerului Apărării, contractul având valoarea totală de 110 mii de lei. Firma activează în domeniul agriculturii, iar doi ani în urmă, asociată cu alte câteva întreprinderi din localitate, inclusiv ale rudelor sale, a beneficiat de subvenţii de la stat în valoare de 350 de mii de dolari, bani care au fost investiţi în construirea unui depozit frigorific în satul Lingura din raionul Cantemir, localitatea de baştină a deputatului. Ion Balan spune că nu a influențat în nici un fel aceste tranzacții și s-a arătat revoltat că l-am întrebat despre ele.
Chiar dacă a fost extins cu zece zile termenul pentru concursul la funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ale Autorităţii Naţionale de Integritate (ANI), nu au mai fost depuse alte dosare. Astfel, în concurs rămân cei patru candidaţi care s-au înscris anterior.