Profil electoral: Vladimir Garștea, candidatul democraților la Primăria Durlești
Vladimir Garștea este consilier local la Durlești începând cu iulie 2015. A fost ales pe listele Partidului Democrat. La scrutinul de acum patru ani a participat și în cursa pentru șefia primăriei orașului Durlești, dar s-a clasat pe locul 5, acumulând 6,93% din numărul total de voturi valabil exprimate.
Anterior a candidat independent și la alegerile în Consiliul Municipal Chișinău, în 2007, însă nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a accede în CMC.
Integritatea în gestionarea averii și intereselor personale
În declarația de avere pentru 2016 a raportat venituri în mărime de 99 de mii de lei, obținute de la Primăria Durlești și de la Cris Registru, locul de muncă de bază, dar și pensia de 60 de mii de lei. Garștea are în proprietate două loturi intravilane, a câte șase ari, evaluate la 162, respectiv 156 de mii de lei, și un teren extravilan de șapte ari. În același timp, consilierul a raportat două case de locuit, cu suprafața de 136 de metri pătrați, evaluată la 274 de mii de lei, respectiv cu suprafața de 179,6 metri pătrați, evaluată la 752 de mii de lei. Candidatul democraților mai indica un automobil de marcă Toyota, achiziționat în 2013.
232 de mii de lei constituie veniturile acumulate de Vladimir Garștea în 2017, iar în 2018, potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul trecut, veniturile sale se cifrează la 218 mii de lei. Tot în 2018, democratul și-a vândut mașina, pentru care ar fi încasat doar 5.000 de lei.
Integritatea în exercitarea funcțiilor publice și/sau de partid
Nu au fost semnalate cazuri de corupție în care ar fi fost implicat.
„Cazier judiciar” (în special - în ceea ce privește actele de corupție, actele conexe actelor de corupție, faptelor coruptibile)
Nu are antecedente penale, contravenționale sau administrative.
Sursa: Anticorupție.md
Acest articol apare în cadrul campaniei Promovarea votului informat şi conștient la alegerile locale generale 2019, implementat de CIJM şi API, cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova/Departamentul Buna Guvernare. Acțiunile întreprinse în cadrul proiectului țin de responsabilitatea implementatorilor și nu reflectă neapărat poziția Fundației Soros-Moldova.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Profil electoral: Evghenii Laricov, candidatul Blocului...
Evghenii Laricov este candidatul Blocului electoral ACUM Platforma DA și PAS la funcția de primar al orașului Vatra din municipiul Chișinău. Laricov a mai fost implicat în politică. În urma alegerilor locale generale din 2003, el a acces în Consiliul Local Vatra (doc), pe listele Partidului Comuniștilor. În prezent este manager la compania Agropiese TGR Grup.
Profil electoral: Angela Caraman, candidata Blocului AC...
Angela Caraman este candidata Blocului ACUM pentru funcția de primar al comunei Ghidighici, municipiul Chișinău. A absolvit facultatea de drept şi cea de filologie. Înntre anii 2016-2018 a fost secretar al Consiliului local Ghidighici. A lucrat peste 19 ani în serviciul public, atât la nivel local, cât și la nivel central, dintre care peste 12 ani în funcții de conducere. A susținut teza de master în domeniul administrației publice și recent a urmat masteratul în domeniul managementului politic și electoral.
Profil electoral: Lidia Dicusar, candidata PDM pentru f...
Candidata are 35 de ani și este licențiată în drept. Este angajată a Primăriei municipiului Chișinău. Numele Lidiei Dicusar apare ca persoană de contact în anunțurile privind licitațiile inițiate de către Primăria Capitalei. Ea se află la prima experiență politică și nu a făcut parte din alte formațiuni politice.
Profil electoral: Veaceslav Tomuz, candidatul Blocului...
Veaceslav Tomuz are studii medii de specialitate. După ce a absolvit Școala Profesională Tehnică Târnova, iar ulterior, timp de trei ani a studiat la Colegiul Industrial Pedagogic. A intrat apoi la facultate, la Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă, unde a învățat timp de patru ani și jumătate, dar nu a terminat studiile, fiind nevoit să plece peste hotare la muncă. După ce s-a întors în țară a activat la un depozit farmaceutic în calitate de depozitar.
