Achizițiile, veriga slabă a instituțiilor publice

Interese la vedere 16 octombrie 2014 2086

Niciunul dintre dosarele penale deschise în ultimii ani de CNA sau Procuratura Anticorupție pentru presupuse fraude comise în procesele de achiziții publice nu s-au soldat cu vreo condamnare, iar cele mai răsunătoare dintre ele se află încă la faza de urmărire penală și nu există niciun bănuit. În majoritatea cazurilor ele figurează prejudicii de milioane de lei. Consiliul Naţional de Participare susţine că în ultimii 2 ani a făcut nenumărate demersuri către Guvern în privinţa asigurării transparenţei achiziţiilor publice, însă lucrurile nu s-au schimbat.



Dosarul autobuzelor şcolare

La aproape doi ani de la intentarea dosarului pentru abuz în serviciu comis de conducătorii Ministerului Educației în 2012 la cumpărarea a 100 de autobuze școlare, încă nu există persoane bănuite, iar ancheta e departe de a fi finalizată. În luna iunie Centrul Național Anticorupție anunța că a audiat doar reprezentanții firmei care a livrat autobuzele și a solicitat un set de acte de la Ministerul Educației. Ca și în alte cazuri, procedural, ordinea formală de organizare a licitației de achiziții publice a fost respectată. Și totuși, ulterior s-a descoperit că statul a plătit de aproape două ori mai mult pe vehicole și că factorii de decizie de la Minister au ales (intenționat?) o ofertă care era în detrimentul bugetului public.

Dosarul cărbunelui de la Departamentul Instituțiilor Penitenciare

Un alt dosar cu o vechime de aproape doi ani este cel care vizează cumpărarea, tot în anul 2012, de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare (DIP), a unui lot de cărbune. Cauza penală a fost deschisă la 14 ianuarie 2013 conform art. 191 al. 5 Cod Penal (delapidarea averii străine). Nici în acest dosar, gestionat acum de către Inspectoratul de Poliție Botanica, nu există bănuiți, iar fostul șef al DIP, în funcție la momentul procurării cărbunelui, Veaceslav Ceban, nu a fost nici măcar audiat. Și în acest caz procedurile formale au fost respectate.

Achiziții suspecte la Ministerul de Interne

Ultimul caz răsunător legat de achiziţiile publice vizează Ministerul de Interne. Dosarul penal a fost deschis la 27 iunie 2014 pentru neglijență în serviciu, în baza constatărilor Inspecției Financiare a Ministerului Finanțelor, care a efectuat un control la începutul acestui an. Între alte nereguli, Inspecția Financiară a descoperit că timp de câțiva ani mai multe licitații au fost câștigate de una și aceeași firmă, ”CNG CAR” SRL, chiar dacă în unele cazuri aceasta nu era specializată pe serviciile de care avea nevoie Ministerul. Unul dintre contractele pomenite în raportul Inspecției Financiare a fost încheiat la 22 iulie 2013 și prevedea livrarea de echipament în valoare de peste 1 milion de lei. Ulterior s-a constatat că firma ”CNG CAR”, a procurat echipament de la alte două firme, întrucât ea însăși nu este producător de articole textile. Astfel, inspectorii au notat că venitul total al acestei firme a constituit 227,8 mii de lei sau 21,2 % din tranzacție.

În răspunsul întocmit de MAI referitor la acest capăt de acuzare formulat de Inspecția Financiară se spune: ”Corectitudinea desfășurării și condițiile indicate în documentele de licitație au fost coordonate cu juriștii din cadrul DGJ a MAI și specialiștii SAL al IGP a MAI. Prin urmare, MAI și IGP au respectat legislația în vigoare cu referință la contractarea bunurilor respective”.
O altă constatare semnalată drept neregulă de către Inspecția Financiară este faptul că anunțurile privind concursurile de achiziții mai mari de 2,5 milioane de lei (în special la achiziționarea autoturismelor) nu au fost publicate în buletinul ”Official Journal of European Community”, așa cum prevede Legea privind achizițiile publice. ”Astfel, a fost exclusă posibilitatea de participare la licitația publică organizată a agenților publici din străinătate, inclusiv a producătorilor automobilelor, care pot propune prețuri reale a mărfii”, au notat inspectorii Inspecției Financiare.

La rândul său, Ministerul susține că a solicitat publicarea în buletinul extern, însă Agenția pentru Achiziții Publice ar fi răspuns că Republica Moldova nu este parte a unor acorduri internaționale, de aceea cererile de ofertă nu pot fi publicate acolo.

Solicitat de Moldova Curată, directorul adjunct al Agenției pentru Achiziții Publice, Ghenadie Grib, a explicat că, într-adevăr, legislația moldovenească prevede că instituțiile de stat sunt obligate să publice în buletinul Uniunii Europene cererile de oferte mai mari de 2,5 milioane de lei pentru bunuri și de 99 milioane de lei pentru servicii, însă această prevedere nu poate fi aplicată pentru că Republica Moldova încă nu este membră a Uniunii Europene. ”Noi am avut o tentativă de a publica acolo, dar ni s-a spus foarte clar că trebuie să avem cel puțin statut de asociat. De aceea această prevedere din legislația noastră este caducă, adică nu are deocamdată putere legală”, a explicat Ghenadie Grib.

Legislație avem, bună credință – nu

Experții anticorupție susțin că în privința achizițiilor publice, nu legislația ar fi de vină, ci buna credință a funcționarilor care organizează licitațiile. Sergiu Ostaf, director al Centrului de Resurse pentru Dreprturile Omului (CREDO), spune că o bună parte din nereguli ar putea fi evitate dacă întreg procesul – de la anunțarea cererilor de oferte și până la selectarea câștigătorilor – ar fi transparent, așa cum prevede Legea cu privire la transparența decizională. ”Din păcate, nu toți funcționarii aplică această lege și se conduc exclusiv de Legea cu privire la achizițiile publice. Iar acest fapt face imposibilă urmărirea întregului proces și verificarea participanților la licitații”, spune Sergiu Ostaf.

Potrivit Galinei Bostan, director al Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, faptul că instituțiile de drept deschid dosare penale în cazul achizițiilor care au fost verificate și aprobate de Agenția pentru Achiziții Publice indică asupra existenței unei probleme în activitatea Agenției. ”Presupun că Agenția, pe lângă oportunitatea achiziției, verifică și prețul. Și dacă Agenția nu constată ceea ce constată Procuratura atunci există o problemă. Nu cred că este vorba de legislația imperfectă, mai degrabă e lipsă de bună credință. Dacă au fost făcute procurări de servicii sau bunuri de aceeași calitate ca și la alte oferte, dar s-a plătit mai mult, ne întrebăm, firesc, unde a ajuns diferența de preț”, a conchis Galina Bostan.

Viorica Manole
 



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

De la stat, la privat. Ce a lăsat în urmă este verifica...

Fostul director al Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Vitalie Panurco, s-a angajat, după ce a plecat din funcția publică, la sfârșitul anului 2013, la una dintre firmele care în ultimii ani a câștigat cele mai multe licitații pentru reparația drumurilor. Acest lucru li s-a părut suspect auditorilor Curții de Conturi. Ei au cerut Comisiei Naționale de Integritate (CNI) să verifice dacă Vitalie Panurco s-a aflat sau nu în conflict de interese atunci când, fiind director la ASD, a semnat cu firma contractele privind reparația drumurilor. 

02 octombrie 2014
2257
Interese la vedere

Hâncești-Silva: procurări de articole de birotică de l...

Întreprinderea de Stat Hâncești-Silva a procurat, în anii 2013 și 2014, rechizite de birou de la firma contabilei-șefe, Olesea Cibotaru. Procurările, în valoare de 63,8 mii de lei și 72,9 mii de lei au fost făcute fără organizarea concursurilor de achiziții publice. Iar contabila-șefă era atunci nu doar fondatoare, dar și administratoare a acestei firme. Acest fapt a fost descoperit de Curtea de Conturi, care a realizat un audit la Agenția de Stat Moldsilva pentru anul 2014. 

21 aprilie 2016
2071
Interese la vedere

Verificat de CNI pentru că şi-a angajat cumnata la prim...

Primarul comunei Pripiceni-Răzeşi, raionul Rezina, Iacob Frunză, a avut grijă ca Galina Funză, cumnata sa, soţia fratelui său, să primească un salariu de bugetar, angajând-o iniţial în funcţia de contabil al primăriei, apoi în cea de specialist pentru reglementarea regimului funciar (inginer cadastral). Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că primarul a încălcat regimul juridic al conflictului de interese, însă alesul local afirmă că el este nevinovat, deoarece nu a făcut parte din comisia care a selectat-o pe cumnata sa în această funcţie publică. Anterior Moldova Curată a mai scris despre cazuri în care persoane cu funcţii de răspundere şi-au angajat cumnatele în instituţiile pe care le conduc.

12 ianuarie 2015
2054
Interese la vedere

Cu firmă prosperă, dar fără venituri în declarația de a...

Soția directorului liceului ”Gheorghe Asachi” din Chișinău, Silvia Volosatâi, care este șefă de secție la Ministerul Sănătății, indică deja al doilea an în declarația de avere faptul că deține o firmă de construcții, dar nu arată și venitul obținut. Asta chiar dacă în anul 2012 ”Sinteza-OS” SRL a avut un venit din vânzări de aproape 2 milioane de lei, potrivit Camerei Înregistrării de Stat.

12 august 2014
2223
Interese la vedere

CNI versus CNA: conflicte de interese - multe, amenzi –...

Chiar dacă şi-au angajat rudele în instituţiile pe care le conduc sau le-au desemnat câştigători ai licitaţiilor publice, persoanele cu funcţii de răspundere rămân nepedepsite. Acest lucru se întâmplă deoarece două instituţii interpretează legislaţia diferit. Comisia Naţională de Integritate (CNI) susţine că un conflict de interese trebuie sancţionat în timp de trei luni de la data constatării, iar Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), care aplică amenda în baza materialelor de la CNI, afirmă că aceste 3 luni trebuie numărate din ziua săvârşirii contravenţiei.

16 octombrie 2014
2167
Interese la vedere

Marian Lupu, cu imunitate la CNI?

Comisia Națională de Integritate refuză să verifice existența unui posibil conflict de interese în cazul  fostului președinte al Parlamentului, Marian Lupu, care și-a numit nașa de cununie, Ala Popescu, în funcția de secretar general al Aparatului Legislativului.

23 iulie 2013
2447