Constantin Țuțu, dat în urmărire

Arhiva 27 septembrie 2019 3070

Fostul deputat democrat Constantin Țuțu este cercetat de Procuratura Anticorupție pentru trafic de influență, iar pe numele lui Judecătoria Chișinău a emis ieri un mandat de arest pentru 30 de zile, în contumacie – absența nejustificată atunci când este convocat de organele de drept. Informația a fost confirmată pentru portalul Moldova Curată de Boris Druță, avocat din oficiu al fostului deputat.



”Ieri judecătorul de istrucție a emis mandat de arest, iar eu imediat l-am contestat cu recurs la Curtea de Apel. L-am contestat pentru că nu sunt de acord. Invinuirea este cam dubioasă. Mandatul a fost emis în contumacie. Ei îl caută și el nu este în țară”, a declarat Boris Druță pentru Moldova Curată. Avocatul spune că încă nu a fost fixată examinarea la Curtea de Apel.

Se știe, de asemenea, că fostul deputat este cercetat în baza art. 326 Cod penal, trafic de influență, pentru că ar fi pretins și luat 20 de mii de euro de la apropiații unui bărbat care se afla în arest în toamna anului 2017. Țuțu ar fi promis că ar avea influență asupra procurorilor și va interveni pentru eliberarea celui arestat. Nu este clar deocamdată de ce dosarul a fost pornit abia acum, la doi ani după ce faptele ar fi fost comise.

Procuratura Generală a emis un comunicat, cu puțin timp în urrmă, în care anunță că dosarul penal a fost pornit la 18 septembrie 2019.

Constantin Țuțu are 32 de ani și este sportiv de performanță. În perioada 2014-2018 el a fost deputat în facțiunea Partidului Democrat, partid condus atunci de Vladimir Plahotniuc.

Viorica Zaharia



Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Articole relaționate:

Inventariere cu bătaie la Primăria din Ciuciuleni?

Directoarea Casei de Cultură din satul Ciuciuleni, raionul Hânceşti, este acum internată la Spitalul de Urgenţă din municipiul Chişinău. Femeia susţine că a fost îmbrâncită de către primarul Gheorghe Grigoraş, a căzut, s-a lovit la cap, şi s-a ales cu o comoţie cerebrală. Primarul însă spune că directoarea ar simula totul.

30 martie 2016
2230

CNI a clasat încă un caz în care un primar a încălcat r...

Primarul satului Mașcăuți, raionul Criuleni, Valeriu Carțîn, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în anul 2012, când a semnat două acte în privința soției sale, care deține funcția de director al Liceului „Ion Sârbu” din localitate. Este constatarea Comisiei Naționale de Integritate (CNI), care a examinat cazul lui Valeriu Carțîn în ședința din 16 iunie 2016. Cu toate acestea, CNI nu a transmis dosarul la CNA pentru a aplica o sancțiune în conformitate cu Codul Contravențional, ci a clasat cazul.  

16 iunie 2016
2248

Protestatari cu probleme de integritate

În dimineaţa zilei de 12 ianuarie curent, mai mulţi locuitori ai raionului Nisporeni au participat la un protest în fața sediului Consiliului Raional, scandând că doresc desemnarea unui premier şi instalarea unui Guvern. La manifestație a fost prezent şi preşedintele raionului Nisporeni, dar şi fostul primar al urbei – ambii membri ai Partidului Democrat (PDM). Cei doi s-au aflat anterior în atenţia portalului Moldova Curată: Ion Artene, preşedintele raionului, şi Ion Gangan, fostul primar, nu au indicat în declaraţiile de avere firmele pe care le dețin familiile lor.

13 ianuarie 2016
2140

Fostul premier Vlad Filat a fost eliberat. El a plecat...

Fostul premier Vlad Filat, condamnat in anul 2016 la 9 ani de inchisoare pentru abuz de putere, și deținut până in prezent la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău a fost eliberat. Decizia a fost luată cu puțin timp in urmă, la ședința din dosarul său ținută astăzi la Curtea de Apel Chișinău.  

03 decembrie 2019
2512

Profil candidat: Grigorii Uzun

Integritatea în activitatea politică

13 februarie 2019
3715

Procurorul de la conducerea raionului Călăraşi vrea să...

După alegerile locale din acest an, raionul Călăraşi şi-a schimbat culoarea politică. Dacă timp de opt ani, adică pe parcursul a două mandate, la conducerea raionului s-a aflat democratul Ilie Rău, locul acestuia a fost luat, după alegerile din vară, de liberal-democratul Sergiu Artene. Fost procuror şi avocat, acesta şi-a pus un gând: să diminueze corupţia din administraţia publică locală.

28 noiembrie 2015
2372