Vicepretor al sectorului Ciocana şi consilier local în comuna Bubuieci. Incompatibilitate de funcţii?

Arhiva 19 ianuarie 2016 3147
Igor Moraru

Igor Moraru, unul dintre vicepretorii sectorului Ciocana din municipiul Chişinău, este, în acelaşi timp, consilier local în comuna Bubuieci din municipiu. El este suspectat de către primarul comunei că s-ar afla în incompatibilitate de funcţii. Vicepretorul spune însă că situaţia a fost examinată de către Comisia Electorală Centrală (CEC), care a stabilit că nu există nicio abatere de la lege. Experţii anticorupţie afirmă însă că CEC şi-a depăşit atribuţiile, deoarece incompatibilitatea de funcţii poate fi examinată doar de către Comisia Naţională de Integritate (CNI).



Primarul comunei Bubuieci, Ion Şaranuţ, a expediat la CEC o sesizare în care a menţionat că Igor Moraru, consilier local ales pe lista Partidului Liberal, deţine funcţia de vicepretor în cadrul Preturii sectorului Ciocana, fapt ce contravine Legii privind statutul alesului local. În sesizarea sa, Ion Şaranuţ face trimitere la articolul 7 alin. (1) lit. c), care prevedere că mandatul de alesul local este incompatibil cu:  “calitatea de funcţionar public, de angajat în subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale (aparatul preşedintelui raionului, primării, primărie şi preturile municipiului Chişinău, direcţii, secţii şi alte subdiviziuni), inclusiv ale Adunării Populare a Găgăuziei şi ale Comitetului executiv al Găgăuziei”. În petiţia sa, primarul a invocat şi punctul (d) al acestui articol care prevede, de asemenea, că mandatul alesului local este incompatibil cu: “calitatea de şef, de şef adjunct (inclusiv interimatul acestor funcţii) în structurile subordonate autorităţilor publice locale (instituţii publice, servicii, întreprinderi municipale)”.

Ion Şaranuţ, primarul din Bubuieci.

CEC a respins sesizarea primarului din Bubuieci

Ion Şaranuţ a declarat pentru Moldova Curată că şi la scrutinul local precedent, din anul 2011, Igor Moraru a fost ales consilier local în comuna Bubuieci, însă ulterior şi-a depus mandatul. “Domnul Moraru a activat în cadrul primăriei în calitate de inginer cadastral, de aceea a renunţat la mandatul de ales local fiindcă este în incompatibilitate de funcţii. Acum eu cred că este aceeaşi situaţie”, a menţionat primarul din Bubuieci. În replică, Igor Moraru a declarat că nu se află în incompatibilitate de funcţii, fapt stabilit şi de CEC.

Într-adevăr, CEC a examinat acest caz şi la 13 octombrie 2015 a emis o hotărâre prin care a decis că prevederile menţionate la articolul 7 din Legea privind statutul alesului local se aplică funcţionarilor publici şi angajaţilor din subdiviziunile autorităţilor administraţiei publice locale de acelaşi nivel şi din aceeaşi unitate administrativ-teritorială. Astfel, CEC a respins sesizarea primarului comunei Bubuieci privind starea de incompatibilitate.

Mariana Kalughin: „Constatarea situaţiei de incompatibilitate este de competenţa exclusivă a CNI”

Experta anticorupţie Mariana Kalughin spune că CEC are dreptate atunci când spune că în această situaţie nu există o incompatibilitate de funcţii, deoarece poziţiile pe care le ocupă Igor Moraru sunt în autorităţi publice diferite. Mariana Kalughin insistă însă că nu CEC trebuia să se expună pe marginea acestui caz, ci Comisia Naţională de Integritate (CNI), deoarece incompatibilitatea de funcţii poate fi examinată doar de CNI. „Hotărârea citată ridică semne de întrebare. În opinia mea, aceasta a fost emisă cu încălcarea competenţei. Or, în virtutea Regulamentului Comisiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Legea nr. 180 din 19.12.2011, constatarea situaţiei de incompatibilitate (compatibilitate) este de competenţa exclusivă a CNI”, a precizat Mariana Kalughin. Potrivit ei, în caz de incompatibilitate, competenţa CEC (în temeiul art. 5 alin. (31) din  Legea privind statutul alesului local, dar şi în temeiul art. 22 alin. (1) lit. u) din Codul Electoral), se reduce la ridicarea mandatului consilierului.

CEC a răspuns însă că este de competenţa sa să stabilească dacă un consilier local este sau nu în incompatibilitate de funcţii. „Comisiei, potrivit prevederilor Codului electoral, dar şi ale legii privind statutul alesului local, îi revin competenţele de a examina sesizările în care este invocată incompatibilitatea de funcţii la consilierii locali”, a menţionat Ludmila Lupaşco, şefa Direcţiei management alegeri din cadrul CEC.

Chiar şi aşa, Ion Şaranuţ crede totuşi că Igor Moraru ar admite o incompatibilitate de funcţii deoarece în calitatea de consilier local el este remunerat cu un onorariu de 150 de lei per şedinţă a Consiliului local Bubuieci.

CNI îi dă dreptate primarului din Bubuieci, fiind de părere că Igor Moraru este funcţionar public şi nu are voie să desfăşoare o altă activitate remunerată, în afară de cea didactică, ştiinţifică sau de creaţie. „În cazul consilierului local, CEC are dreptul să se expună, însă analizând situaţia ca şi funcţionar public, aici CNI trebuie să examineze cazul. Vicepretorul este funcţionar public, iar legea prevede expres că nu poate fi în acelaşi timp şi consilier local”, a declarat Sergiu Popov, şeful Direcţiei control incompatibilităţi din cadrul CNI.

Popov a mai spus că dacă acest caz va ajunge în atenţia CNI, membrii Comisiei vor stabili dacă vicepretorul sectorului Ciocana admite sau nu o incompatibilitate de funcţii, fiind concomitent şi consilier local în comuna Bubuieci.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Doar o treime din persoanele cu funcţii de răspundere a...

Persoanele cu funcţii de răspundere mai au zile numărate în care pot să-și completeze declaraţiile de venituri şi proprietate, dar şi de interese personale pentru anul 2014. Până acum, din cele circa o sută de mii de declaraţii, câte sunt aşteptate la Comisia Naţională de Integritate (CNI), au fost depuse doar o treime.

27 martie 2015
1904
Arhiva

Profil candidat: Reghina Apostolova

Integritatea în activitatea politică

20 februarie 2019
2726
Arhiva

Profil candidat: Octavian Țîcu

Integritatea în activitatea politică

20 ianuarie 2019
1997
Arhiva

Miniștri cu firme de la PDM: Pavel Filip, Vladimir Botn...

Ministrul democrat Pavel Filip pare să fie sprijinit masiv de angajaţii din întreprinderile de stat subordonate ministerului pe care îl conduce, întrucât aproape 200 de angajaţi la ”Registru” au făcut donaţii de mii de lei în campania electorală a PDM. El însuși nu a donat nimic, deși are de unde, judecând după declarația de avere. Un alt ministru democrat, Vasile Botnari, are și el acumulate ceva bunuri, în afară de locuință. Victor Osipov este un reprezentant al PDM care revine în Guvern și care, la fel ca primii doi, are cote părți în mai multe firme, în special din domeniul media.

06 martie 2015
2229
Arhiva

Fiscul nu îi va verifica pe deputații care au donat par...

08 septembrie 2015
1857
Arhiva

Profil candidat: Alexandru Slusari

Integritatea în activitatea politică

19 ianuarie 2019
2395