Vladimir Molojen, după un an, achitat și de Curtea de Apel

Interese la vedere 5 decembrie 2016 2604
Vladimir Molojen (dreapta) alături de traducător, în ședința primei instanțe

Fostul ministru al Dezvoltării Informaționale în cadrul guvernării comuniste (2005-2008), Vladimir Molojen, care, atunci când era în funcție, aflându-se în conflict de interese, a încheiat cu firma familiei sale contracte de milioane de lei, a fost achitat și de către Curtea de Apel. Hotărârea de a respinge recursul procurorului și de a lăsa în vigoare sentința de achitare a Judecătoriei Buiucani a fost pronunțată pe 29 noiembrie, la un an de la hotărârea primei instanțe. 



Procurorul anticorupție care a reprezentat acuzarea în prima instanță, Mihai Ivanov, a cerut o condamnare de 6 ani de închisoare pentru Vladimir Molojen, care a fost cercetat pentru abuz de putere și neglijență în serviciu soldată cu urmări grave (art. 327 CP). Tot pe banca acuzaților în acest dosar au apărut și doi foști subalterni ai lui Molojen, Anatolie Gumeniuc (învinuit de neglijență în serviciu soldată cu urmări grave) și Valeriu Goncearov (învinuit de exces de putere, soldată cu urmări grave). Toți au pledat nevinovat atât în prima instanță, cât și la Curtea de Apel. 

Hotărârea motivată va fi pronunțată la 23 decembrie

Moldova Curată a scris anterior că fostul ministru a fost învinuit de faptul că a încheiat, din numele Întreprinderii de Stat Registru, care este o structură a Ministerului Dezvoltării Informaționale (acum - Ministerul Tehnologiei Informației) contracte de publicitate cu firma fiului și soției sale, „Altent-Com”. În total, statul ar fi fost prejudiciat cu peste 2 milioane de lei. Procurorii au argumentat că la încheierea acestor contracte Vladimir Molojen s-a condus de interesul personal și a comis abuz în serviciu cu urmări grave, deoarece Întreprinderea „Registru” este monopolistă pe piața perfectării actelor de indentitate și altor tipuri de documente, de aceea nu avea nevoie de servicii de publicitate.

De cealaltă parte, Molojen și colegii său au declarat că nu au făcut decât să respecte legea și că sunt nevinovați. 

Inculpații au fost achitați de către președintele judecătoriei Buiucani, Dorin Dulghier, la 9 decembrie 2015. În hotărâre, Dulghier a scris că nu există parte vătămată care ar fi suferit de pe urma acțiunilor inculpaților. 

Procuror: „Hotărârea este ilegală. Pregătim deja recursul”

Chiar dacă hotărârea Curții de Apel a fost deja pronunțată, ea urmează să fie citită, inclusiv partea motivată, într-o ședință programată pentru 23 decembrie. „Noi considerăm că hotărârea Curții de Apel este ilegală. Sunt întrunite toate elmentele infracțiunilor incriminate. Desigur că vom ataca. Recursul deja se pregătește, va fi definitivat și înaintat la momentul pronunțării și recepționării deciziei, să vedem măcar care sunt motivele”, a declarat pentru Moldova Curată Cătălin Scutelnic, procuror care a reprezentat acuzarea la Curtea de Apel. 

Avocatul inculpaților: „Este singura soluție posibilă în această speță”

De cealaltă parte, unul dintre avocații inculpaților, Vasile Nicoară, afirmă că aceasta este, în opinia sa, singura soluție posibilă în acest dosar. „Este unica soluție posibilă în această speță. În rest, toate argumentele au fost indicate atât în sentința de achitare a primei instanțe, cât și în decizia instanței de Apel. Toate probele care au fost administrate în dosar au fost examinate atent, analizate și li s-a dat o apreciere. În final evaluarea acestor probe nu i-a permis instanței de judecată să constate că persoanele care au fost acuzate au comis infracțiunea. Probele administrate nu confirmă că persoanele acuzate au comis infracțiunile respective”, susține Vasile Nicoară. 

Dosarul Molojen a avut una dintre cele mai lungi durate de examinare în istanță - în anul 2010 dosarul a fost intentat, iar la sfârșitul anului 2011 a fost trimis în instanță. Peste 4 ani a fost pronunțată sentința de achitare a primei instanțe, iar peste încă un an - hotărârea Curții de Apel. 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Conflict de interese care durează de cinci ani la Cuiză...

Deja de cinci ani în primăria din Cuizăuca, raionul Rezina, primarul Ion Țurcan o are în subordine pe sora sa, Feodora Teut, care ocupă funcția de contabil-șef. Deși Comisia Națională de Integritate (CNI) a constatat de două ori că alesul local admite un conflict de interese, primarul continuă să sfideze legea.

17 iulie 2016
2291
Interese la vedere

Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernar...

Iurie Leancă este candidatul Partidului Popular European din Moldova (PPEM) înregistrat de CEC cu nr. 3 în cursa prezidențială. Este diplomat de carieră, angajat la MAE din 1991 în diferite funcții. În perioada 2001–2005 și apoi 2007–2009, a fost vicepreședintele companiei petroliere moldovenești „Ascom Group” a miliardarului Stati. În 2009 aderă la PLDM și devine ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În 2013-2014 este prim-ministru. În 2015 părăsește PLDM și fondează PPEM.

26 septembrie 2016
2089
Interese la vedere

Nicolae Juravschi nu mai este urmărit penal pentru fals...

Dosarul penal deschis pe numele deputatului PLDM Nicolae Juravschi pentru fals în declarația de avere a fost clasat. În schimb, cel de-al doilea parlamentar cercetat pentru o infracțiune similară, comunistul Grigore Petrenco, rămâne sub urmărire penală și chiar ar putea fi lipsit de imunitate.

20 august 2014
2001
Interese la vedere

Curtea de Conturi a găsit nereguli la plata unor lucră...

Firma de audit ”Ata Consult”, în care șeful cabinetului ministrului Finanțelor Iurie Cicibaba deține o cotă de 40%, a prestat, la sfârșitul anului 2017, servicii pentru Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM). Firma a fost contractată fără organizarea unui concurs public, printr-o procedură legală, referitoare la contractele de valoare mică. Contra sumei de 75 de mii de lei, entitatea urma să primească și să verifice rapoartele financiare ale instituțiilor subordonate Ministerului pentru trimestrul III al anului 2017. MADRM a explicat că a avut nevoie de serviciile firmei, deoarece la acel moment ”personalul din cadrul Ministerului, responsabil de generalizarea rapoartelor financiare, deja era disponibilizat” și nu avea cine să se ocupe de raportare.

04 octombrie 2018
2100
Interese la vedere

Dosar penal secret privind achizițiile publice la Depar...

Modul în care Departamentul Instituţiilor Penitenciare (DIP) din cadrul Ministerului Justiției  a efectuat achiziţii în anul 2012, pe vremea când instituția era condusă de actualul viceministru de Interne, Veaceslav Ceban, este investigat în cadrul unui dosar penal, deschis de Centrul Național Anticorupție (CNA) încă acum un an și jumătate. Despre acest dosar însă organele de drept se feresc să vorbească.

24 iulie 2014
1865
Interese la vedere

Triunghiul intereselor la Micleşti

Primarul din comuna Micleşti, raionul Criuleni, are în subordinea sa două rude – pe soţia lui care este contabilă şi pe socrul său care activează în calitate de inginer cadastral. Deşi experţii afirmă că este vorba de două conflicte de interese, funcţionarii nu văd nicio problemă în această situaţie.

17 iulie 2013
2399