Comisia de disciplină din cadrul Judecătoriei Chișinău nu i-a aplicat nici o sancțiune grefierului care a schimbat numele ”Plahotniuc” în ”Filat”
Eugeniu Garbuz, grefierul de la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) care a înlocuit numele ”Plahotniuc” cu ”Filat” în procesul-verbal de audiere a lui Veaceslav Platon nu a fost sancționat. Președintele instanței a motivat că sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată, deoarece de la data săvârșirii abaterii disciplinare a expirat termenul de prescripție.
Cu un an în urmă, în luna august 2017, avocații lui Veaceslav Platon declarau pentru presă că în instanță clientul lor a depus mărturii în care spune că beneficiarul miliardului furat este Vladimir Plahotniuc, iar în procesul-verbal al ședinței era menționat numele ”Filat”. ”Organul de urmărire penală nici nu a încercat să facă lumină pe cazul dat. Luarea unui credit nu este o încălcare de lege, este un fapt legal. Banii luați în credit s-au întors în aceeași zi sau cel târziu în a doua zi. Domnul Filat a fost beneficiarul final al tuturor banilor”.
În luna decembrie 2017, portalul Moldova Curată a cerut de la Judecătoria Chișinău o explicație privind măsurile luate de instituție în privința erorii comise de către grefierul Eugeniu Garbuz. Într-un răspuns semnat de către Dorin Dulghieru, vicepreședintele Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani), se spune: ”grefierul Garbuz Eugeniu a depus explicații și, totodată, în privința acestuia a fost sesizată Comisia de disciplină din cadrul Judecătoriei Chișinău pentru inițierea procedurii de constatare în acțiunile ultimului a abaterii disciplinare. Despre rezultatele examinării veți fi informată suplimentar”.
Un an de (ne)dreptate
În luna iunie curent, președintele Judecătoriei Chișinău, Radu Țurcanu a expediat un alt răspuns prin care spune că grefierul nu a mai fost sancționat. ”Potrivit procesului-verbal din 11 mai 2018 al ședinței Comisiei de disciplină s-a decis că, în privința faptei comise de grefierul Garbuz Eugeniu și în temeiul articolului 59 alin. (2) din Legea cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, sancțiunea disciplinară nu poate fi aplicată, deoarece de la data săvârșirii abaterii disciplinare a expirat termenului de 6 luni”, este menționat în răspunsul semnat de Radu Țurcanu.
Sancționare prin promovare la CSJ?
De conținutul unui proces-verbal al ședinței de judecată este responsabil atât grefierul, cât și președintele ședinței. Magistratul care a prezidat ședința de judecată când s-a admis această eroare a fost Victor Boico, el fiind și semnatarul documentului.
Moldova Curată a solicitat de la Judecătoria Chișinău să ne informeze dacă magistratul Victor Boico a fost sancționat disciplinar pentru eroarea admisă, însă încă nu am primit nici un răspuns.
Anul trecut, Victor Boico a fost președintele completului de judecată care l-a condamnat pe Veaceslav Platon la 18 ani de închisoare. La scurt timp însă, magistratul a fost promovat de CSM pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Lilia Zaharia
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Peste 20 de controale într-o singură zi
Membrii CNI vor decide iniţierea controalelor pe numele lui Vladimir Voronin, deputat PCRM, a Tamarei Chişca-Doneva, judecătoare la Curtea Supremă de Justiţie şi a lui Alexandru Raţă, procuror al raionului Străşeni. Aceştea sunt bănuiţi de CNI că ar fi comis abateri în procesul de declarare a averilor.
ONG-ul președintelui raionului Ialoveni, Lilian Carmanu...
Societatea Modernizată prin Aspectele Reformelor Teritoriale (SMART), o organizație neguvernamentală condusă de democratul Lilian Carmanu, actualul președinte al raionului Ialoveni, a beneficiat în acest an de un ajutor bănesc în valoare de 60 de mii de lei, acordat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Demnitarul spune că acești bani vor fi utilizați pentru organizarea Festivalului ”La gura teascului”, planificat pentru data de 15 septembrie 2018. SMART este una dintre cele peste 50 de organizații care au semnat, în anul 2017, o declarație de susținere a introducerii votului uninominal, inițiativă a Partidului Democrat din Moldova (PDM).
Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au manife...
„Nu legalizaţi corupţia!” „Nu legalizaţi banii furaţi!” „Nu amnistiei fiscale!”. Acesta sunt câteva mesaje care au fost transmise la un flashmob organizat în dimineaţa zilei de vineri, 16 decembrie, de către câţiva reprezentanţi ai societăţii civile, dar şi reprezentanţi ai unor formaţiuni politice. Manifestanţii au protestat în faţa Parlamentului, înainte de şedinţa în plen, faţă de adoptarea unor iniţiative legislative care prevăd liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală.
DECLARAŢIE. Iniţiativa Civică pentru Integritate în Se...
Iniţiativa Civică pentru Integritate în Serviciul Public (ICISP) îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că Guvernul demisionar al Republicii Moldova nu a aprobat la ultima sa şedinţă proiectele de legi privind reformarea sistemului naţional de integritate (proiectul de Lege cu privire la declararea averii şi intereselor personale, proiectul de Lege cu privire la Centrul Naţional de Integritate şi proiectul de Lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative).
Situaţie de incompatibilitate „excepţională” la Hânceşt...
Şeful Direcţiei Situaţiei Excepţionale (DSE) din Hânceşti este fondatorul unei întreprinderi de comercializare a produselor farmaceutice veterinare. Concomitent cu funcţia pe care o deţine, acesta este şi consilier local în comuna Bobeica, acelaşi raion. Experţii susţin că, în cazul respectiv, este încălcat regimul incompatibilităţii, deoarece un funcţionar public nu poate deţine în acelaşi timp două funcţii: una executivă şi alta electivă.
