Un fost director de școală și-a angajat soția și fiul, motivând că aceștia nu aveau un loc de muncă
Fostul director al Școlii profesionale nr. 2 din orașul Cahul, Nicolae Munteanu, și-a angajat soția și fiul în instituția pe care o conducea, dar a rămas nesancționat pentru conflict de interese. La ședința de joi, 28 aprilie, Comisia Națională de Integritat (CNI) a constatat că Nicolae Munteanu a admis o situație de conflict de interese, dar nu a expediat dosarul la CNA pentru aplicarea amenzii conform Codului Contravențional, așa cum se întâmplă în alte cazuri, ci a clasat cauza. Motivul - conflictul se consideră soluționat prin faptul că din luna ianuarie Munteanu nu se mai află în funcție.
Potrivit inspectorilor CNI, Nicolae Munteanu a devenit director al Școlii profesionale nr. 2 din Cahul în anul 1998. Soția sa a fost angajată de el în funcțiile de bibliotecară și de inspector în secția cadre în anul 2013. Ceva mai devreme, din 2009, în Școală a fost angajat și fiul directorului, inițial în funcția de profesor în secția de volei, iar în anii 2012 - 2014 acesta a cumulat și funcța de profesor de istorie.
Vice-președintele CNI: «Mulți oameni în țară nu au un loc de muncă, dar acesta nu este motiv să încălcați legea»
Cât timp a avut-o în subordine pe soția sa, Nicolae Munteanu i-a acordat acesteia în total 18 premii bănești, cu diferite ocazii - 8 martie, hramul orașului, Ziua Profesorului etc. Acest fapt l-a subliniat în ședința CNI de joi, 28 aprilie, membrul Comisiei, Leonid Morari. «În anul 2014 i-ați acordat soției 8 premii și unele sunt în sumă maximă din grila de premiere de până la 500 de lei. Legea interzice așa ceva, prin asta și se exprimă conflictul de interese», a spus Leonid Morari.
Cât privește fiul, directorul i-a acordat și acestuia 14 premii bănești sau sume sub formă de ajutor material. Nicolae Munteanu le-a explicat inspectorilor CNI că soția și fiul său au fost angajați cu respectarea legii, de aceea nu consideră că este vorba despre un conflict de interese. Prezent la ședința CNI la care s-a discutat cazul său, Nicolae Munteanu a reiterat că nu consideră că a făcut ceva ilegal. «Nu consider că este un conflict de interese. Soția mea nu avea de lucru, fiul nu avea de lucru…», a spus directorul. Președintele ședinței, vice-președintele CNI, Victor Strătilă, i-a replicat însă: «Foarte multe persoane în țară nu au de lucru, dar acesta nu este un motiv de a încălca legea și a-i angaja în subordine directă». Directorul a mai argumentat că soția sa nu avea acces la documente financiare sau să aibă drept de semnătură pe actele școlii, de aceea nu a considerat necesar să declare situația ca fiind un conflict de interese.
După deliberări, membrii CNI au decis că Nicolae Munteanu s-a aflat în situație de conflict de interese, însă nu vor expedia cauza la CNA, pentru a-i aplica amenda în conformitate cu Codul Contravențional, așa cum prevede legislația. Acest conflict va rămâne nesancționat, deoarece după constatare, CNI a clasat cauza, motivând că situația a fost soluționată prin faptul că Nicolae Munteanu nu se mai află în funcția de director. El a fost demis în luna ianuarie 2016.
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Bani din bugetul primăriei pentru magazinul primarului
Autoritățile locale din satul Bălăbănești, raionul Criuleni, au alocat bani din bugetul primăriei pentru achiziționarea materialelor de construcție de la magazinul pe care îl deține primarul localității împreună cu familia sa. Primarul Ion Nistreanu a mai încheiat un contract cu sine însuși pentru închirierea propriului automobil, în scop de serviciu. Acest caz a ajuns în atenția Comisiei Naționale de Integritate (CNI).
Șeful CNA și-a declarat veniturile: a avut în 2013 un...
În declarația de avere pentru anul trecut, plasată pe pagina web a Centrului Național Anticorupție (CNA), directorul instituției, Viorel Chetraru, anunță că a ridicat un salariu de circa 238 de mii de lei, ceea ce ar însemna aproape 20 de mii de lei lunar, iar soţia acestuia - peste 116 mii de lei. Un salariu ce depășește 10 mii de lei a avut și directorul adjunct al Centrului, Vadim Cojocaru, a cărui declarație tot a apărut pe pagina web a CNA.
Președintele CALM: Dacă omul potrivit nu a fost ales, e...
Președintele Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM), Tatiana Badan, care este și primar al satului Selemet din raionul Cimișlia deja al 4-lea mandat, a acordat un interviu portalului Moldova Curată, în care s-a referit la surprizele oferite de ultimele alegeri locale, la integritatea unor primari și la situațiile de zi cu zi, deloc ușoare, cărora trebuie să le facă față reprezentanții administrațiilor publice locale.
De 14 ani primar, iar soţia – de la contabil-şef la per...
În primăria comunei Chiţcanii Vechi din raionul Teleneşti, perceptorul fiscal Rodica Taburceanu este soţia primarului localităţii, Alexandru Taburceanu. Soţii lucrează împreună în aceeaşi instituţie de 14 ani, în tot acest timp soţia fiind subalterna soţului.
CNI a confirmat: președintele raionului Dubăsari s-a af...
Președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, ar putea fi amendat cu o sumă de până la 6 mii de lei pentru că a admis un conflict de interese atunci când și-a angajat fiica în funcție de consilier juridic la Consiliul Raional (CR) Dubăsari. Comisia Națională de Integritate (CNI) a constatat existența conflictului de interese după ce s-a autosesizat în baza unui articol publicat de Moldova Curată.
