Cazul primarului orașului Ialoveni, discutat astăzi la CNI, după publicarea unui articol pe Moldova Curată

Interese la vedere 22 mai 2014 1701

La şedinţa de astăzi a Comisiei Naționale de Integritate (CNI) vor fi discutate cazurile a 4 persoane cu funcții publice despre care a scris Moldova Curată. Este vorba despre Gheorghe Caracuian, primar al orașului Ialoveni, Victor Bogatico, primar al orașului Râșcani, Valentina Garașciuc, şefa Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru (SRFC) din cadrul Consiliului Raional Râşcani, și Ștefan Urâtu, vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC). Ei sunt bănuiți de încălcarea regimului conflictului de interese, iar reprezentantul CEC – de încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății, pentru anul 2012, și celui al incompatibilităților și restricțiilor funcției deținute.



Primăria Ialoveni a cumpărat timp de câțiva ani pâine pentru toate grădinițele din oraș de la o firmă administrată de ginerele primarului Gheorghe Caracuian. Firma ”Ialpanis” a fost aleasă ca să aprovizioneze cu pâine cele trei grădinițe, iar din grupul de lucru care a selectat acest câștigător a făcut parte cuscra primarului, care este contabilă-șefă la primărie. Astăzi CNI va emite un act de constatare în care va decide dacă Gheorghe Caracuian s-a condus de interesele personale și dacă acesta a încălcat prevederile legale referitoare la conflictul de interese.

Alte două eventuale conflicte de interese semnalate de Moldova Curată și discutate astăzi se referă tot la licitații publice. De data aceasta în vizorul CNI a ajuns primarul orașului Râșcani și  şefa Serviciului Relaţii Funciare şi Cadastru (SRFC) din cadrul Consiliului Raional Râşcani. Victor Bogatico și Valentina Garașciuc sunt bănuiți că, făcând parte dintr-o comisie de licitație, le-ar fi atribuit în arendă terenuri în mijlocul orașului nepotului primarului și fiicei șefei SRFC.

Tot în ședința de astăzi, CNI va examina rezultatele controalelor din oficiu privind eventualele încălcari ale regimului juridic al declarării veniturilor și proprietății și celui al incompatibilităților de către Ștefan Urîtu, vicepreședinte al Comisiei Electorale Centrale. Moldova Curată a publicat, anul trecut, articolul ”Vicepreședintele CEC își ascunde averile”, în care se spune că, de câțiva ani, demnitarul uită să-și declare casa a cărei titulară este soția sa.

Funcționari și procurori – cu averea cercetată

CNI se va pronunța și asupra posibilelor conflicte de interese în care s-ar fi aflat alți doi funcționari - Radu Roman, şef adjunct al Inspectoratului Fiscal Făleşti, și Tatiana Zagorschi, șefa Direcției economie a Consiliului raional Cahul.

Posibile încălcări ale legislației referitoare la declararea averilor pentru anul 2012 ar fi comis alte cinci persoane cu funcții de răspundere. Este vorba despre Mihai Cojocaru și Dumitru Stoica, şefi de secţie la Centrul Național Anticorupție, și procurorii Alexandru Raţă, din raionul Străşeni, Serghei Podrez, din raionul Anenii Noi și Corneliu Pleșca, din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău.

Lilia Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

De ce judecătorul Ciugureanu a ajuns subiect al unui pr...

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a refuzat, în ședința de marți, 9 septembrie, să-l lipsească de imunitatea de judecător pe magistratul Curții de Apel Chișinău Mihail Ciugureanu, în privința căruia Procuratura Generală a pornit un proces penal în luna august conform art. 307 din Codul Penal - adoptarea intenționată a unei hotărâri ilegale. Acum, procesul penal va fi oprit. CSM nu a găsit temei pentru ca Ciugureanu să fie lipsit de imunitate. Acesta este al doilea caz în mandatul actualului procuror general când CSM respinge solicitarea de a anula imunitatea unui judecător. Primul a fost al magistratului de la Judecătoria sectorului Centru, Ion Busuioc.  

09 septembrie 2014
2733
Interese la vedere

Octavian Grama va acţiona în judectată CNI pentru defăi...

În şedinţa de astăzi, 24 octombrie 2013, Comisia Naţională de Integritate (CNI) a constatat că viceministrul Sănătăţii, Octavian Grama, a încălcat regimul juridic al conflictului de interese. Potrivit actului emis de CNI, oficialul a favorizat includerea în lista medicamentelor compensate de stat produsele unei firme în care soţia acestuia, Stella Grama, este directorul reprezentanţei din R. Moldova. Viceministrul Sănătăţii nu este de acord cu decizia Comisiei şi declară că va da în judecată instituţia pentru defăimare.

24 octombrie 2013
2339
Interese la vedere

Decizie finală: Anatol Arapu a folosit ilegal mașina de...

După 2 ani de contradicții și argumentări prin instanțe, Comisia Națională de Integritate a obținut câștig de cauză în fața lui Anatol Arapu, care, la 22 noiembrie 2013, s-a dus la nunta directorului Serviciului Vamal cu mașina de serviciu. Curtea de Apel a decis că utilizarea automobilului de serviciu în interes personal este ilegală.

20 decembrie 2015
2364
Interese la vedere

Socrul primarului, şofer la primărie

Primarul comunei Larga din raionul Briceni şi-a angajat socrul la primărie în funcţia de şofer.  Localnicii spun, însă, că la volanul autoturismului primăriei îl văd mai mult pe primar, decât pe socrul său.

16 decembrie 2013
2663
Interese la vedere

Primarul din Jora de Mijloc despre angajarea soţiei:“Nu...

Primarul comunei Jora de Mijloc din raionul Orhei, Ion Terentii, ar putea fi amendat deoarece a admis, cu bună ştiinţă, un conflict de interese, angajându-şi soţia în primărie în funcţia de contabil. Comisia Naţională de Integritate (CNI) a costatat încălcarea recent, deşi Moldova Curată a scris despre acest caz încă în luna decembrie 2013.

06 aprilie 2015
2622
Interese la vedere

Pentru cine votăm la alegeri? Iurie Leancă: cu guvernar...

Iurie Leancă este candidatul Partidului Popular European din Moldova (PPEM) înregistrat de CEC cu nr. 3 în cursa prezidențială. Este diplomat de carieră, angajat la MAE din 1991 în diferite funcții. În perioada 2001–2005 și apoi 2007–2009, a fost vicepreședintele companiei petroliere moldovenești „Ascom Group” a miliardarului Stati. În 2009 aderă la PLDM și devine ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova. În 2013-2014 este prim-ministru. În 2015 părăsește PLDM și fondează PPEM.

26 septembrie 2016
2089