Relaţii de familie la AGEPI: fosta directoare şi-a angajat două surori în instituţia pe care o conducea

Interese la vedere 26 octombrie 2015 2521
Lilia Bolocan

Lilia Bolocan, fosta directoare a Agenției Naționale pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI) şi-a angajat rudele în instituţia pe care a condus-o timp de şase ani. Ea şi-a adus la AGEPI două surori şi un cumnat, dar spune că nu a încălcat nicio lege.



În decembrie 2009, Lilia Bolocan a fost numită în funcţia de director general al Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală . Câteva luni mai târziu, adică în martie 2010, l-a angajat pe cumnatul său, Sergiu Rusu, în funcţia de paznic la AGEPI, iar în anul 2011, a adus-o în instituție și pe sora sa, Tatiana Rusu.

În luna noiembrie 2014, Lilia Bolocan şi-a adus o altă soră la AGEPI, de data aceasta pe Cristina Mocanu. Contractele individuale de muncă ale acestor trei persoane au fost încheiate în baza negocierilor dintre salariaţi şi angajator.

Lilia Bolocan a demisionat de la AGEPI în luna septembrie curent, iar în prezent conduce Biroul relații interetnice. Ea a confirmat pentru Moldova Curată că şi-a angajat rudele şi cumnatul la AGEPI, însă afirmă că acestea nu au fost privilegiate la încheierea contractelor de muncă. “În primul rând ele sunt angajate în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale. Nu au trecut un concurs public, dar au trecut proba CV-urilor. Nu sunt angajate în poziţii înalte. Au pornit de la zero ca simpli specialişti, iar cumnatul este paznic. Despre ce conflict de interese mai este vorba?”, întreabă Lilia Bolocan.

Conflict de interese şi abuz de serviciu?

La rândul său, experta anticorupţie Mariana Kalughin spune că deşi Lilia Bolocan nu mai este în funcţia de director la AGEPI, CNI ar trebui să constate nedeclararea conflictului de interese, fiindcă aceasta a încălcat acest regim juridic de trei ori, fiind o faptă continuă. “Chiar nu contează statutul persoanelor care au fost angajate, fie că sunt specialişti ori şefi de direcţii. Fapta se stabileşte conform statutului persoanei care a angajat. Aici directoarea ar putea fi verificată pentru faptul că a admis conflictul de interese, dar ar putea fi cercetată şi pentru abuz în serviciu, fiindcă bănuiesc că Lilia Bolocan, fiind conducătorul instituţiei, a luat decizii în privinţa acestor angajaţi, mă refer la salarii, sporuri salariale, perioadele de concediu. În opinia mea aceste fapte trebuie să fie analizate în detaliu de CNI”, conchide Mariana Kalughin.

Lilia Bolocan face parte din Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) din anul 2007. Este membru al Consiliului Politic Naţional al PLDM. Moldova Curată relata anterior că aceasta, pe parcursul mandatului său de 6 ani, a reușit să-și cumpere un apartament în valoare de jumătate de milion de lei. Sursa veniturilor a fost, conform declarației sale de venituri și proprietăți, salariul de la AGEPI, care s-a ridicat în anul 2013 la 539 223 lei, adică a fost de 44 935 lei lunar. Potrivit datelor din 2014 furnizate de Ministerul Economiei, Lilia Bolocan se situa, după salariul pe care îl ridica, pe locul 5 în topul conducătorilor întreprinderilor de stat cu cele mai mari salarii.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

La 4 ani de la intentare, în dosarul ”Molojen” încă nu...

Procurorul care gestionează dosarul fostului director al Întreprinderii de Stat ”Registru” susține că examinarea în instanţă a ajuns în ultima fază, dar că acum finalizarea este tărăgănată intenționat. Din luna mai și până acum aproape că nu au avut loc ședințe, acestea fiind amânate, invocându-se diferite motive. Vladimir Molojen este învinuit că a încheiat contracte de publicitate cu firma soției sale, prejudiciind statul cu peste 2 milioane de lei. În dosar figurează ca inculpați alte două persoane care au activat în cadrul Întreprinderii ”Registru”.

18 septembrie 2014
2566
Interese la vedere

Fiică în subordinea mamei, la contabilitatea Primăriei...

Contabila Primăriei satului Roșu, Cahul, o are în subordine pe fiica sa, dar fostul primar, care a semnat contractul de angajare, afirmă că nu este vorba despre un conflict de interese, pentru că cele două ar avea atribuții diferite. Ca în majoritatea cazurilor de acest fel, contabila spune că fiica sa a fost angajată pentru că în sat nu ar fi fost găsiți alți specialiști.

15 iulie 2015
2540
Interese la vedere

Tot mai mulți demnitari uită să-și declare toate bunuri...

După ce a expirat termenul de depunere a declarațiilor de avere și interese pentru anul 2014, adică după data de 31 martie, Comisia Națională de Integritate (CNI) a început să primească cereri în care funcționarii solicită permisiunea de a corecta declarațiile depuse, motivând că au comis erori din neatenție. Până la 16 aprilie CNI a recepționat 70 astfel de cereri. După mai multe discuții, Comisia a decis să nu accepte depunerea repetată a declarațiilor. 

19 aprilie 2015
2077
Interese la vedere

Șefa Direcției Educație a raionului Cahul, acuzată și d...

Dosarul penal deschis în luna februarie anul trecut pe numele șefei Direcției Învățământ a raionului Cahul, Tatiana Hulub, urmează să fie transmis judecătorilor, întrucât procurorii anunță că au finalizat urmărirea penală. Procurorul raionului Cahul, Leonid Turculeț, a declarat pentru Moldova Curată că la capul de acuzare inițial – delapidarea averii străine, pe parcursul urmăririi penale s-a mai adăugat unul – fals în acte publice. Procurorul afirmă că oamenii legii dispun de toate probele necesare, dar că respectă prezumția nevinovăției persoanei până la decizia finală a instanței.

25 martie 2015
2233
Interese la vedere

S.A. Termocom, sute de mii de lei pentru rudele şefului

După ce şi-a angajat fiica şi ginerele la instituţia publică pe care o conduce, directorul SA „Termocom” din Chişinău, Mihai Cernei, a găsit o modalitate de a vira bani din contul întreprinderii în buzunarul celor doi. Deşi primarul capitalei Dorin Chirtoacă l-a ameninţat încă la începutul lunii aprilie curent cu demisia, iar Centrul Naţional Anticorupţie a pornit o anchetă, Cernei continuă să diriguiască treburile la „Termocom”. Consiliul de Administraţie al SA „Termocom” urmează să ia o decizie vizavi de aceste acuzaţii până la mijlocul lunii mai.

02 mai 2013
2332
Interese la vedere

Interese ”acvatice” la Criuleni

Apeductul din Ohrincea, sat în componenţa primăriei Criuleni, ar putea fi gestionat de către un SRL. O decizie în acest sens a adoptat Consiliul orăşenesc Criuleni pe data de 8 aprilie, 2016. Consilierii, cu vot majoritar, au delegat gestiunea serviciului de aprovizionare cu apă din satul Ohrincea către SRL “VALNICMAR”, al cărei fondator este Valeriu Iurcu, consilier din partea Partidului Liberal în Consiliul Orăşenesc Criuleni.

27 mai 2016
1965