Teleneşti: actualul primar plus alți patru candidați
Comparativ cu alte raioane, unde la funcția de primar candidează câte 10 persoane, orașul Telenești este mai modest: aici în cursa electorală s-au înscris doar cinci persoane. Pentru dreptul de a gestiona localitatea cu o populație de aproape şapte mii de oameni luptă actualul primar Vadim Lelic (PLDM), Alexei Mereuță (PDM), Eduard Roșca (PL), Alexei Gorun (PNL) şi Elena Cuşnir (PP”Partidul nostru).
Candidatul PLDM, actualul primar, își dorește un al treilea mandat
Vadim Lelic s-a născut la Teleneşti în anul 1972. În 1992 a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă”, dar nu a muncit în învăţământ, ci s-a ocupat de afaceri. În iunie 2007 a devenit primar al orașului Teleneşti. Acum aspiră la al treilea mandat. Este căsătorit și are doi copii.
La Telenești, toată lumea știe că în 1998, Vadim Lelic, care deţinea atunci o casă de schimb valutar, a devenit victima unui atac tâlhăresc. Unul dintre atacatori a tras în el mai multe gloanțe. Cu toate acestea, după o serie de operații complicate Vadim Lelic a supravețuit. Peste 8 ani vinovatul, după ce și-a ispășit pedeapsa, a venit la Lelic, care era deja primar la Telenești, și l-a rugat să-l ajute să-şi găsească un loc de muncă, iar primarul nu i-ar fi respins cererea.
A intrat în politică cu PPCD
Vadim Lelic spune că a luat decizia de a face politică atunci când se afla pe patul de spital și a aderat la Partidul Popular Creștin Democrat (PPCD). Însă în 2008 organizația din Telenești a PPCD, condusă de Vadim Lelic și Tudor Rotaru, a trecut la PLDM. Într-un interviu, primarul a spus că el şi colegii săi au părăsit partidul condus de Iurie Roșca când acesta le-a sugerat ”că pot face alianță și cu comuniștii numai să obțină funcții în administrația publică locală”.
Vadim Lelic a câștigat primele două mandate din primul tur. Potrivit raportului prezentat recent de primar cetăţenilor or. Teleneşti, În anii 2007-2015 la Telenești au fost implementate 47 de proiecte în care au fost investiți circa 70 milioane de lei, un indice-record pentru comunutățile din regiune, cele mai multe proiecte fiind realizate cu suportul FISM și PNUD.
Fondator a două firme
În declarația de venit prezentată la CEC Vadim Lelic a indicat că în anii 2013-2014 a avut, la locul de muncă, un venit de 152 974 lei, iar din alte surse (îndemnizații, peremii) - 6709, 96 lei. Primarul mai notează că împreună cu soţia are în proprietate șapte loturi de pământ cu suprafață totală de 1,84 ha. Familia Lelic deține un autoturism Skoda, înregistrat pe numele soției, Natalia Lelic. Primarul este acționar la două întreprinderi. În cadrul SRL “LeVa” deține 80%, iar în “LVM@TR” - o cotă de participare de 50 %. Într-o investigaţie a Centrului de Investigaţii Jurnalistice publicată în ianuarie 2011, se menţiona că la alegerile parlamentare din noiembrie 2010 Tudor Rotaru de la SRL “LVM-TR” în care Vadim Lelic deţine 50%, a donat în fondul electoral al PLDM 220 mii de lei, iar la alegerile parlamentare din noiembrie 2014 - 20 mii de lei. Numele lui Vadim Lelic nu figurează în listele de donatori în fondurile electorale ale PLDM pentru alegerile din ultimii cinci ani.
Candidatul PDM
Pentru alegerile locale curente Organizația Teritorială din Telenești a Partidului Democrat (PDM) a propus la funcţiile de primari câţiva candidaţi care locuiesc în alte localităţi decât cele pe care își doresc să le administreze. Unul dintre ei este Alexei Mereuță (51 de ani) din Inești. Totuși, el este binecunoscut în centrul raional. Este inginer-constructor de meserie și de aproape 30 de ani activează la întreprinderile de construcții din Teleneşti, avansând de la șef de șantier până la director al SA ”Constructorul”.
Până acum el a fost consilier local din partea PDM la Inești, în anul 2009 a candidat cu numărul 34 pe lista PDM la alegerile parlamentare, însă nu a trecut în Legislativ. După ultimele alegeri locale a fost și consilier raional, activând în Comisia Buget și Finanţe. În iunie 2011, când în CR Teleneşti s-a creat alianța ”Pro Europa”, aleșii PLDM puteau face o coaliţie majoritară doar cu cei din PDM, eliminându-i de la guvernare pe consilierii PL (ultimii negociau funcția de președinte al raionului). Atunci consilierul Alexei Mereuță a reușit să-i convingă pe colegi să amâne convocarea ședinței de constituire a organelor de conducere ale raionului. Între timp cele trei fracţiuni au găsit limbă comună şi şi-au asumat actul guvernării în comun.
Alexei Mereuță este unul din cei patru consilieri raionali care de două decenii reprezentă același partid: inițial a făcut parte din Partidul Forțelor Democratice, condus de Valeriu Matei, care s-a unit cu Partidul Social-Liberal condus de Oleg Serebrian, iar acesta, la rându său, a fuzionat cu PDM.
În declarația sa de avere Alexei Mereuță notează că în anii 2013-2014 a câștigat 25 605 lei la locul de muncă de bază, 96 955 lei – dintr-o muncă prestată prin cumul, iar 3500 lei - din alte surse legale. Averea lui este formată din 2.78 hectare de terenuri agricole, 146 m. p. de teren forestier la Inești şi un autoturism Mercedec ML 270, produs în a. 2005. De asemenea deţine 750 de acțiuni în Fondul de Investiții DAAC Hermes, 82,2% de acţiuni în SA ”Constructorul”, 100% cote-părţi în SRL „VLAMIALAN” și ÎI ”Alexei Mereuță”.
Candidatul PL, Eduard Roșca: fost militar cu studii în mai multe țări
Eduard Roșca (41 ani) este candidatul Partidului Liberal (PL) la funcția de primar al orașului Telenești. El s-a născut la Inești și are un CV impresionant. A absolvit Academia Militară de la Brașov şi posedă licență de inginer-electromecanic, specialist în deservirea rachetelor antiaeriene mari, a făcut cursuri postuniversitare la Seul, Londra, Lubek, Germania. De asemenea, a facut studii de masterat la două universități din SUA în domeniul managementul businesului și companiilor private. A activat în diferite domenii: a fost militar în Armata Nationala, inginer-programist la Centrul republican de informatica, specialist principal pentru informatizarea judetului Orhei, director SRL BRIGIF, presedinte al Asociației Militarilor Creștini “Cornelius”, presedinte al Centrului pentru Dezvoltarea Afacerilor, iar din 2009 și până în prezent este director al Companiei financiare moldo-elvetiene SRL „ASA BUSINESS”.
Chiar dacă este ctitorul unei biserici ortodoxe, din satul Cișmea, raionul Orhei, Eduard Roşca a aderat la Biserica Pentacostală și a fondat Asociația Militarilor Creștini ”Cornelius”, al cărui președinte este și în prezent. Într-un interviu acordat postului de radio ”Unison FM” din România, a spus că a făcut acest pas după o dramă a familiei care a avut un final fericit anume datorită rugăciunilor.
Eduard Roșca a scris și cărți. Mai întâi a publicat cartea ”Viața polițistului și militarului creștin”, apoi “Arta de a face bani pe timp de criză” şi ultima - “111 idei de afaceri pe timp de criză”, pe care le-a editat pe cheltuiala proprie şi le distribuie gratis în Moldova.
Acum trei ani era creștin-democrat
PL nu este singurul partid pe care l-a simpatizat Eduard Roșca. În timpul manifestațiilor organizate de Iurie Roșca împotriva Alianţei pentru Integrare Europeană în 2012, Eduard Roșca era alături de creștin-democrați.
Acum doi ani Eduard Roșca a aderat la Partidul ”Forța poporului”, condus de Nicolae Chirtoacă. Potrivit site-ului acestei formațiuni, partidul s-a constituit la 21 aprilie 2013 și are în total 6 vicepreședinți, unul dintre ei fiind preşedintele Asociaţiei Militarilor în rezervă din Republica Moldova Eduard Roşca.
În declarația de avere Eduard Roșca nu arată că în anii 2013-2014 ar fi avut venituri. El a explicat această situație prin faptul că activează la o campanie străină, al cărei statut interzice publicarea veniturilor obținute, dar alte surse de venit nu are. Candidatul are o casă de 150 m. p. la Ialoveni, unde locuiește împreună cu soția și cei trei copii; un apartament de 30 de m. p. în Chișinău și 4 hectare de terenuri agricole la Ialoveni. Lista bunurilor indicate în declarație se încheie cu autoturismul Chevrolet Captiva, al cărui preț și anul producerii nu sunt indicate.
Ion Cernei, Tudor Iaşcenco
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
O femeie și cinci bărbați candidează la funcția de prim...
Unii candidați la funcția de primar al orașului Strășeni au trecut prin mai multe partide sau au fost sprijiniți în diferite scrutine de formațiuni politice diferite. Liberalul a fost anterior sprijinit de comuniști, iar actualul primar - de liberali, a trecut la liberali-reformatori, iar acum este susținut de Blocul lui Iurie Leancă. În total, pentru Strășeni luptă 6 persoane: actualul primar, Valentina Casian, care candidează independent, dar este susținută de Blocul electoral PPE ”Iurie Leancă”, vicepreședintele raionului, Sergiu Nicula, propus de PLDM, Iurie Topor din partea PL, Vasile Mărgineanu din partea PCRM, Nicolae Robu – din partea PDM, toți trei fiind până acum consilieri raionali, și omul de afaceri Veaceslav Anghel, propus de PSRM.
Dosarul primarului din Cimişlia va fi trimis la Procura...
Actualul primar al oraşului Cimişlia, Gheorghe Răileanu, ar putea fi cercetat penal, deoarece nu şi-a declarat toată averea. CNI a stabilit în şedinţa din 21 mai că alesul local a încălcat regimul juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii. La rândul său, primarul spune că acţiunile CNI fac parte dintr-un joc politic. Actualul primar candidează la alegerile locale din 14 iunie curent pe lista Partidului Liberal-Democrat din Moldova(PLDM).
Un fost deputat, actualul primar și doi vameși candidea...
Un fost deputat comunist, actualul primar din partea Partidului Democrat și doi angajați ai Vamei se numără printre candidații la funcția de primar al orașului Ștefan Vodă. Comunistul se numără printre semnatarii unui demers prin care a cerut, alături de unii colegi, indentificarea unui teren pentru construcția de locuințe pentru parlamentari. Asta chiar dacă deținea la acel moment două case la Ștefan Vodă și un apartament la Chișinău. Unul dintre vameși, propus de PSRM, are proprietăți în România, chiar dacă face parte dintr-o formațiune pro-rusă.
Pentru oraşul Cimişlia lupta în turul doi se dă între c...
În scrutinul doi al alegerilor locale, pentru primăria oraşului Cimişlia se va "duela" candidatul Blocului Electoral Politic „Platformă Populară Europeană din Moldova – Iurie Leancă” şi al Partidului Liberal Democrat (PLDM). Un candidat PLDM a ajuns în turul doi şi în oraşul Soroca, alături de un candidat de la Partidul Socialiştilor (PSRM). Tot un socialist va candida în turul doi şi la Drochia, unde la conducerea oraşului pretinde şi un reprezentant al Partidului Nostru (PN).
Criuleni: 10 candidați la un oraș de 10 mii de locuitor...
Zece candidaţi s-au lansat în cursa pentru fotoliul de primar al orașului Criuleni. Opt dintre ei au fost propuşi de partide, iar doi sunt independenţi. Printre aceştia - un fost preşedinte de raion, un ex-primar, directori de întreprinderi şi chiar șeful Inspectoratului de Poliție al raionului Criuleni, care candidează pe lista PLDM.
Peste 100 de candidaţi la funcţia de primar au fost mon...
În perioada 18 mai-12 iunie 2015, pe portalul www.moldovacurata.md au fost publicate 36 de mini-investigaţii jurnalistice despre candidaţii la funcţia de primar din oraşe şi municipii, care au şanse mari de a câştiga alegerile în aceste localităţi. În total, la rubrica „Alegerile locale 2015: Cunoaşte-ţi candidatul!” au fost publicate profilurile a peste 100 de candidaţi din municipiile Chişinău, Bălţi, Comrat şi oraşele de reşedinţă ale raioanelor.
