Profil candidat: Valeriu Ghilețchi

Arhiva 16 februarie 2019 2150

Integritatea în activitatea politică



Valeriu Ghilețchi este în prezent (februarie 2019) vicepreședinte (în exercițiu) al Parlamentului. Candidează independent pe circumscripția uninominală nr. 51 SUA și Canada. A intrat în politică în componența Partidului Forțelor Democratice (PFD), condus de Valeriu Matei, pe listele căruia a devenit pentru prima dată deputat în 1998. După expirarea mandatului, în anul 2001, și-a continuat activitatea în cadrul structurilor locale și europene ale Bisericii Baptiste. Potrivit CV-ului său de pe pagina web a Parlamentului, între anii 2001-2009 a fost Episcop al Uniunii Bisericilor Creștine Evanghelice Baptiste din Moldova.

A revenit în politică în anul 2009, în componența Partidului Liberal Democrat. La alegerile parlamentare din anii 2009, 2010 și 2014 a candidat pe lista acestui partid și a devenit deputat de fiecare dată. În anul 2016 a candidat indepedent la funcția de peședinte, însă nu a ajuns în turul doi. 

La 20 ianuarie 2016 Valeriu Ghilețchi și alți 6 colegi liberal-democrați au decis să voteze Guvernul Pavel Filip, în pofida deciziei fracțiunii de a mai participa la guvernare. Imediat ei au fost excluși din fracțiunea PLDM. Ghilețchi a explicat atunci că a fost o decizie dificilă pentru el, dar ar fi fost singura opțiune pentru oprirea crizei politice de la acel moment. Guvernul Filip a fost votat atunci de deputații PDM, PL, foștii comuniști care părăsiseră formațiunea și foștii PLDM-iști.

După ce a părăsit fracţiunea a activat ca deputat neafiliat, iar în aprilie 2017, împreună cu alţi deputaţi neafiliaţi, a constituit Grupul parlamentar Popular European. În decembrie 2017 a fost ales vicepreședinte al Parlamentului, după ce din această funcție a plecat Iurie Leancă.

Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale

În declarația depusă la CEC în campania electorală 2019, Valeriu Ghilețchi indică salariul său și al soției din ultimii doi ani, dar și dividende de peste 80 de mii de lei în doi ani din activitatea SRL ”IC Management Institut”.

Deputatul deține două case de locuit în Chiținău, ambele având și un garaj, iar una dintre ele – și bucătărie de vară. Locuințele au fost dobândite în anii 2005 și 2003. Una costă peste un milion d elei, iar alta – aproape 500 de mii de lei. Deputatul are și un spațiu comercial care valorează 3 616 448 de lei, dobândit în 2012.

În anul 2016 Valeriu Ghilețchi și-a cumpărat un Subaru Forester, fabricat în 2008, care l-a costat, potrivit declarației, 108 000 lei.

În campania electorală din 2016 pentru președinția Republicii Moldova, când Valeriu Ghilețchi candida, Moldova Curată a scris că el deține o mașină Nissan Terrano, care ar costa 5 mii de lei. „Am cumpărat-o de la organizația „Partenerii” la preț restant. Anterior, la această organizație am deținut funcția de director, înainte de a intra în Parlament, absolut fără nici o retribuție financiară, apoi am plecat, ei au decis să vândă mașina și eu am cumpărat-o. Atunci avea 11 ani. Valoarea de piață a ei, sunt de acord, e mai mare și poate dacă indicam prețul de piață, unii nici nu observau. Dar am preferat să indic prețul care s-a convenit la contabilitate, pentru care am documente. Cred ca dacă v-ați uita ce mașini au demnitarii, a mea, probabil, intră în primele cinci cele mai vechi. Între altele, vreau s-o vând și nu pot găsi cumpărător, nici cu 4 mii de euro. Dar de cumpărat, am cumpărat-o la preț restant”, a explicat Valeriu Ghilețchi pentru Moldova Curată.

Din declarația depusă la CEC, reiese că acea mașină a fost vândută în anul 2017 cu prețul cu care a fost cumpărată – 5 mii de lei.

Candidatul deține cote-părți în trei întreprinderi – SRL Invest Credit, SRL IC Management Institut, SA FPC Nucet. De la prima intreprindere, care, de fapt, este o societate de microfinanțare, deputatul are luat un credit de 284 955 de lei, la o dobândă de 0,5 %, pe care trebuie să îl ramburseze până în 2022.   

Integritatea în gestionarea funcției publice și/sau de partid

Valeriu Ghilețchi a donat, periodic, bani în fondul PLDM, atunci când era membru al acestei formațiuni (în anii 2009, 2010 și 2015), apoi în propriul fond electoral, alegerile prezidențiale din 2016, iar în anul 2017 a făcut o donație pentru Partidul Popular European. Sumele variază, potrivit portalului Avere.md, între 4 mii și 42 de mii de lei și nu depășeau veniturile sale anuale.

În Parlament, Valeriu Ghilețchi face parte din delegația parlamentară la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și din alte grupuri parlamentare de prietenie interstatale.

Cazier judiciar

Nu există informații despre eventuale antecedente penale sau contravenționale ale candidatului.

Acest articol apare în cadrul proiectului Promovarea votului informat şi conştient la alegerile parlamentare prin campania de monitorizare şi informare „Pentru un Parlament Curat 2019”, implementat de ADEPT, API, CAPC şi CIJM cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Republica Moldova – mai jos în topul Indicelui Percepți...

Republica Moldova a coborât în clasmentul realizat de Transparency International, Indicele Percepţiei Corupţiei pentru anul 2016. Țara noastră a înregistrat un scor al IPC de 30 puncte şi s-a plasat pe locul 123 din 176 de ţări incluse în clasament. În 2015, scorul indicelui a fost de 33 puncte, Republica Moldova situându-se pe locul 103 din 168 ţări. Indicele se calculează la o scară de la 0 până la 100, unde „0” semnifică corupţie totală, iar „100” – lipsă totală de corupţie.

25 ianuarie 2017
2106

Declarație de susținere a inițiativei Președintelui Rep...

Organizațiile societății civile susţin iniţiativa Președintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae TIMOFTI, de a impune criterii de integritate candidatului la funcția de Prim-ministru și îi solicită, în calitate de garant al Constituției Republicii Moldova, să facă față oricăror presiuni și încercări de a aduce la guvernare persoane compromise şi de a submina legalitatea şi corectitudinea activității instituțiilor de stat.

11 ianuarie 2016
1820

Profil candidat: Marcela Adam

Integritate în activitatea politică

19 februarie 2019
4270

Profil candidat: Grigore Colun

Integritatea în activitate politică

22 ianuarie 2019
3093

Prima condamnare la închisoare, pentru acte de corupți...

Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație (FNSAA) „Agroindsind”, Sergiu Bernevec, a fost condamnat marți, 2 mai 2017, la 9 ani de închisoare cu executare pentru abuz de serviciu și delapidarea averii străine. Adjunctul acestuia, Sergiu Boța, a fost condamnat și el la 8 ani de închisoare cu executare, pentru un singur capăt de acuzare - delapidarea averii străine. Cei doi nu au fost însă încarcerați, deoarece sentința, dată de prima instanță, nu este executorie, urmând ca un titlu executoriu să fie emis după decizia Curții de Apel în acest proces. 

02 mai 2017
1879

Președintele raionului Basarabeasca este verificat de A...

Președintele raionului Basarabeasca, Piotr Pușcari, este verificat de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) in cadrul a trei proceduri de control: două privind eventuale incălcări ale regimului de declarare a conflictelor de interese și al restricțiilor și una referitoare la declararea veniturilor și intereselor personale. 

11 noiembrie 2019
2137