Oraşul Râşcani: câte un candidat la o mie de locuitori

Alegeri locale 27 mai 2015 1921
Victor Bogatico

La funcţia de primar de Râşcani, un oraș cu 11 mii de locuitori,  aspiră 11 candidaţi. Unii dintre ei beneficiază de salarii de două ori mai mari decât cel de care ar beneficia în cazul în care ar câştiga alegerile. Printre candidaţi este şi actualul primar, care anterior a figurat într-un scandal legat de vânzarea unor terenuri publice şi care şi-a început mandatul răsturnând într-un şanţ automobilul de serviciu, proaspăt cumpărat de consiliul orăşenesc cu suma de 120 de mii de lei.



Zece dintre candidați sunt propuşi de partide şi unul este independent. Aceștia sunt: actualul primar, Victor Bogatico (37 de ani), fost membru al Partidului Comuniștilor (PCRM), care înainte de campania electorală a anunţat că iese din PCRM şi aderă la Partidul Nostru al lui Renato Usatâi; Anatolie Lungu (65 de ani), membru al Partidului Democrat (PDM), şef al serviciului  SA “Moldtelecom”, Igor Culic (56 de ani) membru al Partidului Liberal Democrat (PLDM), inginer-constructor angajat al Consiliului raional, Ion Pasat, (57 de ani), membru PCRM, şef de secţie la Centrul de Sănătate Publică Râşcani, Iurii Mîzdrenco, membru al Partidului Socialiștilor (PSRM), Valeriu Coseac de la Partidul Popular European, Nicolae Carauş de la Partidul Renaşterii, Alexandru Tcaciuc, candidat independent, şi doi candidaţi cu acelaşi nume: Guţu Vasile Alexandru de la PL şi Guţu Vasile Nicolae de la Partidul Popular. 

Din PCRM, în Partidul Nostru

Victor Bogatico, reprezentantul Partidului Nostru, candidează pentru un al doilea mandat. În 2011, el a fost ales primar candidând din partea Partidului Comuniştilor. În luna aprilie 2015 el a susținut o conferinţă de presă în care a anunţat că nu se mai regăseşte în PCRM, pe motiv că după alegerile din 30 noiembrie 2014, “partidul s-a transformat într-o formaţiune satelit a lui Plahotniuc şi Filat”. 

La începutul mandatului de primar, Bogatico a fost implicat într-un accident rutier. El conducea maşina de serviciu fără să aibă carnet de conducere. Accidentul s-a produs în seara zilei de 6 ianurie 2012. Potrivit site-ului publika.md, alături de primar în maşină se afla o tânără de 17 ani. La un moment dat primarul a pierdut controlul volanului şi automobilul s-a răsturnat. Tânăra s-a ales cu leziuni, iar automobilul a fost deteriorat. Maşina era nouă şi a costat bugetul oraşului 120 de mii de lei. Consilierii au depus o plângere la Procuratura raionului Râşcani în care au solicitat ca primarul să compenseze pagubele. 

La 15 iunie 2012 Curtea de Conturi a examinat raportul auditului bugetelor unităţilor administrative-teritoriale şi a stabilit că după accident ”Consiliul orăşenesc Râşcani nu a întreprins măsurile de rigoare privind recuperarea pagubei materiale în sumă de 112 mii lei de la primarul orașului Râşcani. Suma respectivă o constituie valoarea automobilul de serviciu, care, fiind utilizat în scopuri personale, a  fost grav accidentat şi nu poate fi supus reparaţiei”. Solicitat de Moldova Curată, Bogatico a declarat că între timp a restituit întreaga sumă.

O licitaţie câştigată de nepotul primarului

Un alt scandal cu implicarea lui Victor Bogatico s-a produs la începutul anului 2014. Moldova Curată a scris despre un caz în care nepotul primarului din partea surorii sale a câştigat un teren din proprietatea publică la o licitaţie cu strigare. Victor Bogatico era preşedinte al  Comisiei de licitaţie,  astfel fiind încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Tot atunci au fost scoase la licitaţie încă opt terenuri, o parte din care au ajuns în posesia fiicei unui funcţionar public şi anume în posesia fiicei şefei Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru, Râşcani, Valentina Garaşciuc. Solicitată de reporterul de la Moldova Curată, Garaşciuc a recunoscut că licitaţia a avut loc cu mai multe încălcări de lege şi că terenurile au fost scoase la licitaţie fără ca Primăria să aibă acordul tuturor instituţiilor în acest sens, aşa cum prevede legea. Din aceeaşi Comisie de licitaţie, în afară de primarul Victor Bogatico, a făcut parte şi actualul candidat al PSRM, Iurie Mîzdrenco. Cazul a ajuns în atenţia CNI şi a Procuraturii Anticorupţie. După mediatizare şi examinarea de către instituțiile de drept, rezultatele licitaţiei au fost anulate.

Locuieşte în apartamentul mamei sale

În declaraţia de avere Victor Bogatico indică un venit total de 216 mii de lei obţinuţi din salariul de primar în perioada 2013 – 2014. El nu indică alte bunuri, nici casă de locuit și nici maşină. Solicitat de Moldova Curată, Bogatico a spus că nu are maşină şi locuieşte într-un apartament înregistrat pe numele mamei sale. 

Candidatul PDM acceptă și un salariu mai mic, doar să fie primar 

Un alt candidat la funcţia de primar este Anatolie Lungu (65 de ani), membru PDM.  El spune că este pregătit să câştige alegerile, chiar dacă salariul pe care îl are în funcţia de şef al SA “Moldtelecom” Râşcani este de două ori mai mare decât cel de primar. Solicitat să explice de ce aspiră la o funcţie cu un salariu de două ori mai mic, Lungu a spus că doreşte să facă ”ceva bun pentru oameni şi oraşul de baştină”. “Salariul nu mă afectează. Vreau să fac ceva în oraşul acesta care pe timpuri era cel mai verde din împrejurimi”, a declarat Anatolie Lungu pentru Moldova Curată. 

În anii 2009-2014 a făcut parte din 3 partide

Până în 2009, Lungu a făcut parte din PCRM. La alegerile din 5 iunie 2011 a candidat la funcţia de primar din partea PLDM. În luna aprilie 2014 a decis să părăsească acest partid şi să adere la PDM. Lungu ne-a informat că a făcut acest pas deoarece mai avea trei luni până la pensie şi nu avea “susţinerea partidului” pentru funcţia de şef al Direcţiei nord din cadrul ”Moldtelecom”. Ulterior, după ce a aderat la PDM, s-a ales cu funcţia de şef al SA “Moldtelecom“ Râşcani. 

Anatolie Lungu a declarat venituri pentru 2013 obţinute de la locul de muncă de bază în sumă de  347 594 mii de lei, iar în 2014 - 183 091 mii de lei. Tot în 2014 a obţinut venituri 42 mii de lei din indemnizaţii. Candidatul democraților mai are în posesie o casă de locuit cu o suprafaţă de 78 m. p. în Râşcani şi un automobil Toyota Corolla Verso.

Candidatul PLDM, proprietar de pădure

Igor Culic (54 de ani), candidatul PLDM la funcţia de primar, este inginer-constructor şi activează în calitate de specialist principal în cadrul secţiei de construcţii a Consiliului raional. În perioada anilor 2013 – 2014 el a obţinut venituri în valoare de 82 673 de lei de la locul de muncă de bază. Deţine trei terenuri, unul în orașul Râşcani şi două în extravilanul oraşului şi un teren de 152 m. p. de pădure în preajma orașului Râşcani. Culic a mai declară un automobile BMV – 520  şi un depozit bancar în sumă de 65 de mii de lei.

Candidatul comuniştilor la funcţia de primar de Râşcani este Ion Pasat (57 de ani), medic igienist, şef de secţie în cadrul Centrului de Sănătate Publică din Râşcani. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 el a figurat pe locul 75 pe lista PCRM. Pasat declară venituri în sumă de 126 762 mii de lei obţinuţi pe parcursul ultimilor 2 ani din salariul de la locul de muncă de bază. Mai are în proprietate o casă de locuit, un lot de pământ de 6 ari şi un automobil VAZ.

Svetlana Corobceanu



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

2015

Partidele pro-europene, fără candidați oficiali la șefi...

Șase candidați, patru propuși de partide și doi independenți, se bat pentru funcția de primar al municipiului Comrat. PLDM, PDM și PL, considerate cele mai mari partide cu viziuni pro-europene din țară, nu au înregistrat niciun candidat. În schimb, pentru un nou mandat candidează deputatul PDM, Nicolae Dudoglo, tot el, primarul orașului până la începutul anului 2015, când a renunțat la funcție în favoarea mandatului de deputat. Dudoglo candidează la alegerile din 14 iunie în calitate de independent.

07 iunie 2015
1881
2015

Orașul Cahul: la 40 de mii de locuitori - 8 candidați,...

Pentru dreptul de a conduce în următorii 4 ani orașul Cahul, localitate cu 40 de mii de locuitori, se luptă 8 candidați - 7 din partea partidelor și unul independent. Actualul primar candidează pentru un al doilea mandat (din partea Partidului Comuniștilor) chiar dacă are statut de învinuit într-un dosar de folosire a situației de serviciu în interes personal. Un alt candidat este directorul Întreprinderii ”Cahul-Gaz” și fostul președinte al raionului, Ștefan Bratu, care de 3 ani reprezintă Partidul Democrat. Până în anul 2013 a fost comunist. Mai candidează Nicolae Dandiș - independent, Nicolae Arsen de la Partidul Național Liberal, Anatol Malcov de la Partidul Liberal Democrat (PLDM), Sergiu Renţa de la Partidul Nostru, Vasile Mihailov de la Partidul Socialiștilor și  Gheorghe Tabuncic  de la Blocul Electoral Iurie Leancă. 

05 iunie 2015
2068
2015

Dosarul primarului din Cimişlia va fi trimis la Procura...

Actualul primar al oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu, ar putea fi cercetat penal, deoarece nu şi-a declarat toată averea. CNI a stabilit în şedinţa din 21 mai că alesul local a încălcat regimul juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii. La rândul său, primarul spune că acţiunile CNI fac parte dintr-un joc politic. Actualul primar candidează la alegerile locale din 14 iunie curent pe lista Partidului Liberal-Democrat din Moldova(PLDM).

22 mai 2015
1978
2015

Doi candidați care și-au disputat Primăria Hâncești în...

Locuitorii orașului Hâncești au o ofertă bogată de candidați la actualele alegeri. Nouă persoane s-au înscris în cursă, cu una mai puțin decât la alegerile din 2011. Toate reprezintă partide. Printre candidați este și actualul primar, Alexandru Botnari, care conduce orașul din anul 2003 și reprezintă Partidul Democrat (PDM), dar și contracandidatul acestuia de la alegerile precedente, Constantin Tacu, reprezentant al Partidului Liberal Democrat (PLDM). Alți candidați sunt Vitalie Solomon de la Partidul Comuniștilor, Victor Goroholschii de la Partidul Nostru, Sergiu Ioniţă de la Partidul Național Liberal, Efim Moraru de la Partidul Liberal (PL), Anatolie Tăbăcaru de la Blocul Electoral Platforma Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă; Grigore Talmaci de la Partidul Socialiștilor și Ion Panfil de la Partidul Popular. 

27 mai 2015
2190
2015

Florești: Zece candidați la 15 mii de locuitori

În oraşul Florești, pentru funcția de primar candidează zece persoane, între care actualul primar, Grigore Cojocaru (PCRM), despre care presa a scris că a reparat din fonduri publice drumul spre casa fiicei sale, un socialist, Sergiu Groza, care a donat partidului o sumă mare raportată la veniturile sale și o democrată, Svetlana Rusu, fostă deputată, care s-a aflat timp de un an în trei partide. Mai candidează Andrei Verenciuc (Blocul Iurie Leancă), Tatiana Grosu (Partidul Popular), Vitalie Ungureanu (candidat independent), Valeriu Ceapa („Partidul Nostru”), Mihail Lucinschi (Partidul Liberal), Veaceslav Lozan (Partidul Național Liberal) și Sergiu Sochircă (Partidul Liberal Democrat).

10 iunie 2015
2272
2015

În orașele Florești, Glodeni și Basarabeasca în turul d...

Un șomer, o femeie aflată în concediu de maternitate și un fost consilier comunist sunt candidații la funcțiile de primar care au ajuns în turul doi al alegerilor locale din partea Partidului Nostru în orașele Florești, Glodeni și Basarabeasca. Toți reprezintă formațiuni pro-ruse, care își vor disputa fotoliile de primar cu reprezentanți ai unor formațiuni cu o orientare similară. Despre contracandidații lor Moldova Curată a scris în articolelele anterioare, publicate în lunile mai și iunie 2015. 

26 iunie 2015
2406