Conducerea ANI e ca și aleasă
Autoritatea Națională de Integritate are vicepreședinte. Lilian Chișca a fost numit în această funcție prin decretul președintelui Igor Dodon, după ce a trecut probele de concurs și a fost propus de către Consiliul de Integritate (CI).
Tot astăzi, potrivit serviciului de presă al ANI, candidata Rodica Antoci a fost anunțată că a trecut și proba la detectorul comportamentului simulat (poligraf) și, respectiv, a câștigat concursul pentru funcția de președinte al ANI. CI a propus candidatura ei șefului statului pentru a o numi în funcție prin decret prezidențial.
Lilian Chișca a activat în cadrul fostei CNI, reformată în ANI, de la crearea acestei structuri. Pană atunci a fost ofițer la Centrul Național Anticorupție. La CNI a condus Direcția control al veniturilor și proprietăților. În declarația sa de venituri și interese personale pentru anul trecut, el indică un apartament în municipiul Chișinău de 107 metri pătrați, în valoare de peste 600 de mii de lei, dobândit în anul 2011, și un autoturism Mercedes fabricat în 2005 și dobândit în 2009 cu suma de 100 de mii de lei.
Rodica Antoci activează în prezent în funcția de șefă a Laboratorului de expertize judiciare criminale din cadrul Ministerului Justiției. Are studii juridice făcute în România și Republica Moldova. Ea fost selectată dintr-un total de trei candidați. Francisco Talmaci, angajat al Ministerului Finanțelor, și Lidia Chireoglo, ofițer la CNA, au acumulat un număr mai mic de puncte. Declarația de venituri și interese personale a Rodicăi Antoci nu poate fi găsită pe site-ul ANI.
Dacă președintele Igor Dodon o va numi în funcție pe Rodica Antoci, atunci procedura de alegere și numire a conducerii ANI va fi încheiată. Următoarea etapă în reformarea acestei instituții va fi selectarea inspectorilor de integritate, care vor face, nemijlocit, controlul averilor, conflictelor de interese și incompatibilităților.
CNI și-a încetat activitatea în luna august 2016, intrând în proces de reformare. Noua structură, ANI, urma să își înceapă activitatea la începutul anului 2017. Lucrurile însă au fost tărăgănate astfel că timp de un an și jumătate nimeni nu exercită controlul declarațiilor de avere ale funcționarilor. Deocamdată nu se știe cât va dura selectarea inspectorilor de integritate și când aceștia își vor începe activitatea.
Viorica Manole
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Dezbateri pe marginea ”pachetului de integritate”: veri...
Persoanele cu demnitate publică ar putea fi verificate în mod prioritar de Comisia Națională de Integritate (CNI), după reformarea acestei structuri, la propunerea Ministerului Justiției. Este vorba despre judecători, procurori și membrii instituțiilor de autoadministrare ale acestora, adică ai Consiliului Superior al Magistraturii și ai Consiliului Superior al Procurorilor, dar și de membrii Adunării Parlamentare a Găgăuziei, membrii Consiliului de Observatori ai Companiei Teleradio Moldova, membrii CCA și membrii CEC.
ANI nu verifică, deocamdată, eventualele incompatibilit...
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) nu poate verifica deocamdată dacă fostul primar interimar Silvia Radu a gestionat, concomitent cu treburile primăriei Capitalei, și două întreprinderi ale sale înregistrate în Marea Britanie. Motivul - încă nu a angajat inspectorii de integritate. Despre asta se spune într-un răspuns al ANI dat Organizației Transparency International Moldova (TI), care a depus o sesizare. Ulterior, luni, 11 iunie, autoritatea a anunțat că a angajat primii 4 inspectori de integritate, care au trecut concursul.
Prijmireanu pleacă de la CNI?
După mai mult de jumătate de an de activitate în calitate de membru al Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), Dumitru Prijmireanu va trebui să se lase de CNI. Acest lucru se va întâmpla după ce Parlamentul va adopta o hotărâre de încetare a mandatului său de membru CNI, din cauza atingerii vârstei de pensionare.
Mariana Kalughin: Testul la poligraf pentru funcția de...
Rezultatele testului cu detectorul comportamentului simulat (poligraf) nu pot fi singurul temei pentru eliminarea din concurs a unor candidați, a comentat experta Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției, Mariana Kalughin, rezultatul concursului pentru funcția de președinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI), anunțat astăzi. Consiliul de Integritate (CI) i-a eliminat din concurs pe cei doi candidați, Teodor Cârnaț și Victor Strătilă, din cauză că aceștia au picat testul la poligraf.
Igor Boţan: „Deputaţii se tem să-şi declare averile rea...
Aleşii poporului, judecătorii, procurorii şi reprezentanţii Executivului sunt cei care, dintre persoanele cu funcţii publice, comit cele mai multe abateri la completarea declaraţiilor de avere. Se întâmplă pentru că o bună parte din ei, deşi deţin case şi maşini scumpe, indică în acte valori foarte mici ale acestor bunuri. Sunt concluziile la care au ajuns experţii de la Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, care au prezentat un raport referitor la abaterile de la lege înregistrate în procesul de declarare a veniturilor şi proprietăţilor.
