Pentru Etulia se bat doi antreprenori în agricultură: unul cu venit de circa 400 de lei lunar şi un medaliat de fostul preşedinte Voronin
Din partea satului Etulia, raionul Vulcăneşti (circumscripţia nr. 20) doi oameni de afaceri în domeniul agriculturii: un candidat socialist şi unul independent, își doresc fotoliul de deputat în Adunarea Populară din autonomia găgăuză. Deşi vrea să ajungă într-o funcţie publică, socialistul Afanasii Uzun nu vrea să vorbească despre veniturile sale.
Afanasii Uzun este susţinut în această campanie electorală din Găgăuzia de către Partidul Socialiştilor din Moldova. Uzun are 56 de ani şi este de profesie electromecanic. El este fondatorul Întreprinderii Individuale „Peri Uzun”.
Soţia candidatului socialist: „Întrebările despre salariu puse de d-voastră sunt prosteşti”
Deşi domeniile de activitate ale acestei întreprinderi sunt vaste: de la intermedieri pentru vânzarea unui sortiment larg de mărfuri, comerţul cu ridicata al cerealelor, seminţelor şi furajelor pentru animale şi comerţul cu amănuntul al produselor de tutun şi al băuturilor alcoolice, candidatul socialist indică în declaraţia sa de avere un venit de peste nouă mii de lei obţinut timp de doi ani, ceea ce ar constitui 391 de lei lunar.
Din darea în arendă a terenurilor agricole, socialistul a obţinut în doi ani peste patru mii de lei. Afanasii Uzun a precizat pentru Moldova Curată că venitul total de peste 13 mii de lei reprezintă toţi banii obţinuţi de el în aceşti doi ani. La scurt timp după ce a făcut această declarație pentru Moldova Curată, soția sa, Ludmila Uzun, a revenit cu un apel telefonic şi s-a arătat foarte indignată că jurnalistul i-a pus întrebări cu caracter personal, în viziunea ei, despre banii care i-a obţinut timp de doi ani. „Sunt nişte întrebări prosteşti. Ascultaţi-mă cu atenţie. Asemenea chestii nu se discută la telefon. Dacă aveţi nevoie de alte detalii, vă rog, trimiteţi solicitare oficială şi vă expediem răspuns. Trebuie să fiţi mai competentă întrebând aşa chestii delicate. Sunteţi de acord cu mine? Eu sunt soţia sa şi eu îl reprezint. Ascultaţi-mă pe mine. De ce i-aţi dat întrebări despre hectarele de pământ pe care le avem? Întrebaţi în scris. Scrieţi doar ce-i indicat în declaraţie şi nu mai puneţi alte întrebări”, a conchis pe un tot ridicat Ludmila Uzun, soţia candidatului socialist.
În declaraţia depusă la Comisia Electorală Centrală din Găgăuzia, Afansii Uzun mai declară că este proprietarul unei case de locuit de 190 de metri pătrați aflată în Etulia şi al unui autoturism de marca VAZ.
Decorat de Vladimir Voronin
Deputatul Ivan Arnaut mai vrea un mandat în APG. Pentru prima dată acesta a devenit deputat în Legislativul din autonomie în luna iunie 1995. Atunci el figura pe lista Partidul Popular “Vatan”. În septembrie 2012, atunci când a fost aleasă cea de-a cincea legislatură a Adunării Populare (Halk Topluşu), Ivan Arnaut a câştigat alegerile în circumscripţia Etulia, participând ca independent. Apoi, după puţin timp, a trecut la comunişti.
În anul 2006, deputatul a fost decorat de preşedintele de atunci, Vladimir Voronin, cu Medalia „Meritul Civic”, pentru „merite deosebite în sporirea eficienţei producţiei agricole şi contribuţie substanţială la soluţionarea problemelor social-economice ale localităţilor”. Ivan Arnaut a primit această distincţie în calitate de preşedinte al Cooperativei Agricole de Producţie "Agro-Etulia". În prezent această Cooperativă nu mai este gestionată de Ivan Arnaut.
Acum candidează din nou independent. Ivan Arnaut (58 de ani) este inginer mecanic. Pe lângă funcţia de deputat, o deține și pe cea de director al firmei „Burun-Agro” SRL. Din gestionarea acestei firme a obţinut un venit de peste 153 de mii de lei timp de doi ani. Firma sa activează în domeniul agriculturii: cultura cerealelor şi leguminoaselor boabe, inclusiv producerea seminţelor şi comerţul acestora, cultura tutunului, a pomuşoarelor, fructelor, nucilor şi altor culturi fructifere. Acesta declară la CEC din Găgăuzia că deţine peste şase hectare de teren agricol şi o casă de peste 150 de m. p, bunurile imobile fiind situate în localitatea Etulia.
În conflict cu Formuzal
Cu doi ani în urmă, Ivan Arnaut a fost implicat într-un scandal. Fostul başcan Mihail Formuzal a venit la Etulia cu iniţiativa de a organiza sărbătoarea „Zilelor CSI”, anunțând că aceasta „va contribui la o informare corectă şi obiectivă despre comunitatea fostelor republici sovietice şi va stimula procesele integraţioniste nu numai între ţările acestei comunităţi, ci şi în întreg spaţiul eurasian”. Atunci, Ivan Arnaut s-a enervat şi i-a smuls microfonul din mână fostului başcan, reproşându-i că manipulează locuitorii.
La acea întâlnire din Etulia au fost sparte pneurile maşinilor fostului başcan şi adjunctului acestuia, Ivan Creţu. Ivan Arnaut nega atunci implicarea sa în incident.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Un candidat de la Tomai, aflat în vizorul procurorilor,...
În satul Tomai, municipiul Comrat, cinci candidaţi aspiră la funcţia de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei. Printre aceştia este Serghei Cimpoeş, director al întreprinderii “Basarabia Agroexport” SRL, Maia Ialama, şefa Centrului de sănătate din Tomai, Ilia Topciu, fost şef al Direcţiei Agricultură a Găgăuziei şi doi jurişti: Igor Ianac, profesor la facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Stat din Comrat şi Victor Topciu.
Candidați în Găgăuzia, cu afaceri prospere și locuințe...
Cinci persoane candidează în circumscripția nr.7 din orașul Ciadîr-Lunga pentru funcția de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG). Cei mai importanți dintre ei dețin afaceri și proprietăți de milioane în Chișinău, acolo unde, de fapt, locuiesc.
Candidați noi fac concurență actualilor deputați din ci...
În circumscripția nr. 2 Comrat, la alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, din 20 noiembrie, au participat practic jumătate din alegătorii înscriși pe liste: 2518 din 5648 de votanți. Cu toate acestea, alegerile au fost declarate valide și în turul doi, care se va desfășura pe 4 decembrie, "duelul" se va da între Ivan Mardari și Constantin Zlatov. Primul a acumulat 962 de voturi, iar al doilea - 857 de voturi. Zlatov candidează pentru prima dată pentru un mandat de deputat. La Tomai situația e similară, o candidată, care își încearcă norocul pentru prima dată la scrutinul pentru legislativul local, Maia Ialama, a ajuns în turul doi.
Un deputat transfug, un om de afaceri cu contracte de m...
În circumscripția nr. 5 din or. Ciadîr-Lunga, pentru un mandat de deputat în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) candidează șase persoane, toți bărbați. Oleg Caicî, cel care este în prezent deputat din partea acestei circumscripții, candidează ca independent, după ce a părăsit PCRM-ul, pe listele căruia a ajuns deputat, iar ulterior, a aderat la PDM. Principalii săi concurenți par să fie un reprezentant al PSRM și un om de afaceri local, care candidează independent și care a câștigat în ultimii ani contracte de milioane cu instituțiile statului R. Moldova.
În primul tur al alegerilor din Găgăuzia un medic l-a d...
La 4 decembrie curent, în turul al doilea al alegerilor pentru legislativul găgăuz, pentru circumscripţia nr.1 Comrat, voturile vor fi împărţite între actualul președinte al Adunării Populare din Găgăuzia (APG), Dmitri Constantinov, şi medicul Vitalii Dolghii.
Circumscripția nr. 6 Ceadîr-Lunga: trei candidați indep...
În circumscripția nr. 6 din or. Ceadîr-Lunga pentru un loc în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) candidează 5 persoane. Gheorghe Leiciu, actualul deputat din această circumscripție, care candidează ca independent, are patru concurenți, dintre care doi propuși de partide, iar alți doi, independenți.
