Cetățenii pot „curăța” R. Moldova de demnitarii „pătați”

Arhiva 31 mai 2013 1643

De la începutul anului curent, la Comisia Națională de Integritate (CNI) au parvenit 31 de sesizări în care oamenii invocau conflicte de interese, averi nedeclarate ale funcționarilor și demnitarilor, dar și cazuri de incompatibilități. Dacă cetățenii cunosc în localitățile lor astfel de abateri comise de către funcționarii și demnitarii publici, pot sesiza în continuare CNI sau pot informa echipa www.moldovacurata.md pentru a investiga cazurile reclamate.



24 de autosesizări, majoritatea din presă

Anatolie Donciu, președintele CNI a declarat pentru www.moldovacurata.md că materialele jurnalistice sunt surse importante din care membrii acestei instituții se autosesizează pe marginea cazurilor ce relatează conflicte de interese, dobândiri ilicite de averi sau în care sunt invocate incompatibilități de funcții. „Jurnaliștii ne ajută mult în acest sens, dar, pentru că suntem o instituție nouă și multă lume încă nu știe care este menirea noastră, vreau să ne ajute și cetățenii reclamând astfel de cazuri”, specifică Anatolie Donciu.

De la persoane fizice au fost expediate 11 din cele 31 de petiții, iar 20 au parvenit de la persoane juridice. Potrivit CNI, majoritatea acestor sesizări reclamă conflicte de interese.

Unde pot fi expediate petițiile?

Astfel, dacă cetățenii cunosc cazuri în care funcționari publici, șefi de instituții ar fi angajat în funcții de conducere rude apropiate sau situații în care funcționarii ar avea în proprietate bunuri mobile și imobile valoarea cărora depășesc cu mult venitul lor declarat, pot reclama astfel de cazuri la Comisia Națională de Integritate, expediind petițiile pe adresa: oraşul Chişinău, strada Alecu Russo 1, etajul 4 sau pe adresa de e-mail: info@cni.md. Cetățenii pot solicita informații suplimentare și la telefonul 022 820601.

Sesizarea formulată de persoana fizică sau juridică trebuie să fie semnată și datată, să indice datele și informațiile pe care se întemeiază petiția, precum și sursele de unde acestea pot fi solicitate. Controlul din oficiu, inclusiv ca urmare a publicațiilor din mass-media, se face în baza unui proces-verbal privind efectuarea controlului din oficiu, aprobat de Comisie. Sesizările depuse de persoanele fizice sau juridice sunt examinate de Comisie în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii lor.

După constatare, CNI sesizează instanța de judecată

Potrivit Legii nr. 180 cu privire la Comisia Națională pentru Integritate, persoanei verificate i se comunică imediat despre începerea procedurii de control. Comisia este în drept să solicite tuturor autorităților și instituțiilor publice implicate, persoanelor fizice sau juridice documentele și informațiile necesare pentru realizarea controlului, precum și efectuarea controlului veridicității datelor expuse în declarații de către autoritățile abilitate. În cazul în care Comisia constată că persoana supusă controlului a adoptat un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese sau că persoana dată s-a aflat ori se află în stare de incompatibilitate, atunci se adoptă un act de constatare. După rămânerea definitivă a actului de constatare a conflictului de interese, Comisia sesizează instanța de judecată. Sesizarea se depune în instanță și în cazul când persoana bănuită mai deține funcția respectivă. Comisia sesizează și organele competente în vederea atragerii persoanei la răspundere disciplinară sau, după caz, în vederea încetării mandatului, raporturilor de muncă sau de serviciu ale acesteia.

Sesizările cetățenilor – potențiale materiale jurnalistice

De asemenea, petițiile pot fi reclamate și pe www.moldovacurata.md. Acest site este o platformă mediatică on-line axată pe tema integrității persoanelor cu funcții publice și monitorizarea activitatea CNI prin metodele specifice muncii jurnalistice. Astfel, cetățenii ne pot informa despre eventualele cazuri de abuzuri în serviciu ale persoanelor cu funcții publice, ca mai apoi aceste situații să fie investigate și publicate. În echipa redacțională a paginii web www.moldovacurata.md activează un redactor cu experiență și un jurnalist de investigație care scriu articole și investigații pe tema integrității, conflictelor de interese și dobândirea ilicită a averii de către demnitari și funcționari publici. Sesizările pot fi expediate și pe adresa: orașul Chișinău, str. Romană 2/2, etajul 1, pe mail: lilia.zaharia@api.md sau ne puteți suna la telefonul 022 235704.



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Arhiva

Profil candidat: Oleg Sîrbu

Integritatea în activitatea politică

09 februarie 2019
2091
Arhiva

Profil candidat: Victor Său

Integritatea în activitate politică

25 ianuarie 2019
2108
Arhiva

Studiu: partidele, Parlamentul şi sistemul de justiție...

Riscurile de corupţie compromit progresele democratice în Republica Moldova, este concluzia experţilor Transparency International-Moldova, formulate în Raportul de evaluare a Sistemului Naţional de Integritate (SNI). Raportul a fost  lansat marţi, 29 iulie. Specialiştii au evaluat vulnerabilitatea la corupţie a 13 domenii și autorităţi.

29 iulie 2014
1419
Arhiva

Conspirație sau lege: Consiliul orășenesc Cahul i-a ret...

10 octombrie 2015
2277
Arhiva

Profil candidat: Roman Boțan

Integritate în activitatea politică

12 februarie 2019
2063
Arhiva

Dorin Recean: „Polițiștii vor fi supuși testului cu pol...

- Aproape săptămânal, Centrul Național Anticorupție anunță despre cazuri de corupție în care au fost implicați polițiști. Cât de gravă este, de fapt, situația?

08 iulie 2013
2915