Profil candidat: Pavel Tamaciuc
Pavel Tamaciuc este membru al Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. Începând cu 2016 este președintele Organizației Teritoriale Strășeni a PPDA. În lista candidaților ACUM pe circumscripția națională figurează sub numărul 40. Pavel Tamaciuc are 60 de ani și de profesie este jurist, în prezent fiind temporar neangajat. Între 1990 și 1995 a fost merceolog la Baza de comerț „Coopconsum”. Ulterior, timp de doi ani a activat în calitate de inspector fiscal.
Integritatea în activitatea politică
Din 2010 până în 2014 a fost șeful Oficiului Cadastral Teritorial Strășeni. În același timp, din 2002 administrează propria întreprindere, Întreprinderea Individuală Pavel Tamaciuc, specializată în evaluarea bunurilor imobile şi efectuarea expertizei mărfurilor.
A fost implicat în politică și anterior. Din 2007 până în 2013 a fost vicepreședinte, apoi președinte al Organizației Teritoriale Strășeni a Partidului Liberal.
În aprilie 2009 a candidat la alegerile parlamentare, fiind al 77-lea în lista Partidului Liberal. În iulie 2009 a urcat câteva poziții, fiind deja sub numărul 74 în lista PL pentru un loc în Legislativ. La alegerile parlamentare din noiembrie 2010 a coborât încă nouă poziții, regăsindu-se pe poziția a 83-a în lista Partidului Liberal.
La alegerile locale a avut mai mult succes. Pentru prima dată a candidat independent și a obținut un mandat în Consiliul Local Strășeni în 2003. Peste patru ani, la alegerile locale generale din 2007, candidează independent din nou și își păstrează mandatul de ales în Consiliul Local Strășeni. La alegerile locale din 2011 candidează din partea PL și obține un mandat în Consiliul Raional Strășeni.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
În declarația de avere și interese personale pentru ultimii doi ani, depusă la Comisia Electorală Centrală, Pavel Tamaciuc nu indică niciun salariu. În schimb, raportează venituri din arenda încăperilor în valoare de 577.000 de lei, pe care le-a obținut prin intermediul Întreprinderii Individuale Tamaciuc-Liole, fondată de soția sa. Declară un teren intravilan de 119,5 metri pătrați, moștenit în 2007, evaluat la aproape 25.000 de lei, un apartament și o unitate comercială de 43 de metri pătrați, precum și un automobil de model Renaul Kango 2, cumpărat în 2013 cu 7.300 de euro.
În 2011, în cadrul alegerilor locale generale, a contribuit cu 7.600 de lei la formarea bugetului Partidului Liberal.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
Nu există informații despre eventuale încălcări admise de către candidat în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid.
Cazier judiciar
Nu există informații despre antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.
Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2018”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectul țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Profil candidat: Maia Sandu
Maia Sandu, 46 de ani, s-a născut la Risipeni, raionul Făleşti. Părinţii săi au activat în localitate, tatăl fiind director al complexului de porcine, iar mama – profesoară. După ce a absolvit Academia de Studii Economice, în 1994, la vârsta de 22 de ani, Maia Sandu a fost angajată în cadrul Ministerului Economiei (MEC), în calitate de consultant şi apoi specialist principal al Direcţiei colaborare şi organizaţii economice internaţionale. Ulterior, a devenit şefă adjunctă de direcţie. În 1995, fiind angajată la MEC, Sandu a fost înmatriculată la Academia de Studii în Domeniul Administrării Publice de pe lângă Guvernul R. Moldova, la secţia cu frecvenţă redusă. A studiat acolo până în 1998.
Profil candidat: Iurie Țap
Iurie Țap candidează din partea Blocului ACUM pe circumscripția uninominală nr. 8 Florești. El este deputat, de profesie, istoric. În anii 70-80 a predat istoria la mai multe instituții din Florești, iar timp de doi ani a fost director al Şcolii medii moldo-ruse din această localitate. Din 1991 până în 1999 este vicepreşedinte al Comitetului executiv raional Floreşti. Pe parcursul anilor a trecut prin mai multe partide. În perioada sovietică a făcut parte din Partidul Comunist, această informaţie conţinându-se în biografia sa oficială. Astfel, în 1990 a fost numit secretar al Comitetului raional de partid.
Profil candidat: Chiril Moțpan
Chiril Moțpan (60 de ani) este secretarul general al Platformei Demnitate și Adevăr (PPDA). Până la implicarea în politică a făcut carieră în jurnalism și poliție. Este colonel în rezervă. Potrivit CV-ui său, publicat pe pagina web a partidului, Chiril Moțpan este originar din Seliște, Nisporeni, și a avut mai multe funcții de-a lungul carierei sale: lector superior la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la USM (2005-2007); redactor superior la Compania de Stat “Teleradio-Moldova" (1986 – 1992); șef al Drecției Comunicare și Relații cu Publicul din cadrul MAI (1992 – 2002) (2009-2013). Este licențiat în Filologie (1984) și în Drept (1997), a fost doctorand în Dreptul Constituțional la Academia de Științe din Moldova (2003-2005).
Profil candidat: Liliana Nicolaescu-Onofrei
Liliana Nicolaescu-Onofrei, vicepreședintă a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și este originară din satul Lozova, raionul Strășeni. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, iar ulterior a activat în cadrul diferitelor organizații neguvernamentale din domeniul învățământului. Între 1996 și 1998 a fost director al Programului de Modernizare a Educației în Domeniul Umanitar la Fundația „Soros Moldova”. Timp de 12 ani a fost director executiv al Centrului Educațional „Pro Didactica”. De asemenea, pe parcursul mai multor ani, a oferit servicii de consultanță și training în domeniul învățământului în România, Ungaria, Bulgaria, Georgia, Kyrgyzstan, Kazahstan, Turkmenistan.
Profil candidat: Sergiu Litvinenco
Sergiu Litvinenco (37 de ani) este jurist de profesie. A absolvit Facultatea de Drept a USM în anul 2005, iar mai devreme – Colegiul Republican de Informatică. Lucrează consultant juridic la organizația neguvernamentală Fortius, al cărei scop declarat este ”mobilizarea cetățenilor pentru exercitarea dreptului lor de a participa la procesele decizionale și de a cere o mai bună guvernare”. Litvinenco, așa cum arată declarația sa de avere și interese depusă la CEC, este și unul dintre fondatorii acestei organizații obștești.
