Decizie finală: Anatol Arapu a folosit ilegal mașina de serviciu la nunta lui Balițchi

Interese la vedere 20 decembrie 2015 2367
Anatol Arapu, ministrul în exerciţiu al Finanţelor

După 2 ani de contradicții și argumentări prin instanțe, Comisia Națională de Integritate a obținut câștig de cauză în fața lui Anatol Arapu, care, la 22 noiembrie 2013, s-a dus la nunta directorului Serviciului Vamal cu mașina de serviciu. Curtea de Apel a decis că utilizarea automobilului de serviciu în interes personal este ilegală.



Curtea de Apel Chișinău a constatat că ministrul s-a aflat în conflict de interese, chiar dacă Arapu a declarat jurnaliștilor că a plătit pentru închirierea mașinii ministerului ca să meargă la nuntă.

Instanţa de fond nu a întrezărit interesul personal

Prima instanță, însă, Judecătoria sectorului Râșcani, i-a dat dreptate ministrului, la 3 februarie 2015. În motivaţia sa, Anatol Arapu susținea că mergând cu maşina de serviciu la nuntă nu a încălcat legea, pentru că acest lucru nu a influenţat îndeplinirea obiectivă şi imparţială a responsabilităţilor sale de serviciu. Dimpotrivă, ministrul afirma că acest fapt „contribuie la îndeplinirea corespunzătoare a acestor obligaţiuni şi responsabilităţi”.

În hotărârea Judecătoriei Râșcani se spune că „pentru existenţa unui conflict de interese este necesar ca intimatul în cazul exercitării atribuţiei de ministru să aibă interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin (...)” şi că „ prin utilizarea automobilului de serviciu după program, într-o zi de muncă nu constată interesul personal”.

Decizia Judecătoriei Râşcani a fost însă atacată la câteva zile de către reprezentatul legal al CNI, care argumenta că Baza Auto a Cancelariei de Stat nu are dreptul să presteze servicii de transport şi închiriere a automobilelor de serviciu, care nu pot fi folosite în alte scopuri, iar Anatol Arapu nu a declarat în termen şi nu a soluţionat acest conflict de interese.

Nici ministrul, nici reprezentatul său legal nu s-au prezentat în instanţa de apel. Solicitat de Moldova Curată, Anatol Arapu a răspuns prin intermediul serviciului de presă al ministerului că nu comentează deocamdată acest caz.

Plata pentru arendă a fost efectuată cu 19 zile mai târziu

Utilizarea automobilului de serviciu au fost achitată ulterior (la 11 decembrie 2013, conform unei scrisori a Bazei Auto a Cancelariei de Stat), la 19 zile după nuntă. Astfel, magistraţii Curţii de Apel Nelea Budăi, Ana Gavriliţă şi Ion Muruianu au ajuns la concluzia că ministrul Finanţelor s-a aflat într-adevăr în conflict de interese, pentru că Baza Auto a Cancelarie de Stat nu oferă în regim obişnuit servicii de închiriere tuturor cetăţenilor, iar automobilele pe care le gestionează sunt destinate numai transportării demnitarilor de stat în interes de serviciu.

Totodată, judecătorii au mai decis că cererea ministrului Finanţelor de arendare a automobilului de serviciu nu are niciun temei legal şi, în plus, plata pentru arendă a fost depusă după utilizarea lui.

Decizia Curţii de Apel este definitivă, dar poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiţie în termen de două luni de la comunicarea deciziei integrale.

Dacă decizia va rămâne în vigoare, actul de constatare al CNI va fi transmis Centrului Naţional Anticorupţie, care urmează să îi aplice demnitarului o amendă de la 2000 până la 6000 de lei, pentru nedeclararea conflictului de interese.

Decizii diferite în cazuri similare

CNI a constatat o situaţie de conflict de interese similară şi în cazul secretarului general adjunct al Guvernului, Eduard Bănăruc, care a fost la aceeaşi nuntă tot cu maşina de serviciu. Demnitarul a atacat decizia CNI, dar Curtea de Apel a menţinut în vigoare actul de constatare al CNI.

Tot pentru folosirea mașinii de serviciu în afara orelor de muncă a ajuns în vizorul CNI și Serafim Urechean, filmat de un activist civic în seara de 16 aprilie 2015, când se îndrepta spre un restaurant din Chișinău. Preşedintele Curţii de Conturi se judecă și el acum cu CNI, care a constatat conflict de interese în cazul lui. După ce a pierdut cauza la Judecătoria sectorului Râşcani, Urechean a atacat decizia la Curtea de Apel. 

Natalia Enache



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Interese la vedere

Deputatul și chirurgul Vladimir Hotineanu a pierdut pri...

Chirurgul și deputatul Vladimir Hotineanu a pierdut prima luptă împotriva Comisiei Naționale de Integritate (CNI). Judecătoria sectorului Râșcani a respins solicitarea deputatului de a anula actul prin care CNI a constatat că Vladimir Hotineanu se află în incompatibilitate de funcții. Astfel, constatarea Comisiei rămâne validă. Parlamentarul spune că nici nu știa că instanța a luat o asemenea decizie, întrucât ședința ar fi fost planificată pentru luna martie și nu pentru februarie. «Dacă mi-au respins cererea ca nefondată nu-i nimic, voi discuta cu avocatul și voi merge la Curtea de Apel», spune Hotineanu.

29 februarie 2016
2088
Interese la vedere

Fiul și soția – în subordinea directorului de la ”Pădur...

Directorul rezervației naturale ”Pădurea Domnească”, Valeriu Țarigradschi, ar putea fi cercetat de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Generală pentru că îi are în subordine pe soția și fiul său și pentru utilizarea unui automobil de serviciu în interes personal. Soția sa, Sofia Țarigradschi, este pădurar, iar fiul său, Marian Țarigradschi, este șef al punctului turistic „Cantonul nr. 1”, sectorul Balatina. Cazul directorului de la Pădurea Domnească a fost examinat la CNI în 3 ședințe, până a fi luată această decizie, la ședința din 23 iunie. Membrii CNI au constatat o situație de conflict de interese.

30 iunie 2016
2302
Interese la vedere

Un primar revocat din funcție conduce o localitate din...

Revocat deja de două luni de prima instanţă pentru incompatibilitate de funcţii, primarul comunei Sipoteni, Vasile Raţă, continuă să conducă localitatea. Experţii anticorupţie susţin că practica judiciară existentă arată că până la emiterea unei decizii definitive pot trece și câţiva ani, de aceea propun suspendarea din funcţia publică a persoanei revocate până când instanţa va emite o decizie definitivă.

07 noiembrie 2016
2247
Interese la vedere

Soţul - primar, soţia – administratoare a unei întrepri...

20 decembrie 2015
2174
Interese la vedere

Primarul din Coşerniţa riscă o amendă pentru conflict d...

Primarul satului Coşerniţa din raionul Criuleni a încălcat regimul juridic al conflictului de interese angajându-şi soţia în funcţia de specialist pentru probleme funciare la primăria din sat. Constatarea aparţine Comisiei Naţionale de Integritate (CNI) şi este argumentată prin faptul că alesul local şi-a menţinut soţia în această funcţie timp de şapte ani, fără a lua măsuri de soluţionare a conflictului de interese. La rândul său, primarul se consideră nevinovat şi spune că va contesta în judecată actul emis de CNI.

25 aprilie 2014
2274
Interese la vedere

Neamuri de gradul întâi la primăria Ratuş

În primăria comunei Ratuş, raionul Teleneşti, soţul este primar, iar soţia deţine funcţia de perceptor fiscal. Specialiştii afirmă că un funcţionar nu poate exercita o funcţie publică, fiind în subordinea unei rude în cadrul aceleiaşi autorităţi publice. Primarul afirmă, la rândul lui, că i-ar încălca drepturile soţiei dacă ar concedia-o, fiindcă mai are puţin timp până să se pensioneze.

26 iunie 2013
2392