Primarul nu dorește să mă angajeze, dar nici să mă informeze despre motivul refuzului. Cum să procedez?

Arhiva 16 februarie 2018 1956

Întrebare: Pe parcursul anului 2017 am depus la Primăria Ignăței, raionul Rezina, trei cereri de angajare: în calitate de secretară a consiliului local, de specialist în domeniul fiscal și de contabilă cu un adaos de 0,25 din salariul de bază. Deși aceste funcții sunt vacante, Primarul nu a considerat de cuviință să dea curs acestor solicitări, dar nici să mă informeze despre motivul refuzului. În perioada septembrie-noiembrie 2017 am expediat în adresa primăriei o petiție în care am cerut răspuns oficial la solicitările anterioare, dar și o solicitare de a lua cunoștință cu actele de revizie efectuate în cadrul Primăriei de către Ministerul Finanțelor și Procuratura Anticorupție. Deși a trecut mai mult de o lună, nu am primit răspuns. Cum pot fi calificate acțiunile primăriei din punct de vedere legal și ce ar trebui să întreprind pentru a-mi apăra drepturile? Este în drept primarul să refuze angajarea unor specialiști, dacă există locuri vacante?



Juristul API răspunde: Primăria Ignăței este obligată să răspundă la petiția expediată de dvs. în maximum 30 de zile lucrătoare, termen prevăzut de Legea cu privire la petiţionare, nr. 190 din 19 iulie 1994, articolul 8. În ceea ce privește a doua solicitare, de a lua cunoștință cu actele de revizie efectuate în cadrul primăriei de către Ministerul Finanțelor și Procuratura Anticorupție, termenul de furnizare a informaţiei şi a documentelor corespunzătoare este de maximum 15 zile lucrătoare, prevăzut de Legea cu privire la accesul la informaţie, nr. 982 din 11 mai 2000, articolul 15.

Reieșind din cele menționate de dvs., acţiunile primarului contravin legislației în vigoare şi pot fi contestate pe cale judiciară, în termen de 30 de zile, pentru constatarea încălcării dreptului la petiționare şi a accesului la informație de interes public. Totodată, dacă considerați că v-a fost încălcat dreptul la angajarea în câmpul muncii, sunteți în drept să depuneți o cerere de chemare în judecată împotriva autorității respective, în temeiul prevederilor din Codul muncii al Republicii Moldova (articolele nr. 348, 351, 354 şi 355).

Notă: Cu sprijinul acordat de juristul API, autoarea acestei sesizări a depus zilele trecute o cerere de chemare în judecată pentru refuzul Primăriei Ignăței de a oferi informații în baza Legii cu privire la petiționare și a Legii cu privire la accesul la informație. În timpul apropiat, ea urmează să decidă dacă va mai depune o cerere în baza prevederilor Codului Muncii.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Un hectar de teren din satul Cotova a ajuns înapoi în f...

Un teren cu o suprafață de peste un hectar a fost întors în fondul Primăriei satului Cotova, Drochia, după ce s-a constatat că licitația de vânzare a fost ilegală. Motivul: primarul, care a condus Comisia de licitație, s-a aflat în conflict de interese. Cumpărătorul a fost fiul său.

18 decembrie 2015
2032
Arhiva

Președintele CSJ: Anonimizarea hotărârilor judecătoreșt...

Președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi, critică propunerea Consiliului Superior al Magistraturii de a ascunde numele părților implicate în procese, la publicarea hotărârilor judecătorești pe pagina instanțelor de judecată.

01 septembrie 2017
1685
Arhiva

Depunerea declaraţiilor de avere: instrument eficient d...

În statele membre ale Uniunii Europene precum Polonia şi Letonia, declararea averilor de către persoanele cu funcţii de răspundere este o practică ce contribuie la responsabilizarea demnitarilor şi funcţionarilor publici. Primarul oraşului Lublin din Polonia şi directorul Consiliului Fiscal din cadrul Ministerului de Finanţe din Letonia susţin că procesul de declarare a averilor facilitează depistarea posibilelor cazuri de îmbogăţire ilicită, de conflicte de interese, de incompatibilitate, precum și descoperirea și investigarea actelor de corupţie în sectorul public. Aceste practici au fost explicate în exclusivitate pentru Moldova Curată de către cei doi oficiali.

26 mai 2014
1621
Arhiva

Fostul ministru Vladimir Molojen, achitat definitiv în...

Fostul ministru al Dezvoltării Informaționale (2005-2008), Vladimir Molojen, care, atunci când era în funcție, aflându-se în conflict de interese, a încheiat cu firma familiei sale contracte de milioane de lei, a fost achitat și de către Curtea Supemă de Justiție. Molojen a fost pus sub acuzare pentru abuz de putere soldat cu urmări grave și neglijență în serviciu soldată cu urmări grave, art. 327 și 329 Cod penal. Alături de el, fuseseră inculpați doi foști subalterni -  Anatolie Gumeniuc (învinuit de neglijență în serviciu soldată cu urmări grave) și Valeriu Goncearov (învinuit de exces de putere, soldată cu urmări grave). Toți au pledat nevinovat în toate instanțele și au fost achitați. Hotărârea irevocabilă a CSJ a fost pronunțată la 10 august 2017. Judecătorul Ghenadie Nicolaev a făcut opinie separată, în care a notat că inculpații ar fi trebuit condamnați, deoarece procurorii au prezentat toate probele necesare.

14 august 2017
2107
Arhiva

Invitație la masa rotundă „Legea privind liberalizarea...

Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul www.moldovacurata.md vă invită la masa rotundă „Legea privind liberalizarea capitalului: efecte economice și fiscale vs pericole de subminare a eforturilor anticorupție”, care va avea loc joi, 22 decembrie 2016, în sala de conferinţe a Hotelului „Jazz”.

20 decembrie 2016
1717
Arhiva

ATENŢIE! Webinarii la tema transparenței în procesul de...

Alianța pentru o Românie Curată și Inițiativa Civică pentru Integritate în Serviciul Public din Republica Moldova vă invită să beneficiați de oportunitatea de a vă instrui, în cadrul a două webinarii consecutive, în privința aplicării prevederilor Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică (România), respectiv Legii 239/2008 privind transparența în procesul decizional (Republica Moldova). Legile dedicate transparenței decizionale sunt mai puțin cunoscute și aplicate, atât în România, cât și în Republica Moldova, dar acestea fac parte din pachetul de legi de care dispune societatea civilă, cu ajutorul cărora cetățenii simpli pot contribui la îmbunătățirea cadrului legislativ.

11 ianuarie 2016
1698