Cu reputația pătată, a devenit membru al Consiliului Concurenței
Fostul consilier municipal prins cu mită în 2009, Emil Guțu, ar fost ales vineri, 12 iulie, membru şi vicepreşedinte al Consiliului Concurenței.
Comuniștii au cerut ca la ședința Parlamentului să se prezinte conducerea Centrului Național Anticorupție (CNA) care să precizeze care este soarta dosarului penal deschis în 2009 pe numele acestuia. „Țin minte cum Bogdan Zumbreanu de la CNA ne arăta atunci video cum domnul Guțu lua mită de 50 de mii de euro. Înainte de a examina această candidatură, propun să se expună și Centrul Național Anticorupție”, a declarat deputatul comunist Alexandru Petkov.
Emil Guțu a fost anterior consilier municipal din partea Partidului Social Democrat. În mai 2009, acesta a fost reținut în flagrant delict în momentul în care primea de la o persoană 10 mii de euro. Banii marcați cu inscripția „mită CCCEC” au fost găsiți în automobilul de serviciu al consilierului. Aceștia constituiau un avans din suma de 50 mii de euro pretinsă de Guţu de la un agent economic pentru a-i acorda licență de activitate pentru o rută de microbuz din municipiul Chișinău.
Contactată de Moldova Curată, șefa serviciului de presă a CNA, Angela Starinschi, a precizat că dosarul în care Emil Guțu era învinuit de trafic de influență a fost transmis în judecată. Ulterior, magistrații l-au recalificat în caz contravențional. Nu am reușit să aflăm care a fost sentința dată fostului consilier municipal.
Emil Guţu este membru al Partidului Liberal Democrat, dar a promis deputaţilor că va renunţa la această calitate.
În aceeaşi şedinţă a Parlamentului, deputaţii au votat pentru majorarea salariilor membrilor și conducătorilor Consiliului Concurenţei. Retribuţiile acestora vor fi egale cu cele de la Curtea de Conturi.
Astfel, membrii Consiliului vor ridica lunar salarii de 6 400 de lei, în loc de 4 000 cât aveau până acum. Preşedintele instituției va primi un salariu de 8 300 de lei, iar vicepreşedintele va fi plătit cu 7 500 de lei pe lună.
După majorarea salariilor, cheltuielile anuale ale instituţiei vor crește cu aproximativ 540 de mii de lei, potrivit estimărilor efectuate de Ministerul Finanţelor.
Crina Vlaicu
Preluarea textelor de pe pagina www.MoldovaCurata.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.MoldovaCurata.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.
Articole relaționate:
Bugetari bogați candidează la șefia ANI
Doi dintre cei patru candidați la funcția de președinte și vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate dețin proprietăți de milioane de lei. Teodor Cârnaț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii care râvnește funcții de conducere la ANI, și-a cumpărat anul trecut o casă care valorează mai mult de 2 milioane de lei. În afară de aceasta, Cârnaț deține alte câteva imobile în municipiul Chișinău, pe care spune că le-a dobândit legal. O investigație realizată de reporterii Ziarului de Gardă arată că juristul Teodor Cârnaț deţine două imobile în cartierul Malina Mică şi altele două în centrul capitalei.
O firmă la care primara este fondatoare câștigă licitaț...
Primara satului Răcăria, raionul Râșcani, Valentina Nadulișneac, deține o cotă de 28% din capitalul social al unei întreprinderi agricole, care în ultimii trei ani livrează produse alimentare pentru instituțiile publice din sat. Primara spune că nu s-a aflat în conflict de interese atunci când firma era selectată drept câștigătoare a licitațiilor publice. Reprezentanții CNI afirmă însă că Valentina Nadulișneac nu a depus declarații privind interesul personal, așa cum cere legea.
De frica testului de integritate profesională, funcțion...
Procesul de testare a integrităţii profesionale, demarat la 14 august, i-a făcut pe funcționaii care urmează să treacă prin acest filtru să solicite instruiri pentru situațiile în care li se propune mită. Astfel, potrivit Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), judecătorii, vameşii, poliţiştii, medicii au fost printre primii care au cerut să fie învăţaţi cum să procedeze. De exemplu, în primele două săptămâni, au fost înregistrate cazuri în care funcționarii au returnat banii fără să denunțe tentativa de mituire.
